Individual Assessment

social court: a model of child-friendly justice this model is co-funded by the 9uropean union’s wights, 9quality and /itizenship trogramme (2014-2020) 1 project the “child-friendly justice: developing the concept of social court practices” project (cfj-dcscp) aims to improve access to justice for children in an enhanced vulnerable situation in the criminal justice system. this will be done by developing and disseminating specialised models of individualised assessment of their needs, barriers, and situation in line with international and european law. to that end, the project includes a research and tool development component to identify existing and ongoing problems, make recommendations and provide practice-oriented guidance for criminal justice professionals involved in individual assessments in criminal proceedings for child victims or children who are suspects or accused of committing a crime that are also in a vulnerable situation. it focuses on children deprived of parental care, unaccompanied children, and children with mental disabilities. this model sets out standards, practice-oriented guidance, and a tool for a model child-friendly court, tailored to be implemented in bulgaria, integrating a model of individual assessment, which includes a particular focus on children deprived of parental care. acknowledgments bcnl would like to extend its deepest gratitude to judge tzarigradska, judge ✓alkova, judge ✓elcheva and the other judges from the bulgarian judges association for their cooperation and commitment to the project’s goals. disclaimer the contents of this report represent the views of the project partners only and are their sole responsibility. the european commission does not accept any responsibility for use that may be made of the information it contains. 2 authors of the report (bcnl): ✓elina todorova, associate prof.; ✓enelin stoychev, phd; marieta dimitrova; nadia shabani; zahari iankov editors (✓alidity foundation): steven allen, bruno monteiro bcnl – bulgarian center for not-for-profit law hristo belchev str. 3, floor 2 sofia 1000, bulgaria bcnl contacts tel.: (+359 888) 519-991 e-mail: info@bcnl.org website: http://bcnl.org/en project contact cfj@validity.local grant information rec-ag-2019/rec-rchi-prof-ag-2019-878552 year 2022 project title child-friendly justice: developing the concept of social court practices (cfj-dcscp) project webpage en: validity.ngo/projects-2/child-friendly-justice/ bg:bcnl.org/projects/proekt-shtadyashto-pravosadie-za-detsata-razrabotvane-na-kontseptsiya-za-sotsialni-sadebni-praktiki.html 3 contents i. what does it take to achieve a good model for child-friendly justice? ……………………………….. 4 ii. principles …………………………………………………………………………………………………………………… 5 iii. why we do it ……………………………………………………………………………………………………………… 6 i✓. practical challenges …………………………………………………………………………………………………….. 7 model on child-friendly justice …………………………………………………………………………………………. 8 supporting children when they come into contact with the justice system …………………………….. 8 1. pre-trial phase …………………………………………………………………………………………………… 8 2. judicial phase ………………………………………………………………………………………………….. 11 provision of legal assistance (lawyer, representative) and that a parent, guardian, or a relative has been notified. …………………………………………………………………………………………………………. 11 an individual assessment has been conducted at pre-trial phase ……………………………………….. 11 1. goal ……………………………………………………………………………………………………………….. 11 2. it is a right ………………………………………………………………………………………………………. 11 individual assessment for detained children …………………………………………………………………….. 12 1. components of an ia: ………………………………………………………………………………………. 13 2. additional components when the child is placed for care outside of the family: ………. 14 3. who can carry out an ia within the model? ………………………………………………………… 14 child victims of crime and violence ……………………………………………………………………………….. 18 1. objectives and content of the ia ……………………………………………………………………….. 18 2. components of the ia ………………………………………………………………………………………. 18 3. additional components when the child is placed for care outside of the family: ………. 19 4. when and by whom the ia is performed: ……………………………………………………………. 20 privacy ……………………………………………………………………………………………………………………….. 22 training ………………………………………………………………………………………………………………………. 22 hearing of a child / giving testimony within the scope of the criminal proceedings ……………… 22 safeguards in the criminal proceedings that follow from the ia …………………………………………. 23 1. measures for children suspected, charged, and punished for a crime at the stage of criminal justice proceedings: ……………………………………………………………………………………… 24 2. measures for child victims at the stage of criminal justice proceedings: …………………. 25 3. additional protective measures for specific groups ……………………………………………… 25 child support measures that follow from an ia ………………………………………………………………… 25 4. social measures ………………………………………………………………………………………………. 26 5. measures while the child is in detention……………………………………………………………… 26 6. community measures in the scope of the criminal proceedings …………………………….. 27 informing the child of the act of the court ……………………………………………………………………….. 28 ✓. annex ……………………………………………………………………………………………………………………… 29 4 i. what does it take to achieve a good model for child-friendly justice? a good model of child-friendly justice is adaptable to both children suspected or accused of committing a crime and child victims or witnesses. it guarantees the child’s best interests and respect for their rights and dignity. it also ensures checks and balances between the parties and institutions involved. the model consists of the following elements: a. implements procedural rights (in addition to fair trial guarantees), including the right to support and legal assistance on first contact with the justice system, the right to an individual assessment (ia), and the right to be heard and to be prepared for a hearing. it advocates for detention only as a last resort and under appropriate conditions and the use of appropriate non-custodial measures; b. prepares professionals and police officers, prosecutors, lawyers specialised in working with children, as well as judges who have undergone additional training;1 c. supports a participatory environment, with professionals that support, use appropriate language, and facilitate parental/guardian involvement, and the engagement of a supportive local and school community; d. ensures appropriate infrastructure, such as rooms where a child will be interviewed (in the civil proceedings) or will give testimonies as a suspect (informally) and as an accused or witness (‘blue rooms’). this model focuses on components of criminal proceedings, which have been identified during this project as requiring reform to enable children in contact with the law to participate in proceedings.2 the proposed solutions are based on the philosophy and values of two eu directives – directive 2012/29/eu and directive (eu) 2016/800; and the un convention on the rights of the child. this model has been developed within the framework of national legislation in force as of february 2021 and does not foresee legislative changes. undoubtedly, the improvement of the criminal procedure code and adequate transposition of the eu directives into the bulgarian legislation is an important goal and a prerequisite for establishing a child-friendly justice system, but this requires time and appropriate legislative procedures. the aim is to outline the essential elements of the model that can be piloted here and now. 1 criminal procedure code: art. 385. in cases for crimes committed by underage persons, pre-trial proceedings shall be conducted by appointed investigative bodies with appropriate training. 2 drawing from desk research, focus groups, interviews and consultation meetings with criminal justice pro-fessionals, child protection professionals and children. see our report: can justice in bulgaria be child-friendly?: a contextualized analysis of the steps, safeguards and the reluctance in terms of the implementation of directive 2012/29/eu and directive 2016/800/eu, https://validity.ngo/wp-content/up-loads/2021/10/d2.1-report-of-action-research_en.pdf 5 this model is also meant to serve as practical guidelines for stakeholders directly involved with children in judicial proceedings. it sets out guidance for piloting new tools and solutions it provides. this model has been validated by professionals involved in four trainings that took place on 3-5 december 2021, 13-16 february 2022, 23-25 february 2022, and 30-31 march – 1 april 2022. the model may be subject to further revision, enrichment, and development according to the different experiences of children and professionals in the criminal justice system. to achieve these goals, the authors will rely on the feedback of criminal justice professionals and relevant stakeholders who are participants in trainings based on this model and the contribution of professionals who have reviewed the model. this instrument aims to guarantee the rights, respect for justice, and the protection of the best interests of children involved in, or parties to, criminal proceedings by developing and piloting a model of individual assessment to assist the competent authorities concerned. ii. principles each step in implementing this model requires meeting the following seven principles: ➢ decentralisation of decision-making for it to be as close as possible to the child, and empowerment of professionals working directly with the child; ➢ developing a cross-sectoral and inter-institutional approach, which includes coordination between institutions through the development of clear and child-sensitive protocols for working together using the different instruments, as well as introducing the principle of multidisciplinarity in the development of joint assessments, and implementation of procedural facilitation and support measures; ➢ timeliness and effectiveness of preventive and protective measures; ➢ transparency in the actions and approaches of the institutions and the steps taken by them so that it is clear from the outset who is (and who is not) doing what with the child, so that there is a free exchange of experience and good practices between institutions to enhanced shared understanding; ➢ accountability that provides assurance that measures, programmes, and policies are in line with their objectives; ➢ traceability so that the court is aware of what the child has been through and who is responsible for the (in)actions taken; ➢ check and balances – always have a third party involved when it comes to activities involving a child and do not allow even for a moment the child to be under the complete dependence of a single adult, whether it is a police officer, dps inspector, social worker, etc.; 6 ➢ prevention – investment in strengthening support networks for children who encounter the justice and penal system, including working with parents and relatives, schools, communities, and active local organisations. iii. why we do it 1. to contribute to the promotion among the general public and professionals of an enhanced understanding that a child is a person and that respect for the dignity and rights of the child is a fundamental prerequisite for the effectiveness of systems that come into contact with the child (justice, social, health, education, etc.), as well as for the complete socialisation of the child as a future free and active citizen. in this sense, the initiative’s success in introducing and practicing child-friendly justice in bulgaria is an indicator of the modernisation of our legal and social system and the level of civility of society itself. 2. то ensure the least traumatic participation of children in the justice system and ensure that every child has a chance of recovery and resocialisation after coming into contact with the justice system and guarantee compensation for harms they have suffered as victims of crimes. 3. to show that some courts have established good coordination practices between the child protection system and the criminal and civil justice systems. our goal is to encourage more courts to adopt and implement such methods and particularly in the provision of legal aid to children, in the carrying out of hearings (and preparation for hearings) of children, and in the development of an individual assessment (ia) that serves to protect both the best interests of the child and the functions of the justice system. these good practices, which can also be legislated for sustainability, are the basis for an integrated socio-legal system to protect children’s rights. 4. to illustrate that an integrated socio-legal system for the protection of children’s rights provides: ✓ prevention and effectiveness, because without child-friendly justice and measures, children fail to exit situations that result in them repeatedly coming into contact with the justice system time after time; ✓ trust in the justice system by children, parents, school, society, and media in the justice and social systems. trust is the key to seeking protection of the system in a timely manner; any delay in response causes further harm to the child. ✓ community building and development – the critical role of the (local) judge as an authority who is in the best place to find a tailored response to children in contact with the justice system, given their knowledge of communities, local institutions, services, and relationships that can ensure that children’s rights and interests are safeguarded. 7 iv. practical challenges practical challenges were identified during the initial research3 and validated during the trainings: 1. although the legislation in force protects children’s rights in general, the criminal justice system for children is still focused on punishment or prosecution, and existing tools are tailored more to the goals of criminal proceedings than to the best interests of the child. 2. often, when a child comes into initial contact with the criminal justice system (police custody), their rights are not protected. the measures taken (e.g., detention or police interview/interrogation) are not in their best interests and are not as child-friendly as possible. 3. specialisation of judges for cases involving children takes place in the large regional courts (sofia, ✓arna, plovdiv, and burgas). in smaller regional courts, specialisation is reliant on the willingness of the court’s president to apply the rules of the judiciary system act on the random distribution of cases (article 9) and the rules of court administration. this legislation allows for the possibility that issues concerning a specific child can be allocated to a judge already familiar with that child’s judicial record instead of applying the standard method of random distribution cases. 4. the communication and interaction between criminal justice, child protection, and social services systems is insufficient. this causes children to “drop out” of support schemes, lengthy proceedings and decisions that often do not respect the rights of the child. 5. the individual assessment (ia) of detained children or children suspected of committing or charged with a crime has been introduced in a non-explicit manner and without allocation of resources that are necessary to guarantee its implementation (e.g., expansion of the network of experts, resources for the preparation of the assessment, training of specialists, etc.). 6. an individual assessment, when conducted, is not used to create conditions for the realisation of children’s rights. issues have also been identified in how hearings of children are carried out. 7. there is no legal requirement for ias to be multi-disciplinary and carried out as early as possible to assist in timely and effective decision-making about the child’s specific needs, nor are the child’s personal characteristics adequately catered for. 3 see: bcnl, can justice in bulgaria be child friendly? a contextualized analysis of the steps, safeguards and the reluctance in terms of the implementation of directive 2012/29/еu and directive 2016/800/еu, pp. 7-13. 8 8. although bulgarian civil legislation, case law, and child protection social work have developed since the 2000s, a formalistic attitude pervades these institutions concerning children’s rights. in most civil and administrative proceedings involving children, a report or an opinion of the social assistance directorate (sad) is required or allowed. this contains elements of ia, for example, in cases under the child protection act, the family code, the protection from domestic ✓iolence act, or the asylum and refugees act. however, the report very often does not provide substantive information about the child, nor does it contain a proper screening of needs necessary to support best interests assessments of the child. the report often is not authored by a multidisciplinary team but rather by social workers without sufficient time and skills. thus, an inadequately prepared report/ia is likely to put the child at further risk. 9. a regression is observed in the capacity and functioning of the child protection system, which is expected to ensure the training of professionals and the structures that should protect the interests and rights of children in criminal proceedings. 10. the training of teachers to recognise signs of anxiety, violence, aggression, underdevelopment of school practices for students to socialise, get empowered, debate, and gain negotiation and conflict resolution skills is not sufficient. there are no systematic efforts to raise the awareness of parents on these issues as well as on positive parenting. model on child-friendly justice the important components of the model, which were validated during the trainings, are: supporting children when they come into contact with the justice system 1. pre-trial phase the first contact of the child with the criminal justice system (cjs) if in the pre-trial phase of the proceedings – at the place of offence and during the police investigation. the main actors are the police and the prosecutor. support for a child arrested/suspected of committing a crime necessarily includes: 9 • contact with a parent, guardian, or caregiver (third-party – a relative of or kin to the child).4 • provision of legal assistance and participation of a lawyer. • involvement of other professionals, such as psychologists and social workers, depending on referral by criminal proceedings’ authorities. issues were identified such as: compliance of the police with obligations to provide a defence counsel when detaining a child, to inform a parent/guardian or another appropriate person, and to inform the child of their right to remain silent.5 the criminal procedure code does not govern the status of the suspect.6 this means that before the start of investigation all the interactions with the child are under the ministry of interior act (mia). notwithstanding these are administrative, not criminal proceedings, the child has all the rights under art. 74 mia. the police usually avoids access to a lawyer and justifies this by two points: the child is not interrogated at this stage, but just participates in informal conversation, and the data from this conversation cannot be used as evidence in criminal proceedings. 4 article 386 paragraph 4 cpc reads: in cases of detention, minors shall be placed in appropriate premises separately from adults, and their parents or guardians and the director of the educational establishment shall be notified immediately if the detainee is a student. (5) (new, sg no. 7/2019) in order to protect the best interests of the minor, the notification of a specific person under paragraph (4) may be postponed for a period of up to 24 hours where there is an urgent need to prevent the occurrence of serious adverse consequences for the life, liberty or physical integrity of a person or where it is necessary to take action by the investigative authorities, the obstruction of which would seriously impede criminal proceedings. the postponement of such notification shall be applied in the light of the particular circumstances of each case and shall not go beyond what is necessary and shall not be based solely on the type or gravity of the offence committed. in this case, the state agency for child protection shall be immediately notified of the detention and of the postponement of notification. 5 ministry of interior act (mia): article 72. (1) police bodies may detain a person: 1. of whom data exist that he/she had committed a crime;… (4) (amended, sg no. 77/2018, effective 1.01.2019) the person detained shall be entitled to appeal the legality of the detention before the district court of the head office of the authority. the court shall rule on the appeal without delay, as the judgement of the court shall be final and is not subject of cassation appeal under the procedure of the code of administrative procedure. (5) (supplemented, sg no. 7/2019) from the moment of being detained, the person has the right to a defence counsel, and the right to refuse defence and the consequences of such refusal for him/her, as well as his/her right to refuse to give explanations when the detention is based on item 1 of paragraph 1 shall be explained to the person detained. (6) the respective body shall be obliged to notify of the detention any person, designated by the detainee. (8) detained under-age persons shall be accommodated in special premises separately from the adult detainees. article 74. (1) a written detention warrant shall be issued for the persons under article 72, paragraph 1. (2) the following shall be specified in the warrant under paragraph 1: 1. (amended, sg no. 14/2015) the name, position and place of work of the police body which has issued the warrant; 2. (amended, sg no. 14/2015) the factual and legal grounds for the detention; 3. information individualising the detained person; 4. the date and hour of detention; 5. the restriction of the person’s rights under article 73; 6. his/her right to: a) appeal before the court the legality of the detention; b) defence counsel as of the moment of detention; c) medical care; d) a telephone call with which to inform of his/her detention; 6 cpc article 23. (1) where the conditions laid down in this code are present, the competent state authority shall be obliged to initiate criminal proceedings. (2) in the cases provided for in this code, criminal proceedings shall be deemed to have been instituted by the first act initiating the investigation. article 94. (1) the participation of a defence counsel in criminal proceedings shall be mandatory where: 1. the accused is a minor. 10 children may also come into contact with the criminal justice system where they are victims of crime, or having experienced violence, including domestic violence. this requires preparing a child’s appearance in a courtroom or even for enforcing a court order (e.g., measures under the protection from domestic ✓iolence act). the professionals with whom the child is confronted in the situations mentioned above could be a police officer, a prosecutor, or a social worker from the sad. in these cases, defence mechanisms analogous to those during criminal proceedings but tailored to the specific proceedings they are aimed at should be applied: • explanation to the child, in an accessible manner, of their procedural status and rights, including their right to an individual assessment; • collection of fundamental information (name, age, gender, etc.) and identify factors that determine a vulnerable situation (illness, belonging to a vulnerable group, etc.) at the earliest stage of the proceedings; • assessment of whether there is a need for, and the provision of, legal aid and/or other social services. to be able to implement these mechanisms in practice, it is necessary to: • hear the child: by specially trained police, prosecution staff members, and lawyers. a lawyer is more likely to be involved in criminal proceedings, and the requirement for specialisation is essential. the lawyer can be freely chosen by the child/parent/guardian or be an ex-officio lawyer under the legal aid act. the lawyer should be familiar with the rights and characteristics of children,7 trained to work with children, and trained in how to provide them with information appropriately (i.e., we are talking about changing attitudes and acquiring specific skills for working with children);8 • checks and balances to guarantee respect for children’s views – there should be multiple stakeholders involved to ensure accountability, respect for the child’s rights, and to prevent the child from being abused. when a child is a victim of human trafficking, both the state agency for child protection and the ministry of interior must be notified within 24 hours. when a child victim of trafficking 7 the higher bar council, together with the nbpb, should consider rules for the introduction of specialisation for lawyers working with children and a sub-register of lawyers who have undergone the relevant training, as well as measures to reward these lawyers. accordingly – briefing the ssp, police, prosecution for the register. 8 in the pre-trial phase, the judge has no functions to implement this component of the model. we must continue to rely on the level of training and attitudes of the police and prosecutors in place. in this regard, there are no guarantees as to how support will be provided in practice during piloting of the model, if there is resistance among these groups of professionals, on the other hand there is a possibility for control by the court if the lawyer of the child appeals a violation. 11 is identified, the coordination mechanism for referral and care of unaccompanied and trafficked children returning from abroad shall be applied. 2. judicial phase provision of legal assistance (lawyer, representative) and that a parent, guardian, or a relative has been notified. in the trial phase of the proceedings, the first step undertaken by the court should be to assess whether the child has already been adequately informed of their rights and then proceed with the appointment of a lawyer for the child. there should be sufficient time for a lawyer to communicate with the child and inform them of their procedural rights in an accessible manner, ensuring the child understands them.9 an individual assessment has been conducted at pre-trial phase 1. goal an individual assessment should be performed to enable the participation of: • children suspected of or accused of a crime; • child victims of crime; • children, parties, or participants in administrative (under the asylum and refugees act) or civil proceedings (under the child protection act, the domestic ✓iolence act). preparing an ia for different groups of children includes an assessment of the specific needs or barriers of the child and the development of recommendations that address them. 2. it is a right an ia could be interpreted as a right of a child involved in court proceedings, although the two directives are not explicit on this. this right guarantees other rights of the child in criminal proceedings – the right to participation (including assistance, support, and protection), a tailored hearing, appropriate custodial measures, protection measures, education, and diversion from court proceedings and serving a sentence. 9 if we include here protection measures, which are considered under the child protection act, civil procedural code, respectively, and appeals of orders for protection measures under the administrative procedural code, the court must also appoint a special representative of the child – a lawyer from legal aid, whom the court must oblige to explain to the child what their rights are, what protection measure is in question, for what period of time the measure is determined, how the measure is reviewed and what other possibilities exist when reviewing the measure (article 22 of the legal aid act). 12 the ia enables an assessment and determination of the best interests of the child, which is their right (article 3 uncrc). an ia is also a procedural guarantee that such an assessment and determination will be carried out. an ia covers an assessment of all the circumstances linked to the child, the environment that affects them, and is relevant to the child’s contact with the justice system, not the societal risk of crime. when it comes to a crime committed by a child, the public interest is best protected not by imposing a punishment but by ensuring rehabilitation of the child (article 60 of the criminal code). the interests of the child must therefore be given priority. the victim’s interests must also be adequately protected, i.e., a balance of interests is necessary, which can be achieved using restorative justice, including diversion from formal justice. to determine the best interests, listening to the child and the child’s participation in the development of the ia is crucial. the ia essentially presents the decision maker with the information that enables an assessment and determination of the best interests of the particular child in the concrete procedural situation (see checklist and form for an ia). discussions among the professionals participating in the trainings revealed that even with the modest wording of article 387 of the cpc, it is possible to carry out an ia, taking into account all the circumstances linked to the child and referred to in directive 2016/800. there is no statutory obstacle to collecting the information referred to in the directive.10 individual assessment for detained children objectives of an ia should be read in line with directive 2016/800’s goal to ensure child suspects or accused criminal proceedings can understand and follow those proceedings and exercise their right to a fair trial, and foster their social integration:11 (a) whether a specific measure should be taken for the benefit of the child (e.g. access to protection, education, training and social integration); (b) an assessment of the appropriateness and effectiveness of any precautionary measures for the child (e.g., detention); (c) to help make a decision or an action in the course of criminal proceedings, including sentencing (e.g., finding evidence, determining the penalty and its amount and manner of serving). in bulgaria, ia goals are, to some extent, developed in the legislation governing the execution of sentences in the criminal and criminal procedure codes. the bulgarian legislator also formally sets the goals of the individual assessment and social measures in the scope of the justice process, but under the paradigm of protecting the public interest to prevent recidivism and harm to society. the implementation of penal sanctions and 10 criminal procedure code: collecting information about the personality of the underage person article 387: in the course of investigation and judicial trial evidence shall be collected about the date, month and year of birth of the underage person, about the education, environment and conditions of living thereof, and evidence whether the crime was due to the influence of adult persons. 11 according to directive 2016/800, article 7 and recital 1. 13 detention in custody act (ipsdca)12 and the rules for the implementation of the ipsdca13 include mechanisms for preparation of an ia and measures for the protection of the interests of the child in criminal proceedings, developed as measures for correction of convicted juveniles. however, the problem is that the ia thus remains closed in the criminal system without connection to the child protection system. this model aims to go beyond the current national paradigm. the new legislation evolving under the influence of international human rights law and eu law (directive 2012/29/eu and directive (eu) 2016/800) sets out broader goals, including children’s participation and respect for their best interest. 1. components of an ia: • individual characteristics and circumstances of the child – including names, age (or presumed age), gender, contact details, personality characteristics, level of maturity, the economic, social, and family background of the child; • assessment of specific needs of the (particular) child (for participation, including protection, education, training, and social integration); • information on characteristics of the child that put them at higher risk of violence, exclusion, and secondary victimisation – such as belonging to a vulnerable group, including children with disabilities, asylum-seekers, and children deprived of parental care; 12 ispdca: article 55 (2) (supplemented, sg no. 103/2012) before expiration of the period for stay at the reception unit, an assessment of the risk of recidivism and the risk of damage shall be prepared for each newly admitted person, as well as an assessment of the personality traits, health status and working capacity and recommendations for future group or individual work. the said assessment shall be prepared by the relevant social worker, the medical officer of the prison and the psychologist … article 154. (1) (amended, sg no. 103/2012) during his or her stay in the reception unit, every sentenced person shall be enrolled in the adaptation programme; an assessment of the risk of recidivism and the risk of damage, as well as an initial report, shall be prepared. (2) (amended, sg no. 103/2012) the initial report shall include: 1. (amended, sg no. 103/2012) an assessment of the risk of recidivism and the risk of damage; 2. causative factors of the risk of recidivism; 3. (amended, sg no. 103/2012) a proposal for remedying per-sonality deficiencies and containing the causative factors of the risk of recidivism and the risk of damage. (3) (new, sg no. 103/2012, amended, sg no. 13/2017, effective 7.02.2017) persons with psychiatric and men-tal problems for whom it is impossible to carry out the diagnostic activities referred to in paragraph 1 herein shall be subjected to psychiatric and psychological evaluation. (4) (new, sg no. 103/2012) accused persons and defendants who have been placed in a reception unit shall be enrolled in the adaptation programme, and an assessment of the risk of damage shall be prepared for them. (5) (renumbered from paragraph 3, amended, sg no. 103/2012) the rules for assessing the risk of recidivism and the risk of damage shall be endorsed by the minister of justice. article 155. (1) the evaluation of the sentenced person shall be modified depending on the behaviour of the person deprived of his or her liberty. 13 article 120. (1) in places of deprivation of liberty shall be carried out individual and group diagnostic activity, which shall include: 1. examination of a separate case and assessment of the risk of recurrence and dam-ages; 2. psychological research; (2) the activity under par. 1 shall be carried out by the inspectors for social activities and correctional work, the inspectors for probation, the inspectors’ psychologists and the inspectors’ pedagogues according to approved methodologies and in interaction with other employees of the prison. 14 2. additional components when the child is placed for care outside of the family: • collection of information about the child’s parents, guardian(s), and why the child was placed in care. • assessment of the environment in which the child is placed – such as foster family, temporary accommodation centre, or other. • identification or support provided to the child by the sad and care facilities – social worker or service provider. • existence of a mechanism for reporting child abuse or neglect both in criminal proceedings and in alternative care. • incidents of institutional violence, domestic violence, or peer violence perpetration in alternative care and how they were addressed. • previous participation in legal proceedings and support provided in connection to them. the following information should be clarified for the court from this assessment: options for social services and effective social interventions, specific child protection, and supportive measures. these educational measures are appropriate to be implemented. (see checklist) 3. who can carry out an ia within the model? the timing of the preparation of the ia is not explicitly stated in the law but can be derived from article 387 of the cpc (data collection is the responsibility of the investigation (police and investigators) and the prosecution (prosecutor) acting at the pre-trial stage). the assessment can and should be updated in the course of the proceedings, which has been fully supported by participants in the trainings. the current legislation allows three approaches to the preparation of an ia. ia prepared in the system of criminal justice there are probation and prison services in the criminal justice system, whose functions may overlap as regulated by the ipsdca. but they do not seem to have been developed to their full potential in practice. they are subordinated to the minister of justice and are under the jurisdiction of the general directorate for the execution of punishments (gdep) at the ministry of justice.14 initially, they ensured the execution of imprisonment, but after introducing the punishment without imprisonment – probation (2002), their competencies were expanded. this includes the competence to prepare assessments and reports, carry 14 rules for the implementation of the ipsdca, article 6: gd “execution of punishments” is organised in central administration and territorial services. (3) the territorial services shall be the prisons and the regional services “execution of punishments”. 15 out activities for implementation and updating the offender’s assessment, execution of sentences, and activities of prison and probation services in accordance with good practices (article 7, item 6, and item 7 of the rules for the implementation of the ipsdca). functions for preparing a report similar to the ia are assigned to probation councils, which prepare pre-trial reports at the court’s request (article 202, paragraph 2 of the ipsdca). according to art. 202, paragraph 3 of the ipsdca within the area of practice of each regional court, there shall be established probation councils, composed of 1. chairperson: a probation officer or a legal adviser from the relevant territorial service; 2. members: representatives of the municipalities, the precinct departments of the ministry of interior, the territorial structures of health care, education, welfare and the employment services. a prosecutor from the respective regional prosecutor’s office participates in the meetings of the probation council. representatives of non-governmental organisations may be involved in the meetings of the probation councils as well. the general directorate determines the nominal composition of the probation councils for the execution of punishments (gdep) on the proposal of the heads of the regional services “execution of punishments.” in addition, the ipsdca assigns to the specialists in prisons the preparation of an ia of the risks faced by accused children who are on remand (article 154 of the ipsdca). for children in custody, the ia has a multidisciplinary nature – according to article 55 of the ipsdca, the risk of recidivism assessment of those deprived of liberty is carried out by a custodial medical doctor, social worker, and psychologist. a problem was identified during the trainings with regard to this option. the prosecutors and judges are reluctant to use this opportunity (which offers at least trained professionals from the probation offices) because it is regulated for already convicted persons, which would conflict with the presumption of innocence.15 opportunity for joint action in the scope of the criminal procedure code the individual assessment has, so far, not been regulated by the cpc. however, it is possible to partially fulfil the functions of the ia by carrying out an “expert assessment”16 or by using the data collected about the child by persons authorised for this purpose.17 examination under the criminal procedure code takes place either in the pre-trial or trial phase and applies to all types of offences. without being explicitly regulated, pre-trial 15 it is, however, equally possible that the prosecution and judiciary are not very familiar with this option be-cause the probation service is under the ministry of justice. only one judge mentioned that she has used this option. 16 pursuant to §1 (4) of the additional provisions of the ordinance on the registry, qualifications, and remunerations of expert witnesses (2015), the ‘expert examination’ is a regulated procedural activity performed at the request of the competent authority (prosecutor or judge) by persons who have special expertise to examine specific items or other circumstances relevant to clarifying particular circumstances. see: bcnl, can justice in bulgaria be child friendly? a contextualized analysis of the steps, safeguards and the reluctance in terms of the implementation of directive 2012/29/еu and directive 2016/800/еu, pp.47-48. 17 article 144 cpc and the special regulation for children, which complements the general one – article 387 cpc. 16 authorities (police) may collect data on the child from various sources. these are most likely to be inspectors in children’s pedagogical rooms (cpr) (article 7, paragraph 6 of the ordinance on children’s pedagogical rooms). the authorities may request information from the cpr. the cprs are bodies created under the control of juvenile anti-social behaviour act and are functionally linked to local commissions for combating juvenile delinquency which review cases brought before them together with a report prepared by the cprs. this is the usual path followed by the police and prosecution, according to participants in the trainings. the involvement of the sad in criminal proceedings is oriented toward children at risk (those who lack of care or protection from violence) and not with the perpetration of a particular crime. however, the general wording of article 15(6) of the child protection act (cpa) is the legal avenue that is used in practice when a child is suspected or is accused of committing a crime to request a social report from the sad. this report can be used to answer questions covered by an ia, regarding personal characteristics, needs, and protection measures within criminal proceedings. an individual assessment under the cpa can be made at the earliest possible stage, but this depends on the personal initiative of the pre-trial authorities and the discretion of the sad (capacity, etc.). the child protection act (cpa), in conjunction with article 386 of the criminal procedure code (cpc), stipulates the obligation for immediate notification of social assistance directorates (sad) (article 15(6) cpa). notification of the sad located in the region of the current address/place where the child is detained is a mandatory step in the development of the case and guarantees the involvement of the sad. however, participants in the trainings admitted that notifying the sad does not always happen. all expertise and opinions, including social reports, are paid for within the budgets of the respective systems18. coordination is already possible, under the current national legal framework, at the pre-trial stage, and should be used to achieve the goals of ia. the problems with the current national approach include: 1) the expert assessment is assigned to an individual expert19 , not to a multidisciplinary team as deemed by the objectives and scope of the ia according to the directive, and; 2) the scope of the information and the tasks of the expert assessment are much narrower than the stipulated 18 article 15 paragraph 6 reads that: in each case, the court (the prosecutor is part of the judicial system, so he is also obliged), decision no. 11/2016 of the constitutional court in case no. 7/2016) or the administrative authority shall notify the social assistance directorate at the current address of the child, and the provisions of the civil procedure code shall apply to the notification by the court, and the provisions of the administrative procedure code shall apply to the notification by the administrative authority. the social assistance directorate shall send a representative who shall express an opinion and, failing that, provide a report. 19 article 385. in cases of offences committed by minors, pre-trial proceedings shall be conducted by designated investigative bodies with special training. article 52. (1) investigative bodies shall be: 1. investigators; 2. employees of the ministry of the interior appointed to the position of “investigating police officer”. 17 in the directives20. since it comes from different sources, it is very likely that the information thus gathered is contained or framed in different protocols or expert reports as part of the overall case materials. the data is not used to determine personal needs and necessary measures but mainly is focused on the offence and its circumstances (for instance to prove the innocence or guilt of the offender and determine punishment according to art. 378 cpc). there are no limitations for the court to commission expert opinions and, if necessary, the preparation of additional expert reports. when commissioning an expert assessment, the court must formulate its parameters and specific tasks. a disadvantage of the proposed solution is that if the evaluation is carried out at the court’s request in the framework of the criminal proceedings, this can only happen in the trial phase. in other words, there are no clear legal guarantees for the preparation of the ia in the pre-trial stage. as practice shows, violations of children’s rights often occur in the pre-trial phase.21 it will be challenging to remedy this shortcoming without changes in police and prosecutorial practices. coordination mechanism for an ia according to the cpa model this is yet another possibility for the ia to be prepared according to the model of the coordination mechanism, with the judge in the leading position as the one who will assign an assessment to be carried out by the police, the sad and the cpr and to set a coordination meeting for the discussion of the ia. in the pre-trial phase, the prosecutor may coordinate the ia. this possibility creates the connection and coordination between the criminal justice system and the child protection system. thus, both systems contribute, and their functions for resocialisation of the child – which is also a task of the punishment, can be exploited in the best way. this ia has the potential for real multidisciplinarity, introducing the capacity of both systems, and will therefore be a more effective tool for determining the best interests of the child. the discussions during trainings confirmed this conclusion and at least in one of the places, the coordination mechanism is used for a preparation of ia. in conclusion, the current legislation does not prevent an individual assessment of a child suspected or accused of a crime from being carried out. however, the regimes for it vary. this can be viewed both as an opportunity and an obstacle for a unified system and practice for conducting ias. this does not impede the pre-trial and trial authorities from using different regimes and assigning a multidisciplinary ia to the cpr or sad, specifying which institutions are to be involved and the tasks of the ia. however, with the transposition of directive (eu) 2016/800, the legislator should amend the bulgarian translation of ia – including by avoiding the term ‘personal 20 ccp, article 144. (1) where special knowledge in the field of science, art or technology is necessary to clarify certain circumstances of the case, the court or the pre-trial proceedings authority shall appoint an expert. article 387: collection of data on the personality of the minor: the investigation and prosecution shall collect data on the date, month and year of birth of the minor, the education, environment and conditions in which this person lived, and data on the likelihood that an adult influenced the commission of the alleged offence. 21 see: bcnl, can justice in bulgaria be child friendly? a contextualized analysis of the steps, safeguards and the reluctance in terms of the implementation of directive 2012/29/еu and directive 2016/800/еu, pp. 7-13. 18 characteristic’ – and create a unified regime, which is a prerequisite for the appropriate implementation of the objectives of the ia.22 child victims of crime and violence 1. objectives and content of the ia the goals of directive 2012/29/eu are to ensure victims of crime are “able to participate in criminal proceedings”. furthermore, a child’s best interests must be a primary consideration in criminal proceedings, which must be assessed on an individual basis.23 the ia should focus on the child’s specific participation barriers. this includes protection needs. in cases of child victims of crimes, the presumption is that they need protection, and such an assessment should always be carried out. according to directive 2012/29, the purpose of an ia is to identify: • specific protection needs; and • to establish whether and to what extent victims will benefit from special measures in the course of criminal proceedings because of their particular vulnerability to secondary24 and repeated victimisation, intimidation, and retaliation. 2. components of the ia according to directive 2012/29/eu, article 22: • the personal characteristics of the child victim – general information – names, age (or presumed age), gender, contact details, and other characteristics of the child such as disability, membership of a vulnerable group, asylum seeker, etc.; • the type or nature of the offence (e.g., the seriousness of the offense, a crime motivated by prejudice or discrimination); • the circumstances of the offense (e.g., relating in particular to the personal characteristics of the victim; to victims who are in a relationship or dependency with the offender that makes them particularly vulnerable – victims of terrorism, organised crime, human trafficking, gender-based violence, intimate partner violence, sexual violence or exploitation, or hate crime; and to victims with disabilities); 22 a bill was proposed which did not take into account the different existing regimes. the bill was heavily critiqued by the judiciary. 23 directive 2012/29/eu, article 1. 24 secondary victimisation can be defined as the occurrence of negative consequences for victims that may result from their involvement in criminal proceedings, including their exposure to perpetrators, judicial authorities and/or the general public. 19 therefore, ia specifically includes: • an assessment of the child’s needs concerning the crime experienced and the existing support system’s (family, guardian, social service, etc.) capacity to meet those needs adequately, focusing on the child’s best interests. this has implications for what protection measures should be taken. • assessment of the risks to the child – the risk of re-victimisation, intimidation, and retaliation, which may be due to various factors (the individual characteristics of the victim; the type and nature of the crime; the circumstances of perpetration); and the risk of secondary victimisation, related to the vulnerable situation of the child as a witness and/or participant in legal proceedings; there are implications for what procedural measures can be provided as well as protective and supportive measures for the child or their relative, victim of violence. • assessment of the child’s injuries and the specific needs of child victims of abuse for treatment, rehabilitation, and special support in their recovery. medical assessment. • specialised psychological assessment of the child and their family. • suggestions for appropriate protection and/or support measures based on the findings of the ia. 3. additional components when the child is placed for care outside of the family: • collection of information about the child’s parents, guardian(s), and the reasons the child was placed in care. • assessment of the environment in which the child is placed – such as foster family, temporary accommodation centre, or other. • identification of support provided to the child by the sad and care facilities – social worker or service provider. • existence of mechanisms for reporting child abuse or neglect both in criminal proceedings and in alternative care. • incidents of institutional violence, domestic violence, or peer violence perpetration in alternative care and how they were addressed. • previous participation in legal proceedings and support provided in connection to them. from this assessment, the following information should be made clear for the court: information about the child’s personality, age, maturity, needs and barriers, social and 20 family environment, the relationship between the perpetrator and the victim, specific vulnerability of the child because of the specific criminal act, and the environment in which they are raised. 4. when and by whom the ia is performed: according to the criminal procedure code, where a child is a victim or witness of a crime and has the procedural status of a witness, the ia is also carried out in the form of an expert opinion. this ia is optional, not mandatory, but it is linked to certain special protective measures for child victims in the scope of criminal proceedings.25 options for coordinated interaction when a child is a victim, there are clearer legal grounds for coordinating the criminal justice and child protection systems. the cpa enables an ia to take place at the earliest stage, namely after being signalled in respect of a child victim of violence (article 36d of the child protection act). when there is evidence of a crime, the sad notifies the district prosecutor’s office to take measures against the perpetrator under the criminal code (article 36d, par-agraph 5 of the child protection act). when the child is a victim of domestic violence, the sad may request or make submissions for the prosecutor to take measures against the holder of parental responsibility.26 when the first criminal complaint is made to a criminal justice authority, they must notify the sad. a coordination mechanism (cm) is triggered by establishing a multidisciplinary team to assess the case and prepare a plan of action to protect the child (art. 36d-36e of the child protection act). this assessment contains the requisites of the ia, meaning there is legislation resembling a statutory form for the ia.27 the final part of the report includes the needs of the child and measures to be taken to ensure their rights. thus, the child may benefit from the more favourable provisions of the child protection act and the protection from domestic ✓iolence act. the report could serve as an ia within criminal proceedings. representatives of pre-trial and trial authorities as well as the child’s lawyer and parent could request an ia. a consensus exists among the stakeholders about this opportunity, which was confirmed in the trainings. however, the practice still needs to be established. according to the social activities and practices institute, “the use of this framework 25 an expert examination may also be appointed to establish the specific protection needs of a witness (article 144(3) of the cpc) in relation to his/her participation in criminal proceedings. the term “specific protection needs” is defined in ?1, paragraph 4 of the additional provisions of the ccp, according to which “such needs would exist when it is necessary to apply additional means of protection against secondary and repeated victimisation, intimidation and retaliation, emotional or psychological suffering, including to preserve the dignity of the victim during interrogation”. it should be borne in mind, however, that this definition deviates from the purposes of ia as set out in the directive (article 22 ?1). the cpd interchanges and conflates the two components, the understanding being that needs will exist if a remedy is necessary, rather than the other way around – that a specifically identified need will necessitate provision of a remedy. where the witness is a child, ia is always necessary. 26 when the violence is committed by a parent, by a person entrusted with the care of the child, or by a person entrusted with the care of the child, the ssp may apply to the court or the prosecutor for taking measures against the perpetrator under the dpa (art.36e, para.4 of the dpa). 27 according to the rules for implementation of the cpa – annex 1a. 21 depends on the competencies of the actors and very rarely constitutes an ia within the meaning of directive 2012/29/eu. in any case, the sad, independently or through the appointment of a social service provider, must assess the signal of violence against the child and prepare an ia. in most cases, however, this assessment only serves to decide on a protection measure under the cpa and is not provided to the investigating authorities, who do not require it.” the d✓pa also does not explicitly provide for the preparation of an ia. still, such is included in court proceedings for protection as the rules of the civil procedural code apply (article 13). in proceedings for issuing a protection order, evidence under the cpc is admissible. evidence in proceedings under par. 1 may also be = reports, records, and other documents issued by the sad, by medical doctors and psychologists who have assessed the victim, and documents issued by social service providers licensed under the social services act. for each case of a trafficked child, the social assistance directorate in the region of the child’s current/permanent address prepares a report on the assessment of the child’s needs and an action plan together with the crisis centre team, which all team members sign. the action plan may include measures to support the family to minimise the risk of the child being removed or trafficked again. pending clarification of the child’s situation and the prep-aration of a social report by the child protection department, the child shall be temporarily placed in a crisis centre. crisis intervention in the case of a trafficked child is carried out by specialists of the crisis centre where the child is placed. where the child seeking protection is a foreigner, they shall be placed in a temporary reg-istration and reception centre or other place of shelter by the state agency for refugees. the assessment of urgent needs shall be carried out by an interviewer involved in their case to establish the facts and circumstances relevant to the proceedings for granting spe-cial protection under the asylum and refugee act (ara). another option is for the judge to request a child social service provider to establish a multidisciplinary assessment team to complete the tasks of the ia. the provider should prepare this assessment: • in cooperation and collaboration with the sad – child protection department, children’s pedagogical room, other providers of social services for children working on the territory of the court, providers of educational services, medical specialists, and others; • with the child’s active participation, parents, guardians, relatives, and/or carers; • taking into account the child’s views, opinions, and best interests; and • the children’s pedagogical room and the sad-child protection department provide the team with the available information about the child. in other civil and administrative proceedings, the assessment focuses on determining the most appropriate manner and conditions for the child to appear in court. 22 the conclusion is that by enforcing the set coordination mechanisms between institutions in cases of child abuse or trafficking, the preparation of a multidisciplinary assessment is more feasible. however, the legislation is fragmented and unclear about the scope of the obliged parties and the assessment and its content. given the state of the legislation, motivation from criminal proceedings authorities is required, and good contacts and interaction are established between the authorities under the cpa and the cpc. privacy the ia will, in general, contain sensitive data about the child. this means that possible dissemination of the content of the ia would put the child’s emotional development and the preservation of their dignity at serious risk. the legislation in force such as the child protection act and the protection of personal information act is in line with the eu law and provides for the necessary protection of the privacy of the child. training it is also necessary to train all participants – the representatives of the legal profession (judges, lawyers, bailiffs, prosecutors) concerning the assignment of an ia, its objectives, and the need for such an assessment. hearing of a child / giving testimony within the scope of the criminal proceedings when hearing children, criminal justice and child protection professionals also require good listening skills. this is an essential component of the model. under the child protection act, every child over the age of 10 involved in administrative or judicial proceedings should be heard. the hearing should take place: • after informing the child in advance what the purpose of the hearing is and what the case is about. the child should be informed that a psychologist or other specialist will be present for their support. the information should be provided in an accessible way; • in an appropriate setting, taking into account the age and maturity of the child and their other relevant characteristics, e.g., disability (possibility of communication by non-verbal means) or gender (girl victim of sexual offence being assisted by a fe-male), preferably not in a courtroom where everyone is wearing formal dress, but not in a so-called ‘blue room’ full of stuffed toys, as such a setting is inappropriate for older children; • excluding contact with the accused where they are a child victim of violence and especially sexual violence (crime), e.g., by videoconference; 23 • in the presence of a psychologist (specialist) to support the child in the hearing pro-cess. as part of the model, we do not recommend that this should be a social worker from the child protection department because these social workers are formally involved and do not have the skills to support the child or assist in countering undue influence. the court may appoint a specialist (psychologist or social worker, em-ployee of a child social service provider) to support the child at this stage. practice shows that judges prefer to appoint expert psychologists, but consideration may also be given to the possibility of involving social workers, employees of childcare pro-viders who have a proven track record in this field; a parent, guardian, custodian, other person caring for the child or other relative known to the child may also be present, except where this is not in the child’s best interests or where there is a conflict of interest; • that the role of the support professional attending the hearing is only to support the child and not to mediate between the court and the child. the court should ask questions. to the extent that it is the practice for the court to seek confirmation from the support professional that the child has freely expressed their views at the hearing, it is necessary to create an opportunity for that support professional to have been in contact with the child before the hearing to be able to adequately assess whether the child is freely expressing their views or has been manipulated into expressing a particular view; • for a child with a disability, the provision of information and counselling must be made in accessible formats for people with different types of disabilities, including mobility obstacles in the hearing, computer-assisted communication, etc. (s. 53(2)(6) of the people with disabilities act); and • by using other forms of communications (such as sign language, braille, and easy-to-read versions) within the meaning of §1 of the supplementary provisions, items 3 and 4 of the people with disabilities act. procedural accommodations must also be provided for effective participation in the proceedings; • for refugee or disabled children, an additional procedural accommodation is pro-vided in the civil proceedings code (appointment of an interpreter or translator) may be needed, • to hear children with disabilities, including those with intellectual disabilities, notwithstanding the provision of the code of criminal procedure that the testimony of people with disabilities may not be credited. safeguards in the criminal proceedings that follow from the ia the purpose of the ia is to inform the authority controlling the relevant stage of the proceedings of the need to implement measures for the realisation of certain rights and possible solutions in the best interest of the child. the ia informs about the needs of the child and necessary measures at that particular stage of the proceedings and beyond. 24 1. measures for children suspected, charged, and punished for a crime at the stage of criminal justice proceedings: the ia may inform the assessment of the appropriateness and effectiveness of any measures, including coercive measures (e.g., detention or non-detention, determination of the penalty and its amount and manner of serving a sentence). the uncrc requires that detention and deprivation of the child’s liberty be applied as a measure of last resort and in proportion to the offence and the child’s characteristics according to the ia. as a rule, community measures are appropriate. pursuant to article 386, paragraph 2 of the cpc, remand in custody shall be taken in exceptional cases only. pursuant to article 22, paragraph 3 of the cpc – cases in which the accused is remanded in custody shall be investigated, considered, and decided with priority over other cases. the measure shall be imposed under the conditions of article 63 of the cpc and in accordance with the procedure of articles 64-65 of the cpc. the principle is not to impose detention and instead use other non-custodial measures to prevent the child’s separation from their environment. custody is an exceptional measure and must be applied subject to several conditions and, above all, for the shortest period of time. the criminal procedure code allows for rather long periods of pre-trial detention (in custody), no exception being made for children – generally up to two months and as an exception – up to eight months if the person is charged with a serious intentional offence, and no longer than one year and six months if the person is accused of a crime punishable by not less than fifteen years’ imprisonment or another more severe penalty. another measure that might be undertaken depending on the ia is for the prosecutor or the court to decide in the course of the criminal proceedings whether to apply the options provided for in article 61 of the criminal code for diversion from criminal justice proceedings,28 or at sentencing to impose a non-custodial measure of punishment. 29 28 criminal code article 61. in respect of a juvenile who has committed, through infatuation or frivolousness, a crime which does not constitute a great danger to society, the public prosecutor may decide not to institute or to terminate the pre-trial proceedings instituted, and the court may decide not to commit him for trial or not to sentence him, if educational measures under the law on combating juvenile delinquency can be successfully applied to him. (2) in such cases, the court may itself impose an educational measure by notifying the local commission for combating juvenile delinquency or by sending the file for the imposition of such a measure to the commission. (3) where the public prosecutor decides not to initiate pre-trial proceedings or to discontinue the pre-trial proceedings initiated, he shall send the file to the commission for the imposition of an educational measure. 29 criminal code article 64. (1) where the punishment imposed is a deprivation of liberty of less than one year and its execution is not suspended under article 66, the minor shall be released from serving it and the court shall place him in a boarding school or impose on him another educational measure provided for in the law on combating juvenile delinquency. (2) upon the proposal of the public prosecutor or of the relevant local commission for combating antisocial behaviour of minors, the court may, even after the sentence has been passed, replace the placement in an educational boarding school with another educational measure. (3) the rule of par. (a) where the minor has committed an offence while serving a custodial sentence, and (b) where the minor has been sentenced after having reached the age of majority. (4) the rule of par. (1) shall not apply in cases of reconviction if the court finds that for the correction and re-education of the offender it 25 2. measures for child victims at the stage of criminal justice proceedings: protective measures should be determined for a child victim of crime, depending on the child protection needs identified by the ia and their particular vulnerability in criminal pro-ceedings to secondary30 and repeated victimisation, intimidation, and retaliation. these may include – 1/ measures to prevent an encounter of the child with the perpetrator during interrogation, 2/ interrogation by a person of the same sex, 3/ a single interrogation for the entire process, 4/ all necessary witness protection measures to protect the life of the child and their family. the bulgarian cpc allows for the following protective measures: – immediate witness protection under article 123 of the cpc when it may be pre-sumed that as a result of the testimony, a real danger has arisen or may arise to the life or health of the witness, his ascendants, descendants, brothers, sisters, spouse or persons with whom he is in a particularly close relationship. – protection under the protection of persons at risk in criminal proceedings act. – interrogation where measures are taken to avoid contact with the accused, including in specially equipped premises or by videoconference or telephone conference (ar-ticle 140(5) of the cpc). – immediate notification in cases when: 1. the accused violates the pre-trial detention measure of house arrest or remand in custody, and 2. the pre-trial detention meas-ure of house arrest or remand in custody is revoked or replaced (article 67 of the cpc). 3. additional protective measures for specific groups when a child is placed for care outside the family, protective measures may include a protective regime of personal relations and contact with parents or other relatives and kin, special monitoring by the sad, a reintegration plan, and measures for the perpetrator of the violence. rehabilitation measures can be implemented by referring to social services under the social service act. child support measures that follow from an ia protective measures will be applied depending on the needs of a child suspected or accused of a crime, and on the degree of vulnerability of the child victims of crime. these needs shall be established with the ia. within the criminal proceedings, support measures – social and educational – must be implemented by an act of the prosecutor or the court when the ia identifies the needs for is necessary for him to serve the penalty of deprivation of liberty and where- (a) its term is not less than six months; or (b) if the offender has already served a penalty of deprivation of liberty. 30 secondary victimisation can be defined as the occurrence of negative consequences for victims that may result from their involvement in criminal proceedings, including their exposure to contact with perpetrators, judicial authorities and/or the general public. 26 such. the court might determine support measures with the sentence when the punishment is probation.31 types of support measures: ➢ social and educational measures. ➢ health care. 4. social measures according to directive 2016/800, article 7, one of the purposes of the ia is to establish the need for the child to benefit from a specific measure (e.g., support, protection, education, examinations, social integration, etc.). the current bulgarian legislation foresees the applicability of such measures, but their implementation depends on a good level of cooperation and coordination between the institutions involved: minister of justice, minister of education and science and minister of labour and social policy as well as social service providers. 5. measures while the child is in detention measures may be applied in custody, including access to education, in accordance with the ipsdca and in connection with the pre-school and school education act (psea). the general rule is that custody rules apply to detainees in arrest and correctional facilities (ar-ticle 247, paragraph 2 ipsdca). the implementation of these measures can be monitored and controlled by judges, prosecutors, and the ombudsperson (art. 6-7 ipsdca and art. 28a of the ombudsperson act). in case of detention, the child’s education continues in a special school (article 45 psea and article 162 of the ipsdca). persons deprived of their liberty, who have not attained the age of 16 years, shall be subject to compulsory schooling at schools at places of dep-rivation of liberty. persons deprived of their liberty, aged 16 or above, shall study at schools under paragraph 1 of their choice. the educational, training, and qualification activities at the places of deprivation of liberty shall include: 1) general and vocational education; 2) vocational training; 3) literacy and vocational courses, and 4) social education. re-socialisation measures are also available. the social and correctional-education work inspectors, jointly with the other fields of activity personnel, volunteers, and suitably trained external experts, carry out specialised programmes for individual and group work (article 31 criminal code, article 42a: (new, sg no. 92/2002 – effective 1.01.2005 – amended, sg no. 26/2004, effective 1.01.2004) (1) (amended, sg no. 103/2004, effective 1.01.2005) probation is a system of non-custodial measures for control and intervention that shall be imposed separately or collectively. (2) (amended, sg no. 103/2004, effective 1.01.2005) probation measures shall be: 1. compulsory registration at the current address; 2. mandatory regular appointments with a probation officer; 3. restrictions on free movement; 4. (amended, sg no. 75/2006) admission to vocational training courses, public intervention programmes; 5. corrective labour; 6. community service. (4) measures under paragraph 2, items 1 and 2 shall be mandatorily imposed on all offenders sentenced to probation, whereas measures under paragraph 2, items 5 and 6 shall not be imposed on young persons who have not turned 16 years of age. 27 157 – 158 ipsdca). the programmes aim to 1. motivate and encourage law-abiding behaviour; 2. to increase social competence and to build behavioural skills; 3. overcome dependencies. participation of sentenced persons in specialised programmes is voluntary. according to art. 157a ipsdca before they are released, persons deprived of their liberty are to be enrolled in a programme preparing them for life after release. individual work is carried out with convicted persons. the work includes 1. provision of information regarding the legal and social status and the possibilities to relax the conditions of serving a sentence; 2. assistance in addressing problem situations and building skills to cope with difficulties; 3. referral to and intermediation with outside organisations for solving particular problems; 4. motivation for active participation and cooperation in preparation for return to life in society after release (art. 158 ipsdca). educational, training, and qualifying activities, accessible on an equal footing to all persons deprived of their liberty, are imple-mented at places of deprivation of liberty (art. 159 ipsdca). additionally, tourist outings, visits to cultural events, and sports events outside the areas of deprivation of liberty may be organised for juveniles (art. 164 ipsdca). work on the resocialisation of persons deprived of their liberty shall be assisted by repre-sentatives of supervisory boards, boards for control of juvenile anti-social behaviour, terri-torial structures of the ministry of labour and social policy, civil society and religious asso-ciations, and non-governmental organisations (art. 170, para. 1 ipsdca). when organising work with regard to imprisoned children, particular attention shall be paid to opportunities for their vocational training (article172, para. 3 ipsdca). 6. community measures in the scope of the criminal proceedings when the child is not in custody, the law does not contain specific measures that criminal authorities can take.32 the ia establishes the child’s needs for protection, education, training, and social integration, as well as the child’s specific vulnerable situation, such as placement for care outside the family, difficulties in learning and communication, disability, and others. the authority that commissioned the ia must refer the child to the sad (article 7, paragraph 2 cpa). the sad prepares an individual action plan to implement protection measures under chapter 4 of the child protection act. within the framework of this support, the mechanism under the social service act for integrated support between different measures could also be applied, such as the school and the social service acting in a common support plan to be monitored by the court. there should be no obstacle for the criminal court to order special educational measures provided for children according to the pre-school and school education act, which can be implemented in the school where child subject to measures studies and by engaging 32 according to article 386, paragraph 1 of the cpc, the following measures may be imposed on the child: 1. supervision of the parents or the guardian; 2. supervision of the administration of the educational institution where the minor is placed; 3. supervision of the inspector at the children’s pedagogical room or a member of the local commission for combating antisocial acts of minors; 4. detention in custody. 28 additional support, e.g., referral to a center for support of personal development (art. 26 pre-school and school education act) for provision of individual training, etc. in relation to the implementation of directive 2012/29, social and protective measures may also be taken under the social services act (ssa), the protection from domestic ✓iolence act, and the anti-trafficking in persons act, including provision of shelter. the sad informs and refers to support services for victims (article 74 ssa). the victim may be referred to recovery programmes (article 5 in conjunction with article 6 of the protection from domestic ✓iolence act). the measure is imposed by a court’s decision, which sets one or more protection measures (article 16 of the protection from domestic ✓iolence act). when a child is a victim of a crime or violence, measures under the child protection act should always be undertaken. the anti-trafficking in persons act provides social services to support trafficked persons. these services are shelters for temporary accommodation of victims of trafficking and shelters for subsequent reintegration. the shelters accommodate persons who have declared that they are victims of trafficking. admission shall be at their request for at least 30 days. in cases where the violence results from a crime, social support may be provided to victims who have suffered material and non-material damage due to crimes of a general nature under the crime ✓ictim assistance and financial compensation act. the forms of assistance to victims of crime are: 1. medical care for emergency conditions under the health act; 2. psychological counselling and assistance from specialists – psychologists from victim support organisations; 3. free legal aid under the legal aid act; 4. practical assistance. the ia is of particular importance when probation is imposed, which allows the implementation of various measures within the community. informing the child of the act of the court the child or their guardian or custodian should be adequately informed of the court’s decision and the possibilities for appeal. the special representative/advocate can do this for the child. alternatively, the court may give the special representative/advocate such instructions. the views of the child should be taken into account about the possibilities of appeal. 29 v. annex • checklist for an ia for use by judges0 training model of child-friendly justice court practices: unaccompanied children this model is co-funded by the european union’s wights, equality and /itizenship trogramme (2014-2020) 1 project the “child-friendly justice: developing the concept of social court practices” project (cfj-dcscp) aims to improve access to justice for children in situations of enhanced vulnerability in the criminal justice system. this will be done by developing and disseminating specialised models of individualised assessment of their needs, barriers, and situation in line with international and european law. to that end, the project includes a research and tool development component to identify existing and ongoing problems, make recommendations and provide practice-oriented guidance for criminal justice professionals involved in individual assessments in criminal proceedings for child victims or children who are suspects or accused of committing a crime that are also in a vulnerable situation. it focuses on children deprived of parental care, unaccompanied children, and children with mental disabilities. this model sets out standards, practice-oriented guidance, and a tool for the implementation for a model of individual assessment in criminal proceedings, for italy, which is tailored to the particular vulnerabilities of unaccompanied children. acknowledgments prism impresa sociale s.r.l. would like to would like to thank all professionals and unaccompanied children who cooperated with us, sharing their knowledge and experiences. disclaimer the contents of this report represent the views of the project partners only and are their sole responsibility. the european commission does not accept any responsibility for use that may be made of the information it contains. 2 authors of the report (prism impresa sociale s.r.l.): giuseppe divita, anthinea interbartolo editors (validity foundation): steven allen, bruno monteiro online training tool: www.prismonline.eu/justice-uam prism impresa sociale s.r.l. via falautano (palazzo grimaldi) e4100 – enna italy prism contacts e-mail: info@prismonline.eu website: http://www.prismonline.eu/ project contact cfj@validity.local grant information rec-ag-201e/rec-rchi-prof-ag-201e-878552 year 2022 project title child-friendly justice: developing the concept of social court practices (cfj-dcscp) project webpage en:validity.ngo/projects-2/child-friendly-justice/ it:http://www.prismonline.eu/it/cfj-dcscp-project/ 3 contents i. module n. 1 ……………………………………………………………………………………………………. 4 the need to carry out an individual assessment …………………………………………………………… 4 a model for the individual assessment of unaccompanied migrant children in criminal proceedings …………………………………………………………………………………………………………….. 5 methodology ………………………………………………………………………………………………………….. 5 who is going to benefit from the model …………………………………………………………………….. 6 the need for individual assessment …………………………………………………………………………… 6 what is the purpose of the individual assessment? ………………………………………………………. 7 what does it mean to talk about a “multidisciplinary approach” in child protection? ……….. 7 ii. module n. 2 ……………………………………………………………………………………………………. 8 the european legislative context ………………………………………………………………………………. 8 1. the eu directive 2016/800 …………………………………………………………………………. 9 2. the eu directive 2012/29 …………………………………………………………………………. 10 the best interests of the child: the “best interest procedure” applied by unhcr …………. 11 guidelines for case management and child protection: “interagency guidelines for case management and child protection” – child protection working group …………………………. 13 iii. module n. 3 ………………………………………………………………………………………………….. 14 the context in italian legislation ……………………………………………………………………………… 14 promising practices ……………………………………………………………………………………………….. 16 1. experience in taking care of an unaccompanied child victim of trafficking (the catania prosecutor’s office) ………………………………………………………………………………… 16 2. experience in the care of an unaccompanied migrant child offender (ussm of palermo) …………………………………………………………………………………………………………… 18 iv. module n. 4 ………………………………………………………………………………………………….. 21 a model for individual assessments …………………………………………………………………………. 21 3. the role of the “cartella sociale” (social file) in the information system for children …………………………………………………………………………………………………………….. 21 4. child friendly approach during an interview ………………………………………………… 23 country of origin information in the criminal justice system ………………………………………. 27 the provision of the role of cultural mediator within the juvenile and community justice system ………………………………………………………………………………………………………………….. 29 capacity building tools for the coordination and monitoring of network ………………………. 30 v. conclusion ………………………………………………………………………………………………………… 31 vi. annexes ……………………………………………………………………………………………………………. 31 vii. validation event of the italian model for individual assessment …………………………….. 32 viii. online training tool …………………………………………………………………………………………… 33 4 i. module n. 1 the need to carry out an individual assessment amin’s story amin is a 15-year-old boy, bright, capable but not very educated; he left his family who could no longer take care of him and crossed half of the african continent to finally reach europe and find assistance and refuge. in italy, he was accepted at a reception center for unaccompanied migrant children where he lived for three months. one day, together with other young people living in the centre, he took part in what he believed to be more of a protest than a form of kidnapping. he recounts “…i was protesting just to get my pocket money….. i was very worried about my mother, and i wanted the money to buy the card and call her….”. preventing the operators of the facility from leaving the building to obtain a resolution of the problem was a wrong choice. that is evident! what was his level of awareness at that time? he stated that he never thought he was committing a crime. he also stated that he did not understand what was happening in his life. destiny’s story destiny, a 16-year-old girl, was convinced by a fellow countrywoman to leave her country for europe where she was promised a job as a hairdresser. after a months-long journey and after being imprisoned and physically and sexually abused, she discovers that she has incurred a debt and that upon arrival in italy she will have to work as a prostitute herself to repay it. in italy, after a period spent on the street, forced to work as a prostitute, she encounters the anti-trafficking agency that offers her to leave the circuit of exploitation and enter a protection programme. destiny decides to denounce her exploiter and the network that brought her to italy. during the interviews with the prosecutor, she stated that she was afraid of meeting her exploiters again and that she did not know what the outcome of her decision to report it would be. destiny stated that she felt protected and understood by the operators of the anti-trafficking body, but she also admitted that she did not understand what she was told about the judicial process. 5 a model for the individual assessment of unaccompanied migrant children in criminal proceedings the stories of amin and destiny are inspired by real events. from these stories but, above all, from the elements of the research conducted as part of the child-friendly justice: developing the concept of social court practices cfj-dcscp project, it has revealed that unaccompanied migrant children, vulnerable people without the support of their parents or legal guardian, who become involved in criminal proceedings often find themselves unaware of the actions that led to this but, above all, unaware of the consequences they will have to face. recently, in the palermo district, where this study was conducted, there has been an increase in the number of proceedings involving unaccompanied migrant children. during the research conducted within the cfj-dcsc project, it emerged that the common types of offences for which they are suspected are violent behavior inside the reception centres: excessive protests for not handing over their pocket money, threats, declaration of false personal data. they are usually solved by judicial pardon or by the irrelevance of the fact. then there are the cases of probation, which are not numerous. when unaccompanied migrant children are involved in criminal proceedings, it is necessary to intervene promptly, before they reach adulthood, guaranteeing them not only to be judged by a specialised body, but also to be taken care of by a system that is made to measure for them and that consistently adapts its intervention to meet individual and judicial needs. the ordinary courts, the offices of the public prosecutor, the juvenile court, and the offices of the juvenile prosecutor, the ussm and other agencies and organisations involved in the protection and reintegration of children (interviewed during the research phase), have expressed the need to intensify their efforts in implementation of best practices both to improve the process of individual assessment and the mechanisms of referral and care of unaccompanied migrant children, both victims and offenders. methodology in this model, we will collect the good practices already developed in the field of child protection and of individual assessment, and we will share some tools (some to be further developed) and share recommendations for how the criminal justice system could integrate them. the first step will be to start from directive (eu) 2016/800 and directive (eu) 2012/2e/eu. then we will take into consideration international best practices about individual assessment and the determination of the best interests of an unaccompanied migrant child. the best interest procedures drawn up by unhcr and the interagency guidelines on child case management of the child protection working group will be taken into consideration. 6 the model then describes good practices from which it will be possible to outline a generalised model of individual assessment; examples will be given on how the same model can be used in during different procedural phases of criminal processes. finally, practical tools will be provided to help both during the assessment and the taking into custody of the child; the adoption of a specific memorandum of understanding between the various stakeholders involved will also be proposed to favour coordination and networking activities. who is going to benefit from the model this model is mainly addressed to those operators who have direct contact with unaccompanied migrant children before, during, and after criminal proceedings. these may include social workers and ussm staff, lawyers, police, judges, prosecutors, child protection workers, shelter staff, guardians, interpreters/cultural mediators, and anti-trafficking agency staff. the need for individual assessment at the beginning we introduced amin and destiny and we told their stories. amin committed a crime without being aware of it; to this very day, it is unclear to him what is happening in his life and especially what is going to be his future. let’s ask ourselves some questions: . can an individual assessment model, based on the concept of the “multidisciplinary approach” (as envisaged by the convention on the rights of the child), have an impact on amin’s life? . can the same model improve the system? both questions can be answered in the affirmative. a model of individual assessment, which draws on good practices already established in other contexts, and implements and integrates them within the penal system, allows the child to receive fair treatment and participate based on increasingly universal standards in terms of applying human rights protections within juvenile justice systems. it should be added that such a model allows the system to optimise its instrumental and non-instrumental resources and, moreover, ensures greater incisiveness and effectiveness in judicial action throughout the various stages of criminal proceedings. according to the findings of the research developed within the cfj-dcscp project, the italian system has still deficiencies that need to be solved1: 1 a.interbartolo et al, child-friendly justice: developing the concept of social court practices report on existing judicial practices in italy, 2021, available at: https://validity.ngo/wp-content/uploads/2021/10/d3.1-report-of-judicial-practices-in-italy_en.pdf 7 – the legal framework is incomplete, and directive eu 2016/800 has not been transposed; – there is a lack of coordination and referral mechanisms between the stakeholders involved in the individual assessment procedure; – there is a lack of standard operating procedures on when, by whom, why and how individual assessments should be conducted what is the purpose of the individual assessment? the purpose of the individual assessment is to protect against secondary victimisation, promote social reintegration and enable child participation in criminal proceedings in line with the best interests of the child. in carrying out individual assessment procedures, the following aspects should be addressed specifically: when working with victims: . what is the personal condition, and what vulnerabilities and resources (not only in the material sense) does the child have? . what possible solutions can be applied in upholding the procedural and sub-stantive rights of the child? . what are the gaps within the system for the protection of child that require addressing? when working with offenders: . what needs and situations an unaccompanied migrant child involved in a criminal procedure might encounter. . what possible solutions can be applied in the care and reintegration of unaccompanied migrant children. . what possible interventions can be envisaged from the point of view of follow-up. it is also necessary to understand in which areas an individual assessment model can respond to the needs identified, who the other interlocutors are (institutional actors, ngos, international organisations) and what additional resources would be necessary for greater implementation of individual assessment procedures. what does it mean to talk about a “multidisciplinary approach” in child protection? the united nations convention on the rights of the child is the first binding international instrument to promote the adoption of a “holistic approach” or “multidisciplinary approach” towards the child and expresses a goal of ensuring full protection of the rights of the children, in accordance with their individual needs. 8 today, the child is considered as a rights-holder, a person with his/her own rights, needs, opinions, hopes and fears and is understood as both a participant and protagonist of his/her life and future choices. using a holistic approach means considering the child as a whole and enhancing his/her dignity. the following articles of the convention have been identified as general principles and express the spirit of the convention2: art. 2 – “states parties undertake to respect the rights set forth in the present convention and to guarantee them to every child within their jurisdiction, without distinction of any kind and without regard to the child’s or his or her parents’ or legal representatives’ race, color, sex, language, religion, political or other opinion, national, ethnic or social origin, financial situation, disability, birth or other circumstances.” art. 3 – “in all decisions concerning children, whether by public or private institutions of social welfare, courts of law, administrative authorities or legislative bodies, the best interests of the child shall be a continuing consideration”. art. 6 – “states parties recognize that every child has an inherent right to life and shall ensure as far as possible the survival and development of the child.” art. 12 – “children are guaranteed the right to express their views freely in all matters affecting them, given their weight according to their age and level of maturity.” art. 40 of the convention defines in greater detail the rights of juveniles suspected or accused of having committed a criminal offence; it calls upon parties to the convention to promote the adoption of laws, procedures, the establishment of authorities and institutions specifically intended for juveniles suspected, accused or found guilty of having committed a criminal offence, and in particular identifies minimum procedural guarantees for the juvenile, the minimum age limit for criminal responsibility, as well as promoting procedures involving the implementation of a set of alternatives to institutionalisation and imprisonment. during proceedings, the child should be treated in a manner that fosters his or her sense of dignity and personal worth, and reinforces his or her respect for human rights and fundamental freedoms. ii. module n. 2 the european legislative context both directive 2012/2e/eu and directive 2016/800/eu respectively regulate the treatment to be given to children involved in criminal proceedings, as victims of crime or perpetrators. both emphasise the importance in guaranteeing the right to an individual assessment, in accordance with the best interests of the child. 2 convention on the rights of the child: https://www.ohchr.org/en/professionalinterest/pages/crc.aspx e while not directly regulating the individual assessment procedure, both outline the minimum standards and guidelines that states should adopt in conducting individual assessments; in this regard, art. 22 of eu directive 2012/2e/eu and art. 7 of eu directive 2016/800 make explicit the need to adopt a multidisciplinary approach. this means that several professionals with appropriate expertise must contribute to the assessment process in order to make it as complete and exhaustive as possible according to the needs of the child (for example, think of the intervention of a psychologist or a neuropsychiatrist to respond to trauma suffered, or a cultural mediator when the child has problems with communication or cultural understanding of the host context). it must be emphasised that the directives, although drawing guidelines that may have several elements in common in terms of individual assessment, respond to two different needs: on one side, art. 7 of eu directive 800/16 aims to support the reintegration of the offender and, on the other side, art. 22 of eu directive 2e/12 operates to avoid the secondary victimisation of victims. 1. the eu directive 2016/800 art.7 directive 2016/800, in fully guaranteeing the right to an individual assessment, requires considering the “specific needs of the child with regard to protection, education, training and social reintegration… in particular, the child’s personality and maturity, his or her economic, social and family situation, as well as any specific vulnerabilities of the child…”. the need to consider the individual characteristics of the child, the circumstances of the case and specific needs, leaves room for those conducting the assessment to make different assessments from time to time. the assessment can be made both in the pre-trial and in the trial phase, and, once made, must be updated. in this regard, it seems appropriate to cite the subparagraphs indicated in article 7 of the directive:3 1. member states shall ensure that the specific needs of the child with respect to protection, education, training, and social reintegration are considered. 2. to this end, a child suspected or accused in criminal proceedings shall be individually assessed. this individual assessment shall consider the personality and maturity of the child, his or her economic, social, and family situation, as well as any specific vulnerabilities of the child. 3. the scope and level of detail of the individual assessment may vary depending on the circumstances of the case, the measures that may be taken if the child is found guilty of the alleged criminal offence, and whether the child has recently undergone an individual assessment. 4. the purpose of the individual assessment shall be to establish and record, in accordance with the record-keeping procedure of the member state concerned, information relating to the circumstances and individual characteristics of the child that may be useful to the competent authorities in order to: a) determine the need to adopt any specific measures for the benefit of the child; b) assess the adequacy and 3 directive 2012/2e/eu of the european parliament and of the council of 25 october 2012 establishing minimum standards on the rights, support and protection of victims of crime, and replacing council framework decision 2001/220/jha 10 effectiveness of any precautionary measures in relation to the child; c) take decisions or courses of action in criminal proceedings, including when pronouncing sentence. 5. the individual assessment shall be conducted at the appropriate first stage of the proceeding and, subject to paragraph 6, prior to charging. 6. in the absence of an individual assessment, an indictment may nevertheless be made if it is in the best interests of the child and that the individual assessment is in any event available at the commencement of hearings in the proceedings before a judge or court. 7. the individual assessment shall be conducted with the direct participation of the juvenile. it shall be conducted by qualified personnel, using as far as possible a multidisciplinary approach and, where appropriate, with the involvement of the holder of parental responsibility or another appropriate adult, as referred to in articles 5 and 15, and/or a specialized professional. 8. where the elements underlying the individual assessment change substantially, member states shall ensure that it is updated during the criminal proceedings. e. member states may derogate from the obligation to carry out the individual assessment where such derogation is required by the circumstances of the case, if it is compatible with the best interests of the child. article 7 should be read in conjunction with recital 1 of the directive, which described that its legal framework should ensure the exercise of the right to fair trial and understanding of the criminal proceedings. 2. the eu directive 2012/2e article 22 of directive 2012/2e/eu recognises the right to “individual assessment of victims to identify specific protection needs”. the assessment serves to adopt a series of precautions to avoid the risk of secondary or repeated victimisation or at the same time personal retaliation or intimidation or towards the victim’s family. it again takes into account the “personal characteristics of the victim, the type or nature of the crime, and the circumstances of the crime.” the timeliness of the assessment is crucial for the emergence of cases of risk and for the adoption of precautionary measures suitable for reducing the damage suffered and, in the presence of further circumstances, the assessment must always be updated. it seems useful, also in this case, to recall the provisions of art. 22 of the directive:4 1. member states shall ensure that victims are promptly subject to an individual assessment, in accordance with national procedures, to identify their specific protection needs and to determine whether and to what extent they would benefit from special measures during criminal proceedings, as provided for in articles 23 and 24, as they are particularly exposed to the risk of secondary and repeat victimisation, intimidation and retaliation. 2. the individual assessment shall consider the following elements: a) the personal characteristics of the victim; b) the type or nature of the crime; c) the circumstances of the crime. 4 directive (eu) 2016/800 of the european parliament and of the council of 11 may 2016 on procedural safeguards for children who are suspects or accused persons in criminal proceedings 11 3. as part of the individual assessment, special attention shall be paid to victims who have suffered considerable harm because of the seriousness of the crime, victims of crimes motivated by prejudice or discrimination that could be related to their personal characteristics, victims who are particularly exposed because of their relationship and dependence on the offender. in this sense, victims of terrorism, organized crime, human trafficking, gender-based violence, violence in close relationships, sexual violence or exploitation or hate crimes, and victims with disabilities shall be given due consideration. 4. for the purposes of this directive, child victims of crime shall be presumed to have specific protection needs as they are particularly vulnerable to secondary and repeat victimization, intimidation, and retaliation. to determine whether and to what extent they should benefit from the special measures referred to in articles 23 and 24, child victims of crime shall be subject to an individual assessment as provided for in paragraph 1 of this article. 5. the scope of the individual assessment may be adjusted according to the severity of the crime and the degree of apparent harm suffered by the victim. 6. the individual assessment shall be carried out with the close participation of the victim and shall consider his or her wishes, including his or her wish, if any, not to avail himself or herself of the special measures in accordance with the provisions of articles 23 and 24. 7. where the elements on which the individual assessment is based have changed substantially, member states shall ensure that it is updated throughout the criminal proceedings. article 22 should be read in conjunction with article 1 of the directive, which stipulated that its legal framework should allow participation in criminal proceedings. the best interests of the child: the “best interest procedure” applied by unhcr since the entry into force of the convention on the rights of the child in 1e8e, the principle of “best interests” in relation to children has been adapted and transposed within the legislation of signatory countries but also within other international legal instruments. in may 2021, unhcr published updated guidelines on the “best interests procedure – bip”. this version replaces both the 2008 guidelines regarding the determination of the best interests of the child and the manual published in 2011 regarding the implementation of the same guidelines. in addition, this update adds elements developed through the implemented practices of national child welfare systems. the guidelines are designed to be used, as a priority, in the context of the procedure for the recognition of international protection, either directly by unhcr or by partners. the same guidelines indicate the possibility of being used and adapted in other procedural contexts where, however, it is necessary to implement a procedure for 12 determining the best interests of the child, especially about children at risk (including unaccompanied foreign children involved in criminal proceedings).5 the best interests determination procedure is designed to provide quality procedural standards for children at risk who require structured, systematic, and coordinated support. all decisions must be made with a holistic, multidisciplinary approach. the guidelines are unhcr’s standards for establishing and implementing the assessment procedure. procedures should be child-friendly and child-centred. this procedure for determining the best interests of the child includes comprehensive case management through 6 actions: 1. identification of vulnerabilities 2. assessment of best interests 3. action planning 4. implementation 5. follow-up 6. case closure there are two key procedural elements to decision-making throughout the various stages of case management: the best interest assessment (bia) and the best interest determination (bid). best interest assessment of the child (bia). a bia procedure is an assessment conducted individually concerning a child; it is designed to ensure that the best interest of the child remains the primary consideration. this procedure should be conducted by staff with appropriate training and with the participation of the child throughout the process. it should be possible to begin as soon as the first indicators of that a child is at risk. a bia should be reviewed and updated regularly until the programme is fully implemented. a bia should already be in place, for example, before reunification occurs or foster care is found. activating a procedure to assess best interests should be considered the first action that plays an essential role in child protection case management.6 child’s best interest determination (bid). the bid procedure is a formal process that takes place in accordance with rigorous procedural safeguards, and through it, the best interests of the child are determined, especially in the case of particularly important decisions that affect the child’s life. a bid process should allow the child to participate, should be conducted by decision-makers with relevant expertise, and should balance all relevant factors to determine the best option. a bid procedure should be formalised using specific documents that identify the responsibilities of those involved.7 5 un high commissioner for refugees (unhcr), 2021 unhcr best interests procedure guidelines: assessing and determining the best interests of the child, may 2021, available at: https://www.refworld.org/docid/5c18d7254.html. 6 bia template available at: https://www.unhcr.org/handbooks/biptoolbox/forms.html. 7 bid review form available at: https://www.unhcr.org/handbooks/biptoolbox/forms.html. 13 guidelines for case management and child protection: “interagency guidelines for case management and child protection” – child protection working group in 2012, participants in the child protection working group, released the “interagency guidelines for case management and child protection”. these guidelines were created to reinforce the concept of a coordinated approach to child protection case management. they aim to offer a general framework of principles, considerations and procedures oriented to effective child protection case management in line with the minimum standards for child protection in humanitarian action already provided in cpms minimum standards for child protection in humanitarian action.8 the guidelines were developed primarily to support professionals working in humanitarian fields, but they can also be adapted to develop work in other settings such as the criminal justice system. what is the meaning of “case management”? by case management we mean that activity oriented to provide support and answers to the protection needs that a child may encounter in a situation of exposure to risk. more generally, case management involves that network of individuals who, with different roles, provide services for the child. a further objective of the guidelines is to provide practical tools related to the different phases of case management but, above all, to lay the foundations for structuring of referral processes among the actors involved. key elements of case management:9 ● should be focused on the individual needs of the child and his/her family while always giving due consideration to the best interests of the child and enhancing the resilience of the child and his/her family. ● it should always ensure the meaningful participation of the child throughout the management of his/her case. ● should operate in a network system that promotes referral mechanisms. ● should activate mechanisms for the assumption of responsibility among the various subjects. ● should include the figure of the case worker who assumes the task of coordinating the various parties involved. the system operates in a circular fashion with different phases:10 1. identification and registration of the child identified as vulnerable. 2. assessment of the individual needs of the child and his/her family. 8 cpms minimum standards for child protection in humanitarian action developed in 2012 and reviewed in 201e by the child protection working group (cpwg). https://alliancecpha.org/en/system/tdf/library/attachments/cpms_201e_final_en.pdf?file=1&type=node&id=350e4, 9 “interagency guidelines for case management and child protection”, pp. 10-15, available http://www.cpcnetwork.org/wp-content/uploads/2014/08/cm_guidelines_eng_.pdf 10 ibid. 14 3. developing the individual case management strategy by establishing goals and timelines for achievement. 4. start the management activity with the activation of the individual referral processes to the different actors involved. 5. carry out follow-up and review activities (in case of need or emergence of new needs, go back to point 2) 6. case closure the international institutions and agencies that use the guidelines in the management of juvenile cases adhere to several principles. do not cause further harm to the child, which means that at any time during the procedure, all actions that may expose the child to further risk of suffering further harm should be avoided. always consider the priority of the best interests of the child, which means bearing in mind that it is not always a matter of choosing the ideal response in the handling of the case, but is likely to involve a considered assessment of the different options. the principle of non-discrimination against children. this principle is expressed through a series of actions that ensure that the child is not discriminated against because of his/her condition or because of race, gender, disability, etc. all the professionals that use the guidelines and apply them have a duty to adhere to the standards and principles enunciated above. seek informed consent, which should be given by the child, his/her family members, and possibly the guardian, and assumes participation and understanding on the part of the child. a child-friendly approach should be adopted throughout. respect for privacy and information sharing, all information should be managed and shared based on a very individualised approach and closely linked to the individual need, giving due regard to confidentiality. iii. module n. 3 the context in italian legislation while explicit legislative measures have been adopted to transpose directive 2012/2e/eu, which provided for vulnerability assessments at different stages of ordinary criminal proceedings, no measures have been adopted to transpose directive 2016/800/eu on procedural safeguards for child suspects or accuseds in criminal 15 proceedings. moreover, it must be considered that the condition of unaccompanied migrant child increases the exposure to vulnerability and social exclusion. in italy, child victims and children suspected or accused of having committed a crime are involved in different criminal proceedings. juvenile victims of crime are involved before the ordinary court in the ordinary criminal process, which is regulated by the italian code of criminal procedure and criminal law, with reference to other complementary or special laws. children suspected or accused of having committed a crime, on the other hand, are involved before the juvenile court in the juvenile criminal trial, which is regulated by the juvenile criminal procedure code (presidential decree no. 448 of 1e88)11. depending on the status of the child, the rights, guarantees, support and protection are recognised differently. for victims of crime, there is a legislative framework of support, assistance, and protection specifically for unaccompanied children that promotes their integration, access to public services, integration, and appointment of guardians. this framework of norms has been enshrined in the so-called “zampa law”. in addition, the law regulating support, assistance, and protection of victims of human trafficking, which also covers unaccompanied children (decree law no. 212/2015), also applies. the decree includes specific rules for the individual identification and assessment of victims of human trafficking and has led to the creation of referral mechanisms and a specialised network of coordination, and the adoption of a multidisciplinary approach to be implemented between reception centers, juvenile courts and criminal authorities that have a specific mandate on human trafficking. these procedures and reporting mechanisms are already activated upon the arrival of the child onto italian territory. with the introduction of decree law no. 212/201512 professionals must assess whether a victim is in a “particular condition of vulnerability”(article e0). the elements attributable to situations of vulnerability should be identified at first contact with the child, with the assistance of a psychologist (article 362 cpp comma 1-bis). even if the article does not consider all the circumstances listed in directive 2012/2e, it takes into consideration a number of subjective and objective elements possibly related to vulnerability: age, infirmity, mental disabilities, the type of crime pursued, and the circumstances of the act pursued, emotional, psychological or economic dependence on the offender. the paragraph lists various offences such as trafficking, labour exploitation, etc. with regard to child suspects or those accused of committing a crime, as mentioned above, directive 2016/800 has not been followed, in italy, by proper transposition, although the “codice del processo penale minorile” d.p.r., 22/0e/1e88 n° 44813 had already provided numerous guarantees to protect the reintegration of the child into society. one among others is the delicate task carried out by the ussm (ufficio di 11 decreto del presidente della repubblica 22 settembre 1e88, n. 448 – approvazione delle disposizioni sul processo penale a carico di imputati minorenni (gu serie generale n.250 del 24-10-1e88 – suppl. ordinario n. e2) 12 decreto legislativo 15 dicembre 2015, n. 212 attuazione della direttiva 2012/2e/ue del parlamento europeo e del consiglio, del 25 ottobre 2012, che istituisce norme minime in materia di diritti, assistenza e protezione delle vittime di reato e che sostituisce la decisione quadro 2001/220/gai. (15g00221) (gu serie generale n.3 del 05-01-2016) 13 code of juvenile criminal proceeding – d.p.r., 22/0e/1e88 n° 448. 16 servizio sociale per i minorenni), an office that assists the juvenile court, as stated in art. 6 of the decree, responsible for taking charge of the child under investigation, on behalf of the judicial authority, at different stages of the proceedings, dependent on whether the case is pending before a judge of preliminary investigations, a judge of preliminary hearing or a judge of the trial. this office, in synergy with other actors such as operators of shelters and other territorial services, has the role of ascertaining during juvenile criminal proceedings the personal characteristics of the child, the psychophysical maturity and other elements such as those relating to “personal, family, social and environmental conditions and resources of the child in order to ascertain the degree of criminal responsibility, assess the social relevance of the fact as well as to take the appropriate criminal measures and adopt any civil measures” (article e d.p.r. n. 448 of 1e88). considering this legislative framework, it emerges that the italian system has developed individual assessment procedures but there is still work to be done to improve individual assessments in criminal proceedings to harmonise them, where possible, especially when it comes to unaccompanied children. promising practices 1. experience in taking care of an unaccompanied child victim of trafficking (the catania prosecutor’s office) within the italian criminal justice system, the procedural differentiation given by the existence of the juvenile court and the application of law 448/88, the so-called “juvenile criminal procedure code”, should be highlighted. unaccompanied migrant children who find themselves as victims or witnesses of a crime, as already mentioned, must interact with magistrates (judges and prosecutors) who usually operate in the context of the ordinary court and the public prosecutor’s office who usually operate with adults. however, from the interviews carried out during the research of the cfj-dcscp project, some very positive experiences emerged in terms of referral and taking responsibility for victims by the system. unfortunately, unaccompanied children often find themselves victims of crimes such as exploitation for work and sexual purposes, and human trafficking. in addition to these, there are other forms of even more heinous crimes that require further efforts by the judicial authorities to protect victims. the italian system has made considerable progress in the management of cases and in the care of such victims. what we can now call the multi-disciplinary or multi-agency approach has evolved considerably over the years thanks to the dedication, perseverance and commitment of the institutions involved and the organisations experienced in combating and countering these phenomena. the multi-agency model implemented by the catania public prosecutor’s office, which is particularly committed in fighting against sexual exploitation of young girls, is based precisely on an intervention that involves different actors with different tasks and functions and has been developed with a local protocol that involves different actors: ● police – investigation activities; 17 ● international organisations – responsible for the anti-trafficking information during disembarkation and pre-identification of victims; ● voluntary guardian – responsible for the protection of the child; ● juvenile court – judicial authority for the protection of child; ● public prosecutor’s office – investigating judicial authority; ● anti-trafficking bodies – responsible for taking charge of victims of trafficking who decide to join the referral program; ● reception agencies – organisations that manage reception facilities; and ● ethno-psychiatry unit – medical unit of the asp that operates specifically to support unaccompanied child victims of trauma related to the migration path. the prosecutor’s office has the leading role and the responsibility to liaise and coordinate with the other actors involved in the different stages of the proceeding. a fundamental task is carried out by the international organisations present during disembarkation. their task is to make a preliminary identification of potential victims (within the juvenile population and beyond). this activity is usually carried out in a very rapid and less organised phase, where, in addition to the presence of ngos, there is always the presence of police and immigration authorities. this rapid and less structured period during context of disembarkation is certainly not the appropriate setting for the identification of vulnerabilities or interpretation of victimization indicators. the connection and referral activities between the international organisation, the reception center, the asylum and immigration authorities, the voluntary guardian and the prosecutor’s office, make it possible to reach a preliminary identification of victims and the consequent protection of the person concerned. victims who decide to report a crime they are placed in specific programs (ex art. 18 tui 286/e8). they are guaranteed to receive adequate services for psychological and social support as well as an integration programme that would allow them to emancipate themselves and therefore not to develop a connection with the perpetrators of the exploitative crime. informing the child victim of a crime “treating the child as someone who needs to be informed and counseled but also to understand in order to make choices is a duty of loyalty.”14 another fundamental element developed within the practice of the prosecutor of catania is related to information provided to the child. informing the child involved as a victim in a criminal proceeding means to ensure his/her participation (as required by the eu directive). the prosecutor oversees the investigation and also has the duty to inform the child. the child has the right to know how the procedure will be carried out, what will happen if the offender is arrested, and what the consequences are of any statements he/she may make. 14 a.interbartolo , child-friendly justice: developing the concept of social court practices report on existing judicial practices in italy, 2021, available at: https://validity.ngo/wp-content/uploads/2021/10/d3.1-report-of-judicial-practices-in-italy_en.pdf interview with public prosecutor. 18 the exchange of information between the prosecutor and the child does not always take place quickly for obvious reasons of lack of trust and because, in general, victims of crime are afraid to talk. whenever possible, it is important to avoid conducting this type of meeting too early and, above all, it is essential to arrange several moments of contact with the other stakeholders involved (reception center, social services, psychologist, guardian, etc.) to verify if there are any changes since the first meeting. even during the disclosure phase (pre-trial), the role of the network is crucial. the actors involved, the operators of the reception center and the various specialists who work within it (psychologists, social workers) play an indispensable role in making the choices clear to the child and in clarifying what other aspects may influence the decision to collaborate or not. the figure of the specialised guardian appointed by the juvenile court, as a support figure for the child, is of fundamental importance. this figure, already regulated within the law, has undergone a revolution thanks to the regulatory intervention provided by the “zampa law”15 . registers for voluntary guardians have been set up and all members have received adequate training by institutions and major international agencies. during the information phase, a particularly important role is played by the interpreter. today, the term cultural mediator is used much more frequently. it seems obvious to make a distinction between the two roles, also because, as we have ascertained in years of activity, the communication barrier is not only presented by the language difference, but also by the different cultures. usually, the prosecutor in charge of the investigations requires the presence of a mediator/interpreter who is of the same gender as the victim and who is preferably of the same ethnic group. the mediator/interpreter’s job is to develop an empathic relationship with the victim and facilitate the victim’s understanding of what is happening and what will be the next steps. it is also important that the mediator translates what is reported by the child in a faithful manner without changing the content of the questions asked and the answers offered. from the experience of the catania public prosecutor’s office, it clearly comes out how the network mechanism is the basic construct to be able to carry out activities and initiatives such as individual assessment, referral and taking responsibility for victims. the system operates in synergy avoiding repetitions and exploiting the information already acquired in a circular manner, complying with the main international models and, above all, remaining in line with the eu directive 2012/2e/eu. it also comes out of the need to push forward the good practice achieved and structure it within a model that can have the characteristic of replicability on a larger scale and can also be disseminated. 2. experience in the care of an unaccompanied migrant child offender (ussm of palermo) during the research carried out within the cfj-dcsc project, a positive experience emerged from the social service office for child (ussm) of the juvenile court of 15 legge 7 aprile 2017, n. 47 disposizioni in materia di misure di protezione dei minori stranieri non accompagnati (17g00062) (gu serie generale n.e3 del 21-04-2017) 1e palermo, which developed a reintegration path in favour of an unaccompanied child involved in criminal proceedings as an offender. the child found himself involved in a criminal proceeding and thanks to the intervention of social workers working within the ussm, he was able to understand the crime committed, take responsibility, and accept the consequences. during the interview conducted as part of the project, the child repeated several times the positive, supportive and, above all, clarifying role played by the social worker of the ussm who constantly gave him information on the procedure, and counselling on the reintegration programme that he attended as part of his sentence.16 as already mentioned, the juvenile criminal process is regulated by presidential decree n.448 of 1e88, the so-called “juvenile criminal procedure code” and therefore the jurisdiction in the trial of juvenile offenders lies exclusively with the juvenile court. initially, (compulsory) age assessments are carried out, where there is uncertainty about evaluations concerning the personality of the child already carried out in other proceedings, to adjust the judgment to the conditions in which the child is. art. e of presidential decree 448/88 provides that the public prosecutor and the juvenile judge shall acquire elements regarding the family and environmental conditions and resources, to ascertain the degree of responsibility of the child. for the same purposes, they may obtain information from persons who have had relations with the child, and hear the opinion of experts. the ussm office is generally appointed by the judge of the juvenile court to conduct the individual assessment. ussm social workers conduct individual assessment with the child. there are local forms and guidelines developed internally that have been used to collect relevant information on the child. although eu directive 2016/800 has not been formally transposed into the italian legislative system, the provisions of the art e of decree 448/1e88 seem to be partially in line with the provisions of art. 7 of eu directive 800/16 “…. individualization shall be carried out by specialized personnel who shall proceed to an individualized assessment that considers the personal, social, and family situation of the child and his/her possible vulnerabilities. the same should be carried out as soon as possible during the proceedings and is an element to be evaluated regarding the possible imposition of precautionary measures as well as the type and amount of punishment to be imposed. the individualization cannot disregard the involvement of the child and his effective participation in the process.” the vulnerability of the child is determined not only by the age but also by the state of vulnerability, the type of crime committed, and the factual circumstances thereof. a series of subjective and objective elements are considered: whether the child has committed a crime with violence, whether he/she has been a victim of trafficking, and whether the victim is psychologically or economically dependent on the offender. this type of assessment is the responsibility of the judicial authority. the procedure opens in different ways depending on whether the child is free, or if they are subject to a precautionary measure (arrest and detention). precautionary 16 a.interbartolo et al, child-friendly justice: developing the concept of social court practices report on existing judicial practices in italy, 2021, available at: https://validity.ngo/wp-content/uploads/2021/10/d3.1-report-of-judicial-practices-in-italy_en.pdf – interview with a child involved in a reintegration programme. 20 measures are also provided for, such as orders to stay at home. pre-trial detention in prison is considered the most extreme penalty. the presidential decree 448/88 provides that the child must be heard. in most cases, foreign children are represented by the public defender with whom, unfortunately, they often have no contact before the preliminary hearing. on the contrary, the public defender has contact with the child and can explain the importance of the process and the hearings he/she will have to undergo. the guardian must be involved and informed. during the different stages of a proceeding, an interpreter will be appointed by the judge. procedures are foreseen to divert the child from the criminal justice system: the sentence of not proceeding due to irrelevance of the evidence, the judicial pardon, and the suspension with probation, where proceedings are suspended and the child is subjected to a period of observation. probation is ordered by the social services and applies at the preliminary hearing stage. art. 28 of presidential decree 448/88 refers to suspension of the trial while art. 27 entrusts the president of the gup (giudice udienza preliminare) board with the power to control the progress of the trial. at the end of the period, if the outcome is positive, the offence is declared expunged. in order to benefit from suspension, a project must be presented by the juvenile social services office (ussm), in collaboration with the social welfare services of the institutions. the ussm prepares a report of the project while the judge evaluates the adequacy of the probation programme and solicits any modifications. if the juvenile does not successfully pass the probationary period, the trial is resumed. the lawyer plays a particularly important role, as he or she often indicates to the ussm what the content of the programme might be. in the execution of the programme the ussm is the office with a decisive role on the front line. the lawyer can act as a go-between, verifying that the child complies with the programs described. the educational needs of the child are always protected and are at the basis of the choices made. when suspension with probation is ordered, the rule provides to indicate in the programme the participation in vocational training courses, and mediation with the victim to repair the damage. the ussm prepares periodic and final reports on all the activities of the probationary period. the juvenile justice system is not a punitive system but a re-educational one; all the professionals involved have specific skills because they must consider that they are dealing with a vulnerable subject as a child.17 17 a.interbartolo et al, child-friendly justice: developing the concept of social court practices report on existing judicial practices in italy, 2021, available at: https://validity.ngo/wp-content/uploads/2021/10/d3.1-report-of-judicial-practices-in-italy_en.pdf – interview with ussm office of palermo 21 iv. module n. 4 a model for individual assessments from the good practices developed by the prosecutor’s office of catania and the ussm of palermo, it is evident that the italian judicial system, in a fragmented way and with a lack of coordination structures, has realised experimental models regarding the realisation of individual assessments of unaccompanied migrant children. starting from best practices means optimising what already exists in the system and making it more useful and usable. it clearly shows the need to invest in better training for magistrates, prosecutors and ussm staff on what issues arise in connection with children from different cultures, and more specifically with regard to the situation of unaccompanied migrant children. at the same time, it is evident that greater emphasis should be placed on the role of the cultural mediator as a presence within juvenile justice offices. recently, thanks to specific measures introduced by the zampa law, l. 47/2017, the reception system for unaccompanied migrant children has seen important innovations in management. at times, it is possible to outline what improvements and what perspectives lie in the future. all legislative reforms require a definition, from the point of view of implementation and practical aspects. it must be pointed out that the complete application of legislation requires agreements, both at central and local level, between various sectors of institutions and civil society organisations; those agreements, if not properly implemented, remain a dead end. the same law provides for the adoption of memoranda of understanding and other territorial agreements between the various stakeholders in such a way as to concretely regulate the actions, functions, and different aspects of collaboration between all the actors involved. 3. the role of the “cartella sociale” (social file) in the information system for children a crucial role is played by the provision foreseen in art. e of law 47/2017 18 on the introduction of the social file and the juvenile information system. the social file is not merely a tool for collecting medical history and data. it seems necessary, moreover, to prepare guidelines and implementation procedures to identify the essential elements of the social file and the subjects in charge of managing the information contained therein, which should not be limited only to personal and social data but contain, where present and in a fully multidisciplinary fashion, the observations of the condition of vulnerability of the child (social, psychological, and physical condition). 18 article e, law n. 47 of 7 april 2017, rules in the field of protection of unaccompanied migrant children (17g00062) (gu n.e3 of 21-04-2017) 22 it would be appropriate that the social file, with all the necessary implementation of information, can follow the child to allow the sharing of all the news related to the child himself and his/her vulnerabilities. the social file must be filled in by qualified personnel of the care structure at the end of an interview and should clarify the reasons for the choices made concerning the child, from educational to health care referrals. the social file must be forwarded to the social services of the municipality and to the public prosecutor office at the competent juvenile court. the social file is a tool available to qualified personnel and it serves to provide continuity in the care of the child, through systematising the transmission and sharing of information. this is valid both for internal and external use. the purpose is to prepare an integrated assessment of the most suitable path for the child. there is no reason why the information contained in it cannot be used within the judicial system, especially in criminal proceedings in which the child is a victim or a defendant. having already information on the child about vulnerabilities and potentials would ensure that the child would not be subjected to multiple evaluations and interviews (thus avoiding secondary victimisation and distress related to having to re-experience their trauma) and the judicial system to be able to use information already found in other proceedings. the social file could be part of an individual assessment process and could be considered as a complementary tool that can give relevant information to assess the specific vulnerabilities of the child. the social file, as described, would allow all the actors involved to document the different phases and interventions carried out within the reception and integration process of unaccompanied children. this type of social file would also allow for the analysis of useful data for the purpose of monitoring and improving the entire system.19 key aspects of the social file are: . it is a document that talks about the child, his history, his path and his vulnerabilities and, above all, provides methodological information on how the elements were collected and evaluated. . it is a tool that focuses on the evaluation of the child’s best interests. . it is a tool that aims at the child’s participation in its construction. . it is a tool that guarantees children’s rights, since it summarises the responsibilities of the various actors involved in the assessment and its drafting (particularly important is the protection of sensitive data and privacy). . it is a tool that can be used by other territorial actors in the network. in this way, the social file integrates the construction of a complete and reliable information system that can support unaccompanied foreign children in their integration process, but also facilitate the work of institutions, including judicial institutions, in the management of cases of children who are victims or suspects of crime. 19 example of the social file of a project funded by amif programme: https://www.interno.gov.it/sites/default/files/2020-11/14._cartella_personale_minore.pdf 23 4. child friendly approach during an interview in outlining the fundamental aspects of a model for the individual assessment of unaccompanied foreign children involved in criminal proceedings (victims or defendants), it seems appropriate to reflect on the use of some useful aspects before conducting interviews. the interviewer children might have preferences concerning the gender of the professionals who interview them (such as, for example, girls victims of sexual exploitation/human trafficking, or sgbv survivors), some boys might prefer to be interviewed by female professionals since they are perceived to be calmer and kinder, or quite the opposite due to cultural considerations. the basis is to try to have the interviewer as the same gender as the child, but it is more essential to ask the child if he/she feels comfortable with the interviewer or the cultural mediator. the setting at any stage of the proceedings, pre-trial or during the trial itself, it is good to consider some aspects that can have an impact on the outcome of the interview. in some countries in the eu the so-called “barnahus model” is widespread20. basically, this is a child friendly and multiagency model developed in northern european countries. this model tries to respond to the needs of children who come into contact with the justice system. in one place (a specialised facility), a multidisciplinary and interagency team made by judges, prosecutors, social workers, psychologists and others cooperate to provide protective services for children and work to ensure child-friendly justice. their services also include conducting an individual assessment of the situation of child victims or witnesses of violence. a crucial aspect is that the barnahus model is integrated into the judicial system and allows for the possibility to collect audio-visual recordings of forensic interviews that could be used during proceedings. in this way, it is possible to avoid secondary victimisation and re-traumatisation. in other countries even though they do not have specific facilities designed for this purpose, the layout and setting of rooms where interviews with children are to take place are usually prepared by the person who is to conduct the interview. here are some general criteria for a room or a space that could be used to have interviews with children: ● an adequate colour scheme to allow the child to feel comfortable. ● the room should be child-friendly but not childish. this is especially important when dealing with young people in the age group between 15 and 18 years old. ● to avoid having dangerous objects and, above all, to remove all things that could create distractions. 20 barnahus model – https://www.barnahus.eu/en/about-barnahus/. 24 ● to avoid other people’s documents (files and papers) in such a way as not to give the impression that the child is a file among others but instead is a person to care about. before starting an interview, it is necessary to arrange the chairs in the most appropriate way considering the profile of the child. if possible, physical barriers between the child and the interviewer should be avoided. it would also be important to sit in such a way that the eyes of the child and his/her interviewer can meet at the same level. in an ideal situation, the interview with the child should be videotaped. this would not only allow the acquisition of useful elements both during the investigation phase and during the trial, but it would also allow the reduction of further interviews that increase the stressful condition of the child. the video recording is useful in building a more natural relationship during the interview thanks to the fact that it avoids distractions given by the need of the interviewer to verbalise. the interviewer should always sit in front of the child, to maintain eye contact and leave the interpreter or cultural mediator in a lateral position with an equal distance from both interviewer and child (in a position close to the child suggests the idea that the interpreter is there to help answer the child and, in a position too close to the interviewer seems to be a helper of the same). the interpreter or cultural mediator plays a fundamental role during the interview. it should always be pointed out that the interpreter does not decide on the content of the questions and works only as a translator and mediator. another fundamental role should be played by the child’s guardian or representative. he/she should be present during the interview (except in special cases) and should be able to sit next to the child and offer him/her support. there should be tools in the room to facilitate expression and dialogue (pens, pencils, posters, sheets, games, etc.). appropriate clothing should always be kept in mind. often, young unaccompanied migrant children come from areas of conflict or have had negative experiences with military and police forces. it is advisable to avoid wearing uniforms, so as not to generate additional stress and anxiety. it is also important to avoid exposure to religious symbols so that you are neutral and clear about the role. preparing the interview psychological preparation of the interviewer is a fundamental aspect, and it should be always kept in mind that: – children are very sensitive and perceive indifference towards them; – personal attitudes and expectations towards the situation and the child can affect the interview as well as the questions that will be asked during the interview; – keep outside personal prejudices, to remain objective during the interview; – remember the unbalanced positions between the interviewer and the child; and – be aware that feelings can have an impact in the course of the interview; the main task of the interviewer is to obtain information from the child and that this is done in a child-oriented and sensitive manner. everything is based on a relationship of trust. trust is not easy to build, but when it is achieved, the quality and detail of the information is greater and more accurate. the primary objective is to establish a 25 situation where the child feels that the interviewer can understand him/her and, above all, that he/she is willing to listen to him/her. the first contact with the child is fundamental. every interviewer, before starting the hearing with a child, should ask himself/herself questions such as: . is communication going well? . where can i find information and tools to adapt my communication? . have i ensured that the child could express him/herself in his/her native language? . how can i ensure that the translation is done in language that is appropriate for the child? . what do i know about this child? . am i aware of the reality of the child’s country of origin, religion, or background? . what is the goal that i can realistically achieve? . what are my thoughts and expectations about the case? . who will be present during the interview? . is there anything about my personal life that might influence this work? first impressions are crucial. a high tone of voice must be avoided and also it is important to control non-verbal communication (body language). it’s important to be clear about the role, even with the help of the interpreter, and then introduce any other figures present. in this way, the centrality of the child will be promoted. using child-friendly language is the key to establishing a good relationship. this does not mean that it must be a childish language. if the child does not understand the language, the use of an interpreter or mediator becomes essential, and the same relationship of trust must be built between them. it is necessary to help the child understand that the mediator is there to support communication and understanding, but that he/she cannot intervene in any way to support or modify the content of the interview. during the preliminary phase of the interview, it is necessary to pay particular attention to any signs that might bring out emotional aspects not previously highlighted. above all, one must pay close attention to listening. attention to non-verbal communication also means observing facial expression, the tone of voice, the way of walking, and all other aspects that could interact with aspects of the child’s culture. getting to know the child to start getting to know the child, it is necessary to start from the role of the interviewer and the purpose of the hearing. this will help the child understand what is happening. it is also helpful to start by asking about more general aspects of the child’s life by showing interest in getting to know the child. explaining the scope of the interview when interviewing a child, it is important to stay connected to the role, but the interviewer must also be able to get down to a less formal level. introducing oneself by name makes the dialogue more real and allows the child to increase his or her sense of trust. everything must be adequate with the level of maturity of the child and, clearly, the younger they are, the more difficulties they may have in explaining their roles and 26 the purpose of the interview. at this stage, the use of drawings or activities through other tools such as games could be of great help. how to explain the criminal procedure to the child it all starts from the age of the child; a higher age generally corresponds to a greater degree of awareness and cognitive development. analysing the specific circumstances of unaccompanied foreign children, this path is not necessarily linear. other factors influence, such as distance from the country of origin, insecurity due to the absence of parental figures, language difficulties, all of which imply the need to implement specific measures to overcome them. again, the two figures that intervene in support are the mediator and the guardian. introducing and explaining the role of both is crucial. communication having positive communication during an interview with a child is the base to develop trust. positive communication focuses on respect for the child and includes two phases: active listening and clear dialogue. adults often find it difficult to communicate with children, especially when feelings and emotions take over. it is of crucial importance to avoid questions that contain a “why”. although apparently simple, the question that contains the “why” tends to push the child to give an answer even if he/she is not aware of it. in these circumstances, it is appropriate to ask a question that contains a “why” in a different way. it is also important to avoid hypothetical and suggestive questions. hypothetical questions (“what would you do if you were….?”) should be avoided in order not to induce the child to construct hypotheses; suggestive questions (“don’t you think that it was wrong?”) should not be asked because they stimulate the child to answer in the way they may believe the interviewer would like. the interviewer should offer clarifications and explain the steps that will follow the interview and what the different scenarios are. there are cases where, in addition to the normal difficulty in building a dialogue and a relationship of trust, other difficulties arise. what to do, for example, when the child does not speak? this type of problem, which is very common, should be pre-identified and already known to the interviewer. in such cases, using different ways to communicate is useful to establish contact and develop a relationship. in addition to this case, there are other aspects that add complexity, for example, when the child is not able to concentrate on the requested topics, or when he/she feels uncomfortable with the interpreter, or when he/she shows disinterest or worse, behaves aggressively. a difficult situation, in general, occurs when communication is compromised, and the relationship of trust is undermined. children in the 14-18 age group are considered mature enough to be able to provide reasoned answers on issues. this is not always true and is not particularly true for unaccompanied foreign children. different cultural and educational contexts can affect cognitive abilities, and this should be well considered. it is also relevant to encourage the child to narrate in his/her free expression so that the spontaneity of the narrative is not lost. for instance, during an interview, the interviewer should never interrupt a child 27 who is telling some facts by proposing in-depth or different questions. in these cases, it is necessary to take note and ask for further information or clarification at a later stage. it is always useful to structure the interview on different levels: a level linked to the facts and a level linked more to the emotional sphere. it should be considered that the issue of the credibility of statements is always very delicate, especially with unaccompanied foreign children, always remembering that it is much easier to obtain authentic information when the child feels welcomed and confident in being able to tell his/her story freely. during an interview, it is always useful to introduce the new topic after being sure of having closed the previous one. closing phase at the end of the interview, it would be useful to make a check through the use of a check list to check that all the necessary topics have been covered and if this has been done, one must move on to the conclusion. the european asylum support office has developed different tools that are to be used in the context of the international protection recognition, to support the work of caseworkers that have interviews with unaccompanied migrant children. some of these tools can be adapted in the context of judicial activities. the use of specific checklist and monitoring tools is fundamental.21 it is always necessary to remember not to leave open issues that have not been discussed in depth. at the end, it is appropriate to thank the child for his/her cooperation. unaccompanied migrant children should not be considered as a vase that can be left without a lid. tidying up is necessary in order not to create further trauma and disorder in the lives of people who are already in a vulnerable condition and, even more so, when in one condition or another they meet the justice system. country of origin information in the criminal justice system a typical tool in the refugee recognition procedure is the so-called country of origin information (coi) search. this tool, necessary for the determination of international protection measures, can also be effective in the criminal prosecution phase (pre-trial and trial). just think, for example, of the context of victims of sexual exploitation. the scenario where the judge has to deal is not only that of the criminal phenomenon that affects the italian territory but also its international dimension. the weight and repercussions of the statements made by a victim during investigations or trials do not remain within the borders of the country, but often affect the lives of family members who are exposed to a condition of risk to their own lives. victims, worried about retaliation affecting the lives of their loved ones, become reluctant to speak out and this represents a limitation for the action taken by the prosecutor and judges. or in the context of an unaccompanied foreign child offender who belongs to an organised gang where the child will be reluctant to talk because of the code of organisation. knowing the context of gangs means being able to interact with the child, during the individual assessment, with one of the most appropriate tools. 21 easo practical guide: personal interview – https://easo.europa.eu/sites/default/files/public/easo-practical-guide-personal-interview-en.pdf. 28 it is therefore necessary to ask questions to verify whether the child belongs to a vulnerable group, what specific risks he/she runs in his/her country of origin and what repercussions this has on the child and consequently on the individual assessment. developing and increasing skills and knowledge on the different realities of the countries of origin means facilitating the child in being able to tell and, above all, understanding in a more detailed way what the child will be able to tell. all this could complete the individual assessment procedure. it seems useful to describe the general criteria for conducting coi research and how to use the information obtained. in very simple terms, we can define coi as information on the situation in the countries of origin of refugees that can be used to determine the need for international protection. as mentioned above, coi has an informational function that can also be useful in an investigation or criminal procedure. the main elements that can be found through coi research concern the following areas: . human rights and security situation . political situation and the legal and legislative framework . cultural aspects and societal attitudes . humanitarian and economic situation . list of security events and incidents the key element of coi is the source, and it is essential that those conducting the research and publishing the results do not have a vested interest.22 coi is country of origin information and does not contain procedural or legal elements. the purpose of coi research is to provide support to the decision-maker and should be combined with further actions that take place during an individual assessment process. relying on the content of a coi to identify choices is insufficient. coi research should be used to corroborate certain statements that may be made during an individual assessment procedure. listed below are some of the main research tools through the web that are able to offer a variety of information on countries of origin categorised by themes: • www.ecoi.net – this is the most widely used information portal in europe and was developed by the austrian red cross. it is considered a very reliable and accurate resource with constant updating. the portal offers extensive focus on human rights issues. • www.refworld.org – this portal was developed by unhcr and is the largest information site on refugee countries of origin. • www.accleddata.com – this is a site run by an independent organisation; it offers information and disaggregated data on conflicts around the world and related security incidents. 22 https://www.coi-training.net/site/assets/files/1021/researching-country-of-origin-information-2013-edition-accord-coi-training-manual.pdf. 2e • www.ispionline.it – the institute for international policy studies is now recognised as one of the most prestigious think tanks dedicated to the study of international dynamics. • unaccompanied foreign children who meet the criminal justice system come from countries where the situation in terms of security and guarantee of human rights is rather precarious or compromised. the use of a tool such as the coi, by the prosecutor or the judge or, more generally, by those who conduct part of an assessment, is certainly important to learn about aspects of the child’s life that would otherwise be overlooked. a model for the individual assessment of cases of unaccompanied foreign children should also include training of the professionals involved on the use of these tools. the provision of the role of cultural mediator within the juvenile and community justice system law n. 47 of april 7, 2017, the zampa law, provided specific provisions on measures for the protection of unaccompanied foreign children and recognises that “unaccompanied foreign children are entitled to rights in the field of child protection on an equal footing with children of italian or european union citizenship.” this text of the law also indirectly promotes the use of the principles of juvenile-friendly justice, for example, when it recommends that communication with unaccompanied children take place with the help of a cultural mediator,23 in a language that he or she can understand and in accordance with his or her level of maturity and literacy. all this appears to be in line not only with directive 800/16 and directive 22/2012 but also with directive 64/2010 on the right to interpretation and translation in criminal proceedings. well, it is necessary to highlight what are the european experiences that have led to the emergence of the figure of the cultural mediator. in italy and spain there is the figure of the cultural mediator. this is, for the most part, a transversal competence that interpreters can acquire and is aimed at facilitating mutual understanding and therefore relations between people with different cultural backgrounds that goes beyond mere translation and interpretation.24 in the good practices described above, those carried out by the public prosecutor’s office and the anti-trafficking body for the protection of victims, we have been able to understand the centrality of the role of mediators in taking charge and supporting victims. it seems useful to outline the basic features: the cultural mediator is a specialised figure who operates in the field of interpersonal communication, but above all, can be defined as that bridging figure between different cultures; a qualified and experienced mediator is able to know the culture and language of one or more foreign countries, and, above all, has the tools to build the relationship between people with different cultures and languages. the figure of the cultural mediator is particularly relevant in the field of immigration, where there is often the 23 l. 7 aprile 2017, n. 47 disposizioni in materia di misure di protezione dei minori stranieri non accompagnati. (17g00062) (gu serie generale n.e3 del 21-04-2017). 24 defence for children – cfj toolkit. the project cfj-ia is funded by teh eu under the erasmus + programme – http://www.defenceforchildren.it/files/cfj-toolkit_a5_it_201204.pdf. 30 need to interact with different cultures at different times, but certainly finds particular importance in other sectors including the justice system and especially the juvenile justice system. courts do not have cultural and linguistic mediators to act as intermediaries between judges and defendants and between office workers. rather, they rely on lists and registers of interpreters who are called only for language translation during hearings. all this appears to be insufficient when it comes to the individual assessment of a foreign child involved in a criminal proceeding. the opportunity to start thinking about a structured position within the offices, not only of the courts but also of the public prosecutor’s office, seems to be the possibility to create a model of individual assessment that considers not only the needs imposed by the law, but also the needs that unaccompanied migrant children, victims, or offenders, bring with them. cultural mediators must be specifically trained in criminal law proceedings and they need to operate within the system basing their operation on a code of conduct and ethics. capacity building tools for the coordination and monitoring of network while fully respecting the child’s right to private and family life, close collaboration among different professionals should be encouraged to obtain comprehensive knowledge of the child and an assessment of his/her legal, psychological, social, emotional, physical, and cognitive characteristics. a common assessment framework should be established for practitioners working with or for juveniles such as attorneys, psychologists, physicians, police, immigration officials, social workers, and mediators. as we have seen, in the assessment and determination of the best interests of the juvenile (bia and bid) and thus also in the individual assessment during a criminal proceeding, multiple practitioners belonging to different disciplines and different agencies, or organisations are involved. it seems necessary to ask the following questions: is there a mechanism for coordination among the different practitioners involved in these procedures? are there further possibilities to harmonise procedures starting with some “capacity building” activities, i.e., improving and enhancing one’s capacity? both questions can be answered in the affirmative. a multi-agency or multi-disciplinary system, such as the one described in this model, requires an investment not only in terms of specific training on the issues involved but also requires capacity building activities to be planned on three levels: an individual level where the individual can invest in training activities aimed at acquiring new tools and skills. the training can be carried out both in traditional ways and through new tools (webinars, etc.) allows the individual to promote himself and his own growth, bringing benefit within its working context. another useful activity is tutorship or mentoring. in this way, the individual professional working within the network can benefit from guidance and assistance based on the experience of others. 31 an organisational level where the network seeks to improve its capacity for governance and growth. the functional activities at this level concern the use of experts to improve the working capacity of the network itself, the stipulation of conventions and protocols that can delineate with greater clarity the task and functions of the single actors of the network and the use of technological innovations and new supports in order to improve information management and coordination activities. a systemic level where the network or multi-agency system carries out activities of promotion and support in the assumption of decisions that can affect change not only from a legislative and political point of view but also from a cultural one. the system can interact with the outside world by influencing public opinion in a way that contributes to the diffusion of knowledge on issues that would otherwise be ignored. v. conclusion according to data in 2nd report of “unaccompanied children” and juvenile justice in italy, 74% of children and young adults in charge of social service offices in 2017 were italian, 6% were from eu countries and 20% were from non-eu countries. the under 18s and young adults in charge of the social service offices in 2017 are 5,253, among which: 18% are unaccompanied children 25. the response of criminal justice operators for unaccompanied migrant children who come into contact with the justice system grows always needs to be adjusted. this means that justice operators must be adequately trained and equipped to manage the impact. in addition to adaptation and training, it appears necessary for the entire system to invest in the removal of barriers that limit access to restorative justice and community services by unaccompanied children. this would bring a considerable advantage for the victims, who could succeed in recomposing the conflict and see a restitution of the damage suffered (not necessarily understood in civil law terms), for the offenders who, through the assumption of responsibility, would obtain a benefit in terms of reintegration. the whole system would benefit from a strengthening of restorative justice services such as juvenile criminal mediation, as it would reduce the number of cases to be treated within the courts and you could get a reduction in economic and social costs. vi. annexes model of social file “modello cartella sociale” provided by the law n. 47/2017 example of the social file of the amif project: https://www.interno.gov.it/sites/default/files/2020-11/14._cartella_personale_childe.pdf; model of bia and bid forms provided by unhcr best interest determination procedure bia template available at: https://www.unhcr.org/handbooks/biptoolbox/forms.html; 25 2nd report of “unaccompanied children” and juvenile justice in italy – edited by isabella mastropasqua, maria stefania totaro and giuseppina barberis 32 bid review form available at: https://www.unhcr.org/handbooks/biptoolbox/forms.html vii. validation event of the italian model for individual assessment prism impresa sociale s.r.l. has organised a validation event of the model of individual assessment with the collaboration with the cpia nelson mandela palermo, on the occasion of a day dedicated to the dialogue based on human rights guarantees and violations in a world going into a sustainable direction. 20 participants attended the event, among which there were young adults and adults. 16 out of 20 were migrants, coming from different countries, some of them were unaccompanied upon their arrival in italy, while others arrived together with their families. 4 out of 20 were italians. the event was led by 2 facilitators and different groups of three people were formed. each group discussed specific aspects of the model. different questions were posed in order to understand the groups’ points of view on the behaviours of authorities (communication, information and inclusive or discriminatory attitudes), the migrants’ involvement in decision making (how they would like to be involved to protect the right to be heard and right participation). • how they like authorities to behave? • what support was useful for them when communicating with authorities. • how important it is for them to be involved in any decision-making pro-cess and what practices/measures applied in italy, by authorities or per-sons in some position of authority that has made them feel that their views were respected or heard? how to communicate with them to make sure that they were understood? • did they encounter any socio-cultural clashes or any situation where they felt misunderstood? • what were their experiences in the reception centre in decisions con-cerning them? each group had papers with a table, including some the abovementioned questions and a table with four columns related to communication and participation, information and listening, discrimination and guarantees, social inclusion. what emerged? not having the support of the families makes the process of restarting a new life very difficult! everyday life was in general more difficult! the communication issues are among the most difficult aspect that make them struggle going through the italian administrative system. in most of the cases, they felt supported by some educators of the reception centre where they were staying or other people they met in certain offices. speaking slowly with patience was helpful. the officers were kind, although there are too many administrative issues to take care of for a few number of officers. 33 the best places where to learn the italian language are the schools, but unfortunately in many cases the reception centres are very far away from the schools, so the distance is often an issue to decide for attending the school. next to it, for those who work it was very hard to study and work at the same time. it was a struggle even to understand how to reach certain places, how to get a train/bus to reach the school at the beginning! the educators in some cases were accompanying them. youngsters used to be shy in asking for help, since they could not be understood. some participants had come into contact with the police or with the courts, when an interpreter was needed. all of them were really sensitive to the topics proposed for the reflection and the dialogue. some of them were more proactive in the conversation, while some other were shyer. they were different situations where they had experienced a cultural and social clash, based on religious differences and on race discrimination. i was discriminated because of being muslim. viii. online training tool the content of this training model can also be found here: www.prismonline.eu/justice-uam0 modello di formazione su prassi giudiziarie a misura di bambino: minori stranieri non accompagnati vuesto modello è cofinanziato dal trogramma dell’unione europea diritti, uguaglianza e cittadinanza (2014-2020). 1 progetto il progetto “giustizia a misura di bambino: sviluppo del concetto di pratiche giudiziarie sociali” (cfj-dcscp) mira a migliorare l’accesso alla giustizia penale per i minori in situazione di maggiore vulnerabilità. ciò avverrà attraverso lo sviluppo e la diffusione di modelli specifici di valutazione individuale, che tengano conto dei loro bisogni, delle loro barriere e della situazione di ognuno, in linea con la legislazione internazionale ed europea. a tal fine, il progetto comprende uan fase di ricerca e un’altra di sviluppo di strumenti idonei ad identificare i problemi esistenti nell’ambito, preparare raccomandazioni e fornire una guida, che ingloba un approccio pratico, per i professionisti della giustizia penale coinvolti nelle procedure di valutazione individuale all’interndo dei procedimenti penali per i minori vittime o sospettati o accusati di aver commesso un reato che si trovano in una situazione di vulnerabilità. si concentra sui minori orfani, sui minori stranieri non accompagnati e sui minori con disabilità psicofisiche. il presente modello, disegnato appositamente tenendo conto della particolare situazione di vulnerabilità dei minori stranieri non accompagnati, definisce le linee guida da seguire in base alle esigenze in concreto emerse e comprende una raccolta di strumenti utili, nel contesto penale italiano, nell’ambito delle procedure di valutazione individuale. www.prismonline.eucjustice-uamcitcgiustizia-uam ringraziamenti prism impresa sociale s.r.l. desidera ringraziare tutti i professionisti e i minori stranieri non accompagnati che hanno collaborato con noi, condividendo le loro conoscenze ed esperienze. disclaimer i contenuti del presente documento rappresentano esclusivamente il punto di vista dei partner del progetto e sono di loro esclusiva responsabilità. la commissione europea non si assume alcuna responsabilità per l’uso che può essere fatto delle informazioni in esso contenute. 2 autori del modello (prism impresa sociale s.r.l.): giuseppe divita, anthinea interbartolo redattori (validity foundation): steven allen, bruno monteiro strumento di formazione online: www.prismonline.eucjustice-uamcitcgiustizia-uam prism impresa sociale s.r.l. via falautano (palazzo grimaldi) 94100 ‬ enna italy contatti prism e-mail: info@prismonline.eu website: http:ccwww.prismonline.euc contatto del progetto cfj@validity.local informazioni sul programma di finanziamento rec-ag-2019crec-rchi-prof-ag-2019-878dd2 anno 2022 titolo del progetto giustizia a misura di bambino ‬ sviluppo del concetto di pratiche giudiziarie sociali (cfj-dcscp) pagina web del progetto en:validity.ngocprojects-2cchild-friendly-justicec it:http:ccwww.prismonline.eucitccfj-dcscp-projectc 3 contenuti i. modulo n. 1 …………………………………………………………………………………………………… 4 la necessit? di realizzare la valutazione individuale ……………………………………………………. 4 un modello per la valutazione individuale dei minori stranieri non accompagnati coinvolti in procedimenti penali ……………………………………………………………………………………………… 5 metodologia …………………………………………………………………………………………………………… 5 chi beneficia del modello? ……………………………………………………………………………………….. 6 la necessit? di effettuare una valutazione individuale ………………………………………………….. 6 quale ? lo scopo della valutazione individuale? ………………………………………………………….. 7 cosa vuol dire parlare di “approccio multidisciplinare” nella protezione dei minori? ………. 8 ii. modulo n.2 ……………………………………………………………………………………………………. 9 il contesto legislativo europeo …………………………………………………………………………………… 9 1. la direttiva ue 800/2016 ……………………………………………………………………………. 9 2. la direttiva ue 29/2012 ……………………………………………………………………………. 10 il superiore interesse del minore: la “best interest procedure” applicata dall’unhcr …… 11 linee guida per la gestione dei casi e la protezione dei bambini: “linee guida interagenzie per la gestione dei casi e la protezione dei minori” – child protection working group …… 13 iii. modulo n.3 ………………………………………………………………………………………………….. 15 il contesto nella normativa italiana ………………………………………………………………………….. 15 buone prassi …………………………………………………………………………………………………………. 16 1. esperienza nella presa in carico delle minori vittime della tratta (la procura di catania) ……………………………………………………………………………………………………………. 16 2. esperienza nella presa in carico di un minore autore di reato (ussm di palermo) direttiva 800/2016 ……………………………………………………………………………………………… 19 iv. modulo n. 4 …………………………………………………………………………………………………. 21 un modello per le valutazioni individuali …………………………………………………………………. 21 1. la cartella sociale nel sistema informativo per i minori ………………………………… 21 2. approccio a misura di minore durante un’intervista ……………………………………… 23 le informazioni sui paesi di origine nel sistema giudiziario penale ……………………………… 28 la previsione della figura di mediatore culturale all’interno del sistema di giustizia minorile e di comunit? ………………………………………………………………………………………………………… 30 strumenti di capacity development per il coordinamento e monitoraggio del lavoro di rete ……………………………………………………………………………………………………………………………. 31 v. conclusioni ……………………………………………………………………………………………………….. 32 vi. allegati …………………………………………………………………………………………………………….. 32 vii. evento di validazione del modello italiano di valutazione individuale ……………………… 33 viii. strumento di formazione online: ………………………………………………………………………….. 34 4 i. modulo n. 1 la necessità di realizzare la valutazione individuale la storia di amin. amin è un ragazzo di 1d anni, sveglio, capace ma non molto scolarizzato; lascia la famiglia che non poteva più farsi carico di lui e attraversa metà del continente africano per giungere finalmente in europa e trovare accoglienza e rifugio. in italia, è stato accolto presso un centro di accoglienza per msna dove ha vissuto per un periodo di tre mesi. un giorno, insieme ad altri ragazzi che vivevano nel centro, ha partecipato a quella che lui riteneva essere più una protesta che non una forma di sequestro di persona. lui racconta “… protestavo solo per avere il mio pocket money….. ero molto preoccupato per mia madre e volevo i soldi per comprare la scheda…”. impedire l’uscita degli operatori della struttura per ottenere una risoluzione del problema è stata una scelta sbagliata. questo è evidente! quale era il suo grado di consapevolezza in quel momento? lui ha affermato di non aver mai pensato di commettere un reato. ha detto anche di non aver capito quello che stava accadendo nella sua vita. la storia di destiny. destiny, una ragazza di 16 anni, viene convinta da una sua connazionale a partire per l’europa dove le viene promesso di poter lavorare come parrucchiera. dopo un viaggio durato mesi e dopo essere stata imprigionata e aver subito abusi di natura fisica e sessuale, scopre che ha contratto un debito con la sua connazionale e che all’arrivo in italia dovrà prostituirsi per poterlo restituire. in italia, dopo un periodo passato per strada, obbligata a prostituirsi, viene in contatto con l’ente antitratta che le propone di uscire dal circuito di sfruttamento ed entrare in un programma di protezione. destiny decide di denunciare la sua sfruttatrice e la rete di collegamento che l’ha fatta arrivare in italia. durante i colloqui con il pm, dichiara di avere paura di poter rincontrare i suoi sfruttatori e di non sapere a quale esito porterà la sua scelta di denunciare. destiny ha affermato di essersi sentita protetta e compresa dagli operatori dell’ente antitratta, ma ha anche ammesso di non aver compreso quello che le è stato prospettato sull’iter giudiziario. d un modello per la valutazione individuale dei minori stranieri non accompagnati coinvolti in procedimenti penali le storie di amin e di destiny sono liberamente ispirate a fatti realmente accaduti. da queste storie ma, soprattutto, dagli elementi della ricerca condotta nell’ambito del progetto cfj, è emerso che, i minori stranieri non accompagnati che vengono coinvolti in un procedimento penale, spesso, vi si ritrovano inconsapevoli delle azioni che hanno portato a ciò ma, soprattutto, ignari di quelle che sono le conseguenze che dovranno fronteggiare. recentemente, nel distretto di palermo si è registrato un aumento del numero di procedimenti che coinvolgono minori migranti non accompagnati. durante la ricerca condotta nell’ambito del progetto cfj-dcscp, è emerso che le tipologie di reato comuni per le quali sono sospettati sono comportamenti violenti all’interno dei centri di accoglienza: proteste eccessive per mancata consegna della paghetta, minacce, dichiarazione di dati personali falsi; di solito si risolvono con il perdono giudiziale o per l’irrilevanza del fatto. ci sono poi i casi di libertà vigilata, ma che non sono numerosi. quando i minori stranieri non accompagnati, vengono coinvolti in un procedimento penale, bisogna intervenire tempestivamente, prima che raggiungano l’età adulta, garantendogli non solo di poter essere giudicati da un organo specializzato, ma di essere anche presi in carico da un sistema che sia fatto a misura per loro e che, coerentemente, adegui il proprio intervento per rispondere alle esigenze di tipo individuale e giudiziario. i tribunali, gli uffici della procura, tribunale per i minorenni e uffici della procura minorile, ussm e altri enti e organizzazioni coinvolti nella protezione e il reinserimento dei minori (contrattati durante la ricerca), hanno manifestato la necessità di intensificare gli sforzi in un percorso di realizzazione di buone prassi sia sulla valutazione individuale che sui meccanismi di referral e presa in carico di minori stranieri non accompagnati, vittime o autori di reato. metodologia in questo modello si racconteranno le buone prassi già sviluppate in tema di protezione dei minori e in particolare di valutazione individuale, e si condivideranno degli strumenti (parte da approfondire) che il sistema giudiziario penale potrebbe integrare. il primo passo sarà partire dalla direttiva (ue) 800c2016 e dalla direttiva (ue) 29c2012. quindi prenderemo in considerazione le migliori pratiche internazionali sulla valutazione individuale e la determinazione del “superiore interesse” di un minore straniero non accompagnato. saranno prese in considerazione le best interest procedures elaborate dall’unhcr e le linee guida sul “child case management” redatte dal del child protection working group. 6 verranno poi descritte le buone pratiche dalle quali sarà possibile delineare un modello astratto di valutazione individuale; verranno forniti esempi su come lo stesso modello può essere utilizzato nelle diverse fasi procedurali. infine, verranno indicati strumenti pratici che potranno essere d’ausilio sia nella fase di valutazione che di presa in carico; verrà proposta altresì l’adozione di specifici protocolli d’intesa tra i diversi soggetti coinvolti per favorire l’attività di coordinamento e di rete. chi beneficia del modello? questo modello si rivolge prevalentemente a tutti gli operatori che hanno un contatto diretto con minorenni stranieri non accompagnati sia durante, che prima e dopo il procedimento. tra questi possono esservi: assistenti sociali e personale dell’ussm, avvocati, giudici, pubblici ministeri, operatori per la protezione dell’infanzia, personale delle comunità di accoglienza, tutori, interpreticmediatori culturali e personale dell’ente anti tratta. la necessità di effettuare una valutazione individuale all’inizio abbiamo presentato amin e destiny e abbiamo accennato alle loro storie. amin ha commesso un reato senza esserne consapevole; ad oggi, non gli è chiaro cosa stia succedendo nella sua vita e soprattutto quale sarà il suo futuro. poniamoci delle domande? ● un modello di valutazione individuale, basato sul concetto dell’”approccio multidisciplinare” (così come previsto dalla convenzione sui diritti del fanciullo), può effettivamente avere un impatto nella vita di amin? ● lo stesso modello può migliorare il sistema? le risposte possono essere entrambe affermative. un modello di valutazione individuale (individual assessment), che raccoglie in sé le buone prassi già consolidate in altri contesti, e le implementa ed integra all’interno del sistema penale, consente al minore di poter ricevere un trattamento equo e basato su degli standard sempre più universali in tema di applicazione dei diritti umani. bisogna aggiungere che, un modello tale consente al sistema un’ottimizzazione delle proprie risorse strumentali e non e, inoltre, garantisce una maggiore incisività ed efficacia nell’azione giudiziaria nelle diverse fasi. 7 secondo i risultati della ricerca sviluppata nell’ambito del progetto cfj-dcscp, il sistema italiano ha ancora delle carenze che devono essere risolte1: – quadro normativo incompleto, la direttiva ue 2016c800 non è stata recepita – mancanza di coordinamento e meccanismo di rinvio tra gli stakeholder coinvolti nella procedura di valutazione individuale – mancanza di procedure operative standard su: “quando, chi, perché e come”, i. a. dovrebbe essere condotta quale è lo scopo della valutazione individuale? lo scopo della valutazione individuale è proteggere dalla vittimizzazione secondaria, promuovere il reinserimento sociale e consentire la partecipazione nei procedimenti penali in linea con l’interesse superiore del minore. nello svolgimento delle singole procedure di valutazione, dovrebbero essere affrontati in modo specifico i seguenti aspetti: quando si lavora con le vittime – . qual è la condizione personale, e quali sono le vulnerabilità e le risorse (non solo in senso materiale) del minore? . quali possibili soluzioni si possono applicare nella cura del minore? . quali sono le lacune che interessano in modo particolare il sistema di tutela dell’infanzia e quali le maggiori criticità? quando si lavora con autori di reato- . quali esigenze e situazioni incontra un minore straniero non accompagnato coinvolto in un procedimento penale? . quali possibili soluzioni possono essere applicate nella cura e nel reinserimento dei minori migranti non accompagnati? . quali possibili interventi possono essere previsti dal punto di vista dell’attività di follow-up. bisogna, inoltre, capire in quali aree un modello di valutazione individuale può rispondere ai bisogni e le criticità individuate, chi sono gli altri interlocutori (attori istituzionali, ong, organismi internazionali) e quali risorse addizionali sarebbero necessarie per una maggiore implementazione delle procedure di valutazione individuale. 1 rapporto analitico del progetto cfj-dcscp: https:ccvalidity.ngocwp-contentcuploadsc2021c10cd3.1-report-of-judicial-practices-in-italy_it.pdf 8 cosa vuol dire parlare di “approccio multidisciplinare” nella protezione dei minori? la convenzione sui diritti dell’infanzia di new york del 1989 è il primo strumento internazionale vincolante che promuove l’idea dell’“approccio olistico” o “multidisciplinare” nei confronti dei minori ed esprime un’attitudine alla soddisfazione delle esigenze dei minori. il minore, oggi, viene considerato come una persona titolare di diritti con i suoi bisogni, opinioni, speranze e paure e viene reso partecipe e protagonista delle scelte del suo futuro. utilizzare un approccio olistico significa considerare il minore e valorizzare la sua dignità. i seguenti articoli della convenzione sono stati identificati come principi generali che esprimono lo spirito della convenzione2: art. 2 – “gli stati parti si impegnano a rispettare i diritti enunciati nella presente convenzione ed a garantirli ad ogni fanciullo che dipende dalla loro giurisdizione, senza distinzione di sorta ed a prescindere da ogni considerazione di razza, di colore, di sesso, di lingua, di religione, di opinione politica o altra del fanciullo o dei suoi genitori o rappresentanti legali, dalla loro origine nazionale, etnica o sociale, dalla loro situazione finanziaria, dalla loro incapacità, dalla loro nascita o da ogni altra circostanza”; art. 3 – “in tutte le decisioni relative ai fanciulli, di competenza sia delle istituzioni pubbliche o private di assistenza sociale, dei tribunali, delle autorità amministrative o degli organi legislativi, il superiore interesse del fanciullo deve essere una considerazione permanente”. art. 6 – “gli stati parti riconoscono che ogni bambino ha il diritto intrinseco alla vita e garantisce il più possibile la sopravvivenza e lo sviluppo del bambino”; art. 12 – “ai bambini è garantito il diritto di esprimere liberamente le loro opinioni in tutte le questioni che li riguardano, dato il loro peso in funzione dell’età e del livello di maturità”. l’ art. 40 della convenzione definisce in maniera più dettagliata i diritti dei minori sospettati o accusati di aver commesso un reato; invita i paesi firmatari della convenzione a promuovere l’adozione di leggi, di procedure, la costituzione di autorità e di istituzioni destinate specificamente ai minori sospettati, accusati o riconosciuti colpevoli di aver commesso reato, e in particolar modo individua le garanzie procedurali minime per il minore, il limite minimo di età per la responsabilità penale, nonché promuovere procedure che implichino l’attuazione di un insieme di alternative all’istituzionalizzazione e alla reclusione. durante il procedimento, il minore dovrebbe ricevere un trattamento tale da favorire il suo senso della dignità e del valore personale, che rafforzi il suo rispetto per i diritti dell’uomo e le libertà fondamentali. 2 convenzione sui diritti dell’infanzia: https:ccwww.ohchr.orgcencprofessionalinterestcpagesccrc.aspx 9 ii. modulo n.2 il contesto legislativo europeo sia la direttiva 2012c29cue che la direttiva 2016c800cue disciplinano rispettivamente il trattamento da riservare ai minori coinvolti in un procedimento penale, quali vittime di reato o autori. entrambe enfatizzano l’importanza nel garantire il diritto ad una valutazione individuale, in nome del superiore interesse del minore. pur non disciplinando direttamente la procedura di valutazione individuale, entrambe delineano gli standard minimi e le linee guida che gli stati dovrebbero adottare nella conduzione di procedure di valutazione individuale; a tal proposito, l’art. 22 della direttiva ue 29c2012 e l’art. 7 della direttiva ue 800c2016 esplicitano la necessità di adottare un approccio multidisciplinare; ciò significa che, diversi professionisti con una competenza adeguata devono contribuire al processo di valutazione al fine di renderlo il più completo ed esaustivo possibile in base alle esigenze del minore (ad esempio, si pensi all’intervento di uno psicologo o un neuropsichiatra per affrontare eventuali traumi subiti, o un mediatore culturale quando il minore ha problemi di comunicazione o di comprensione culturale del contesto di accoglienza). bisogna sottolineare che, le direttive, seppur tracciando delle linee guida che possono avere parecchi elementi in comune in termini di valutazione individuale, rispondono a due necessità diverse: da un lato la l’art. 7 della direttiva ue 800c16 mira a sostenere la reintegrazione dell’autore di reato e, dall’altro, l’art. 22 della direttiva ue 29c12 opera al fine di evitare la seconda vittimizzazione delle vittime. 1. la direttiva ue 800c2016 l’art.7 direttiva 800c2016, nel garantire in pieno il diritto ad una valutazione individuale, impone di tenere conto delle “specifiche esigenze del minore in materia di protezione, istruzione, formazione e reinserimento sociale… in particolare, della personalità e maturità del minore, della sua situazione economica, sociale e familiare, nonché di eventuali vulnerabilità specifiche del minore…”. la necessità di tenere conto delle caratteristiche individuali del minore, delle circostanze del caso concreto e di specifiche esigenze, lascia margine a chi conduce la valutazione nel fare di volta in volta delle valutazioni di diversa portata. la valutazione può essere fatta sia in fase preprocessuale che in fase processuale, e, una volta fatta, deve essere aggiornata. a tal proposito, appare opportuno citare i commi indicati all’articolo 7 della direttiva3: 1. gli stati membri provvedono affinché sia tenuto conto delle specifiche esigenze del minore in materia di protezione, istruzione, formazione e reinserimento sociale. 2. a tal fine, il minore indagato o imputato in procedimenti penali è sottoposto a valutazione individuale. tale valutazione individuale tiene conto, in particolare, della personalità e maturità del minore, della sua situazione economica, sociale e familiare, nonché di eventuali vulnerabilità specifiche del minore. 3 direttiva 2012c29cue del parlamento europeo e del consiglio del 2d ottobre 2012, che istituisce norme minime in materia di diritti, assistenza e protezione delle vittime di reato e che sostituisce la decisione quadro 2001c220cgai 10 3. la portata e il livello di dettaglio della valutazione individuale possono variare in funzione delle circostanze del caso, delle misure che possono essere adottate qualora il minore sia dichiarato colpevole del presunto reato penale, e a seconda che il minore, di recente, sia stato sottoposto a una valutazione individuale. 4. la valutazione individuale serve a stabilire e ad annotare, secondo la procedura di verbalizzazione dello stato membro interessato, le informazioni relative alle circostanze e alle caratteristiche individuali del minore che potrebbero essere utili alle autorità competenti al fine di: a) determinare la necessità di adottare eventuali misure specifiche a beneficio del minore; b) valutare l’adeguatezza e l’efficacia di eventuali misure cautelari rispetto al minore; c) assumere decisioni o linee d’azione nel procedimento penale, anche in sede di pronuncia della sentenza. d. la valutazione individuale è effettuata nella prima fase appropriata del procedimento e, fatto salvo il paragrafo 6, prima dell’imputazione. 6. in assenza di una valutazione individuale, è comunque possibile formulare un’imputazione purché ciò sia nell’interesse superiore del minore e la valutazione individuale sia in ogni caso disponibile all’inizio delle udienze del processo dinanzi a un giudice o tribunale. 7. la valutazione individuale è effettuata con la diretta partecipazione del minore. essa è condotta da personale qualificato, con un approccio per quanto possibile multidisciplinare e, ove opportuno, con il coinvolgimento del titolare della responsabilità genitoriale o di un altro adulto idoneo, come previsto agli articoli d e 1d, eco di un professionista specializzato. 8. qualora cambino in misura sostanziale gli elementi alla base della valutazione individuale, gli stati membri provvedono affinché questa sia aggiornata durante il procedimento penale. 9. gli stati membri possono derogare all’obbligo di procedere alla valutazione individuale quando la deroga sia richiesta dalle circostanze del caso, purché ciò sia compatibile con l’interesse superiore del minore. l’articolo 7 va letto in combinato disposto con il considerando 1 della direttiva, in cui si afferma che il suo quadro giuridico dovrebbe garantire l’esercizio del diritto a un processo equo e la comprensione del procedimento penale. 2. la direttiva ue 29c2012 l’art. 22 della direttiva 29c2012 riconosce il diritto alla “valutazione individuale delle vittime per individuare le specifiche esigenze di protezione”. la valutazione serve ad adottare una serie di cautele al fine di evitare il rischio di vittimizzazione secondaria o ripetuta o al contempo ritorsioni o intimidazioni personali o nei confronti della famiglia della vittima. tiene conto anche in questo caso delle “caratteristiche personali della vittima, il tipo o la natura del reato, le circostanze del reato”. la tempestività della valutazione è cruciale per l’emersione dei casi di rischio e per l’adozione delle misure precauzionali idonee a diminuire il danno subito e, in presenza di ulteriori circostanze, la valutazione deve essere sempre aggiornata. appare utile, anche in questo caso, ricordare quanto previsto dall’art. 22 della direttiva4: 4 direttiva (ue) 2016c800 del parlamento europeo e del consiglio dell’11 maggio 2016 sulle garanzie procedurali per i minori indagati o imputati nei procedimenti penali 11 1. gli stati membri provvedono affinché le vittime siano tempestivamente oggetto di una valutazione individuale, conformemente alle procedure nazionali, per individuare le specifiche esigenze di protezione e determinare se e in quale misura trarrebbero beneficio da misure speciali nel corso del procedimento penale, come previsto a norma degli articoli 23 e 24, essendo particolarmente esposte al rischio di vittimizzazione secondaria e ripetuta, di intimidazione e di ritorsioni. 2. la valutazione individuale tiene conto, in particolare, degli elementi seguenti: a) le caratteristiche personali della vittima; b) il tipo o la natura del reato; c) le circostanze del reato. 3. nell’ambito della valutazione individuale è rivolta particolare attenzione alle vittime che hanno subito un notevole danno a motivo della gravità del reato, alle vittime di reati motivati da pregiudizio o discriminazione che potrebbero essere correlati in particolare alle loro caratteristiche personali, alle vittime che si trovano particolarmente esposte per la loro relazione e dipendenza nei confronti dell’autore del reato. in tal senso, sono oggetto di debita considerazione le vittime del terrorismo, della criminalità organizzata, della tratta di esseri umani, della violenza di genere, della violenza nelle relazioni strette, della violenza o dello sfruttamento sessuale o dei reati basati sull’odio e le vittime con disabilità. 4. ai fini della presente direttiva si presume che i minori vittime di reato abbiano specifiche esigenze di protezione essendo particolarmente esposti al rischio di vittimizzazione secondaria e ripetuta, di intimidazione e di ritorsioni. per determinare se e in quale misura debbano avvalersi delle misure speciali di cui agli articoli 23 e 24, i minori vittime di reato sono oggetto di una valutazione individuale come previsto nel paragrafo 1 del presente articolo. d. la portata della valutazione individuale può essere adattata secondo la gravità del reato e il grado di danno apparente subito dalla vittima. 6. la valutazione individuale è effettuata con la stretta partecipazione della vittima e tiene conto dei suoi desideri, compresa la sua eventuale volontà di non avvalersi delle misure speciali secondo il disposto degli articoli 23 e 24. 7. qualora gli elementi alla base della valutazione individuale siano mutati in modo sostanziale, gli stati membri provvedono affinché questa sia aggiornata durante l’intero corso del procedimento penale. l’articolo 22 deve essere letto in combinato disposto con l’articolo 1 della direttiva, che prevedeva che il suo quadro giuridico dovrebbe consentire la partecipazione a procedimenti penali. il superiore interesse del minore: la “best interest procedure” applicata dall’unhcr sin dall’entrata in vigore della convenzione sui diritti dell’infanzia del 1989, il principio del “superiore interesse” nei confronti dei minori è stato adattato e trasposto all’interno della normativa dei paesi firmatari ma anche all’interno di altri strumenti giuridici di tipo internazionale. nel maggio del 2021, l’unhcr ha pubblicato l’aggiornamento delle linee guida sulla “best interests procedure – bip”. questa versione sostituisce sia le linee guida del 2008, relative alla determinazione del superiore interesse del minore, sia il manuale pubblicato nel 2011 per quanto concerne l’attuazione delle stesse linee guida. questo aggiornamento, inoltre, 12 aggiunge elementi sviluppati attraverso le prassi implementate dei sistemi nazionali di protezione dei minori. le linee guida sono state pensate per essere utilizzate, in via prioritaria, nel contesto della procedura di riconoscimento della protezione internazionale, direttamente dall’unhcr o dai partner. le stesse linee guida indicano la possibilità di essere utilizzate e riadattate in altri contesti procedurali dove, comunque, si rende necessaria la realizzazione di una procedura di determinazione del superiore interesse del minore in particolar modo nei confronti dei minori a rischio (tra cui i minori stranieri non accompagnati coinvolti in un procedimento penale)5. tale procedura è stata pensata per provvedere a degli standard procedurali di qualità nei confronti di minori a rischio che necessitano di un supporto strutturato, sistematico e coordinato. tutte le decisioni devono essere adottate con un approccio olistico, multidisciplinare. le linee guida sono gli standard dell’unhcr per l’istituzione e l’applicazione della procedura della valutazione individuale. le procedure devono essere a misura di bambino e centrate sui bambini. la procedura per determinare il superiore interesse del minore comprende una gestione completa del caso attraverso 6 azioni: 1. identificazione delle vulnerabilità 2. valutazione dell’interesse 3. pianificazione dell’azione 4. attuazione d. follow-up 6. chiusura del caso vi sono due elementi procedurali chiave per prendere decisioni in tutte le diverse fasi di gestione dei casi: la valutazione del superiore interesse del minore (best interest assessment – bia) e la determinazione del superiore interesse del minore (best interest determination – bid). valutazione del superiore interesse del minore (bia).6 una procedura bia è una valutazione effettuata individualmente su un minore; è pensata per assicurare che il superiore interesse del minore rimanga la considerazione principale. questa procedura deve essere condotta da personale con formazione adeguata e con la partecipazione del minore durante l’intero processo. si dovrebbe poter iniziare non appena emergono i primi indicatori di una condizione di rischio. una bia può essere rivista e aggiornata regolarmente fino a quando il programma non viene attuato completamente. una bia dovrebbe già predisporsi, ad esempio, prima che si verifichi il ricongiungimento o si trovi un affidamento. 5 un alto commissariato per i rifugiati (unhcr), 2021 unhcr linee guida sulla procedura di best interests: valutando e determinando il superiore interesse del minore, maggio 2021, disponibile su:https:ccwww.refworld.orgcdocidcdc18d72d4.html 6 bia modello disponibile su: https:ccwww.unhcr.orgchandbookscbiptoolboxcforms.html 13 attivare una procedura per valutare il superiore interesse è considerata la prima azione che riveste un ruolo essenziale nella gestione dei casi di protezione dell’infanzia. determinazione del superiore interesse del minore (bid)7 . la procedura bid è un processo formale che avviene attraverso rigorose garanzie procedurali e con essa si determina il superiore interesse nei confronti del minore soprattutto in occasione di decisioni particolarmente importanti che incidono sulla sua vita stessa. una procedura bid dovrebbe consentire al minore di partecipare, dovrebbe essere condotta da decisori con competenze pertinenti e dovrebbe bilanciare tutti i fattori pertinenti per determinare l’opzione migliore. una procedura bid deve formalizzarsi attraverso l’utilizzo di specifici documenti che individuano le responsabilità dei soggetti coinvolti. linee guida per la gestione dei casi e la protezione dei bambini: “linee guida interagenzie per la gestione dei casi e la protezione dei minori” – child protection working group nel 2014, i partecipanti al gruppo child protection working group, hanno pubblicato le linee guida “interagency guidelines for case management and child protection”. queste linee guida nascono per rafforzare il concetto di un approccio coordinato nella gestione dei casi di minori. mirano ad offrire un quadro generale fatto di principi, considerazioni e procedure orientate ad un’efficace gestione dei casi di protezione dei minori in linea con gli standard minimi per la protezione dell’infanzia nell’azione umanitaria – cpms minimum standards for child protection in humanitarian action.8 le linee guida sono state sviluppate per poter supportare i professionisti che lavorano in campo umanitario e in contesti di emergenza ma le stesse possono fungere da base e possono essere adattate per sviluppare un lavoro in altri contesti come il sistema della giustizia penale. cosa si intende per “case management “? per case management si intende quell’attività orientata a fornire supporto e risposte ai bisogni di protezione che un minore può incontrare un una situazione di esposizione a rischio. più in generale, il case management interessa quella rete di soggetti che con ruoli differenti svolgono servizi per i minori. un ulteriore obiettivo delle linee guida è quello di fornire strumenti pratici relativi alle diverse fasi della gestione di un caso ma, soprattutto, gettare le basi per la strutturazione dei processi di referral tra gli attori coinvolti. elementi chiave del case management9: 7 bid modulo di riesame disponibile su: https:ccwww.unhcr.orgchandbookscbiptoolboxcforms.html; 8 cpms minimum standards for child protection in humanitarian action sviluppato nel 2012 e rivisto nel 2019 dal gruppo di lavoro protezione dei minori (così detto cpwg); (cpwg).https:ccalliancecpha.orgcencsystemctdfclibrarycattachmentsccpms_2019_final_en.pdf?file=1&type=node&id=3d094. 9 “interagency guidelines for case management and child protection” linee guida disponibile a p. 10 e 1d: http:ccwww.cpcnetwork.orgcwp-contentcuploadsc2014c08ccm_guidelines_eng_.pdf 14 ● dovrebbe essere concentrato sui bisogni individuali del minore e della sua famiglia tenendo sempre in dovuta considerazione il superiore interesse del minore e potenziando la capacità di resilienza del minore e della sua famiglia ● dovrebbe sempre considerare la partecipazione significativa del minore durante tutta la gestione del suo caso ● dovrebbe operare in un sistema di rete che promuove meccanismi di referral ● dovrebbe attivare i meccanismi di assunzione di responsabilità tra i diversi soggetti ● dovrebbe prevedere la figura del case worker che assume un compito di coordinamento tra le diverse parti coinvolte il sistema opera in un meccanismo circolare con una sequenzialità delle sue fasi10: 1. identificazione e registrazione del minore individuato come vulnerabile 2. valutazione dei bisogni individuali del minore e della sua famiglia 3. sviluppare la strategia di gestione del caso individuale stabilendo obiettivi e tempi previsti per il raggiungimento 4. iniziare l’attività di gestione con l’attivazione dei singoli processi di referral ai diversi attori coinvolti 5. svolgere attività di follow up e revisione (in caso di necessità o di nascita di nuovi bisogni, ritornare al punto 2) 6. chiusura caso le istituzioni e le agenzie internazionali che adoperano le linee guida nella gestione dei casi di minori aderiscono ad una serie di principi. non arrecare ulteriore danno al minore, il che significa che in qualsiasi momento della procedura, bisogna evitare tutte le azioni che possano esporre il minore ad un ulteriore rischio di subire altro danno. considerare sempre la priorità del superiore interesse del minore, significa avere presente che non si tratta sempre di scegliere la risposta ideale nella gestione del caso ma si tratterà probabilmente di effettuare una valutazione ponderata delle diverse opzioni. il principio della non discriminazione nei confronti dei minori. questo principio si estrinseca attraverso una serie di azioni che assicurano al minore di non essere discriminato per la sua condizione e per l’appartenenza a questioni di razza, genere, disabilità ecc.). tutti coloro che utilizzano le linee guida, le interpretano e le applicano, hanno il dovere di aderire agli standard e ai principi sopra enucleati. chiedere il consenso informato che dovrebbe essere manifestato dal minore, dai suoi familiari e eventualmente dal tutore e presuppone la partecipazione e la comprensione da parte del minore. diventa rilevante l’approccio child friendly da utilizzare con i minori. 10 idem 1d il rispetto della privacy e la condivisione delle informazioni, tutte le informazioni dovrebbero essere gestite e condivise sulla base di un approccio molto individuale e legato strettamente alla singola necessità. iii. modulo n.3 il contesto nella normativa italiana mentre sono state adottate misure legislative esplicite per recepire la direttiva 2012c29cue, che prevedeva valutazioni di vulnerabilità in diverse fasi del procedimento penale ordinario, nessuna misura è stata adottata per recepire la direttiva 2016c800cue sulle garanzie procedurali per i minori indagati o imputati nei procedimenti penali. bisogna, inoltre, tenere in considerazione che la condizione di minore straniero non accompagnato aumenta l’esposizione alla vulnerabilità e all’esclusione sociale. in italia, i minori vittime e i minori sospettati o accusati di aver commesso un reato sono coinvolti in procedimenti penali diversi. i minori vittime di reato sono coinvolti davanti al tribunale ordinario nel processo penale ordinario, che è regolato dal codice di procedura penale italiano e dal diritto penale, rinviando alle leggi complementari o speciali. i minori sospettati o accusati di aver commesso un reato, invece, sono coinvolti davanti al tribunale per i minorenni, nel processo penale minorile, regolato dal codice del processo penale minorile (decreto presidenziale n. 448 del 1988)11. a seconda della condizione del minore, diversi sono i diritti, le garanzie, il sostegno e la protezione riconosciute. per le vittime di reato, c’è un quadro legislativo di supporto, assistenza e protezione specifico per i msna che favorisce la loro integrazione, l’accesso ai servizi pubblici, l’integrazione e la nomina dei tutori. tale quadro di norme è stato reso organico all’interno della cosiddetta legge zampa. in aggiunta, si applica anche la legge che regola il sostegno, l’assistenza e la protezione delle vittime della tratta di esseri umani, che riguarda anche i msna (decreto legge n. 212c201d). il decreto include norme specifiche per l’identificazione e la valutazione individuale delle vittime di tratta di esseri umani e ha portato alla creazione di meccanismi di referral e di una rete specializzata di coordinamento e all’adozione di un approccio multidisciplinare da mettere in atto, tra centri di accoglienza, tribunali per i minorenni e autorità penali con un mandato specifico sulla tratta di esseri umani. queste procedure e meccanismi di segnalazione si attivano già all’arrivo del minore nel territorio italiano. con l’introduzione del decreto-legge n. 212c201d12, i professionisti devono valutare se una vittima si trovi in una “particolare condizione di vulnerabilità”(articolo 90 quater). 11 decreto del presidente della repubblica 22 settembre 1988, n. 448 – approvazione delle disposizioni sul processo penale a carico di imputati minorenni (gu serie generale n.2d0 del 24-10-1988 – suppl. ordinario n. 92) 12 decreto legislativo 1d dicembre 201d, n. 212 attuazione della direttiva 2012c29cue del parlamento europeo e del consiglio, del 2d ottobre 2012, che istituisce norme minime in materia di diritti, assistenza e protezione delle vittime di reato e che sostituisce la decisione quadro 2001c220cgai. (1dg00221) (gu serie generale n.3 del 0d-01-2016) 16 gli elementi riconducibili a situazioni di vulnerabilità dovrebbero emergere sin dalla prima audizione del minore, con l’assistenza di uno psicologo (articolo 362 cpp). tale condizione si desume sulla base di una serie di elementi soggettivi e oggettivi: età, infermità, deficit mentale, il tipo di reato perseguito e le circostanze dell’atto perseguito, dipendenza emotiva, psicologica o anche economica dall’autore del reato. il paragrafo elenca diversi reati come la tratta, lo sfruttamento lavorativo, ecc. come menzionato sopra, alla direttiva 800c2016 non sono seguiti interventi di trasposizione, seppur il d.p.r. 448c1988 codice del processo penale minorile” d.p.r., 22c09c1988 n° 44813 aveva già previsto numerose garanzie, a tutela della reintegrazione del minore nella società. uno tra tutti, il delicato compito svolto dall’ussm, (ufficio di servizio sociale per i minorenni), un ufficio che assiste il tribunale per i minorenni, come recita l’art.6 del citato decreto, incaricato della presa in carico del minore indagato, su mandato dell’autorità giudiziaria, in diverse fasi del procedimento, a seconda che il caso sia pendente davanti al giudice delle indagini preliminari, al giudice dell’udienza preliminare o al giudice del dibattimento. quest’ufficio, in sinergia con altri attori come gli operatori dei centri di accoglienza e altri servizi territoriali, ha il ruolo di accertare in sede di procedimento penale minorile le caratteristiche personali del minore, la maturità psicofisica e altri elementi quali quelli relativi alle “condizioni e risorse personali, familiari, sociali e ambientali del minore al fine di accertarne il grado di responsabilità penale, valutare la rilevanza sociale del fatto nonché disporre le opportune misure penali e adottare eventuali provvedimenti civili” (articolo 9 d.p.r. n. 448 del 1988). alla luce del quadro legislativo di riferimento delineato, emerge che il sistema italiano ha sviluppato delle procedure di valutazione individuale ma esiste ancora del lavoro da fare per migliorare le valutazioni individuali nei procedimenti penali per armonizzarle, ove possibile, in particolar modo quando si tratta di msna. buone prassi 1. esperienza nella presa in carico delle minori vittime della tratta (la procura di catania) all’interno del sistema penale italiano, va sottolineata la differenziazione procedurale data dalla esistenza del tribunale per i minorenni e dall’applicazione della legge 448c88 ossia del cd. “codice di procedura penale minorile”. i msna che si ritrovano nella condizione di essere vittime o testimoni di un reato, come già anticipato, devono interagire con magistrati (giudici e pubblici ministeri) che solitamente operano nel contesto del tribunale ordinario e della procura che solitamente operano con gli adulti. tuttavia, dalle interviste realizzate nel corso del progetto cfj-dcscp, sono emerse delle esperienze molto positive in termini di referral e presa in carico da parte del sistema nei confronti delle vittime. i minori stranieri non accompagnati, purtroppo, spesso, si ritrovano ad essere vittime dei reati quali lo sfruttamento ai fini lavorativi e sessuali e il traffico di esseri umani. purtroppo, a questi, si aggiungono altre forme di 13 codice processo penale minorile – d.p.r., 22c09c1988 n° 448. 17 reati ancora più efferati che comportano la necessità di ulteriori sforzi da parte dell’autorità giudiziaria nella presa in carico e protezione delle vittime. il sistema italiano ha fatto dei notevoli progressi nella gestione dei casi e nella presa in carico di queste vittime. quello che oggi possiamo chiamare l’approccio multi-disciplinare o multi-agenzia ha subito una notevole evoluzione nel corso degli anni grazie alla dedizione, alla perseveranza e all’impegno delle istituzioni coinvolte e delle organizzazioni esperte nella lotta e nel contrasto a questi fenomeni. il modello multi-agenzia realizzato della procura di catania, particolarmente impegnata nella lotta al fenomeno dello sfruttamento sessuale delle giovani minorenni, si basa appunto su un intervento che coinvolge diversi attori con compiti e funzioni differenti e su un protocollo che coinvolge gli stessi: ● polizia ‬ attività di indagine ● organismi internazionali ‬ responsabili dell’informativa anti tratta in fase di sbarco e pre identificazione delle vittime ● tutore volontario ‬ responsabile della tutela del minore ● tribunale per i minorenni ‬ autorità giudiziaria per la tutela dei minori ● procura della repubblica ‬ autorità giudiziaria inquirente ● enti antitratta ‬ responsabili per la presa in carico delle vittime della tratta che decidono di aderire al programma di emersione ● enti di accoglienza ‬ organizzazione che gestiscono le strutture di accoglienza ● unità di etnopsichiatria ‬ unità medica della asp che opera in maniera specifica per supportare uac vittime di traumi legati al percorso migratorio. l’ufficio del pubblico ministero ha il ruolo guida e la responsabilità di fungere da collegamento e coordinamento con l’altro attore coinvolto nelle diverse fasi del procedimento. un compito sicuramente fondamentale è svolto dagli operatori delle organizzazioni internazionali presenti durante lo sbarco. il loro compito è quello di fare una preliminare individuazione delle potenziali vittime (all’interno della popolazione minorile e non solo). questa attività, solitamente, è svolta in una fase molto concitata e poco organizzata, dove oltre alla presenza degli operatori delle ong vi è sempre la presenza delle autorità di polizia e dell’immigrazione. il contesto rapido e non strutturato dello sbarco non è sicuramente il setting adeguato all’individuazione di particolari vulnerabilità o all’interpretazione di indicatori di vittimizzazione. le attività di raccordo e di referral tra l’organizzazione internazionale, il centro di accoglienza, le autorità di asilo e immigrazione, il tutore volontario e la procura, fanno sì che si possa giungere ad una individuazione preliminare delle vittime e alla conseguente presa in carico. le vittime che hanno deciso di denunciare il reato subito sono state accolte in programmi specifici (ex art. 18 tui 286c98) ed è stato garantito loro di poter ricevere servizi adeguati al sostegno psicologico e sociale oltre ad un programma di reinserimento che consentisse loro un’emancipazione e la possibilità quindi di non sviluppare un collegamento con gli autori del reato di sfruttamento. informare il minore straniero non accompagnato vittima di reato 18 “trattare il minore da persona che ha bisogno di essere informato e consigliato ma anche di capire per fare delle scelte è un dovere di lealtà”14. altro elemento fondamentale sviluppato all’interno della prassi della procura di catania è legato all’informativa nei confronti del minore. informare il minore coinvolto come vittima in un procedimento penale, significa garantire la sua partecipazione. il compito della prima informazione circa il procedimento spetta al pm che conduce le indagini. il minore ha diritto a conoscere come si svolge il procedimento quali saranno le condizioni di sicurezza, cosa succederà se l’autore del reato verrà arrestato, quali saranno le conseguenze delle dichiarazioni che renderà. lo scambio informativo non avviene sempre con rapidità per ovvie ragioni di diffidenza e perché, in generale, le vittime di un reato sono impaurite nel raccontare la verità. quando possibile, è importante evitare di svolgere troppo velocemente questo tipo di incontro e, soprattutto, è fondamentale predisporre più momenti di confronto in maniera tale da verificare se ci sono dei cambiamenti dal primo incontro. anche durante la fase dell’informativa (fase preprocessuale) il ruolo della rete è di cruciale importanza. gli attori coinvolti, in particolar modo gli operatori del centro di accoglienza e i vari specialisti che operano al suo interno (psicologi assistenti sociali) svolgono un ruolo indispensabile nel far comprendere le scelte e nel chiarire anche quali altri aspetti possono influire la scelta di collaborare o meno. fondamentale rilevanza assume la figura del tutore specializzato nominato dal tribunale per i minorenni, come figura di sostegno nei confronti del minore. tale figura, già normata all’interno della legge, ha subito una rivoluzione grazie all’intervento normativo previsto dalla “legge zampa”15. sono stati costituiti albi per i tutori volontari e, tutti gli iscritti hanno ricevuto adeguata formazione ad opera delle istituzioni e delle principali agenzie internazionali. durante la fase dell’informativa, un ruolo particolarmente importante è quello rivestito dall’interprete. oggi si utilizza molto di più il termine mediatore culturale. appare evidente fare un distinguo tra le due figure anche perché, come appurato nel corso di anni di attività, la barriera comunicativa non è solo data dalla differenza linguistica ma anche dalle diverse culture. solitamente, il pm responsabile delle indagini richiede la presenza di un mediatorecinterprete che sia dello stesso genere della vittima e che sia anche dello stesso gruppo etnico. il compito del mediatorecinterprete è quello di sviluppare una relazione empatica con la vittima ed agevolarla alla comprensione di quello che sta succedendo e di quelle che saranno le azioni successive. e’ importante altresì che l’interprete traduca quello che viene riferito dal minore in maniera fedele senza modificare il contenuto delle domande poste e delle risposte offerte. dall’esperienza realizzata dalla procura di catania, emerge chiaramente come il meccanismo di rete sia il costrutto basilare per poter realizzare attività quali la valutazione individuale, il referral e la presa in carico delle vittime. il sistema opera in 14 a.interbartolo, “child-friendly justice: developing the concept of social court practices”, rapporto analitico sulle prassi esistenti in italia, 2021 disponibile su: https:ccvalidity.ngocwp-contentcuploadsc2021c10cd3.1-report-of-judicial-practices-in-italy_it.pdf ‬ intervista con pubblico ministero (itcpc2) 15 legge 7 aprile 2017, n. 47 disposizioni in materia di misure di protezione dei minori stranieri non accompagnati (17g00062) (gu serie generale n.93 del 21-04-2017) 19 sinergia evitando ripetizioni e sfruttando le informazioni già acquisite in maniera circolare ottemperando quanto previsto dai principali modelli internazionali e, soprattutto, rimanendo in linea con quanto previsto dalla direttiva ue 29c2012. emerge altrettanto la necessità di spingere in avanti la buona prassi realizzata e strutturarla all’interno di un modello che possa avere la caratteristica della replicabilità su scala e possa essere anche disseminata. 2. esperienza nella presa in carico di un minore autore di reato (ussm di palermo) direttiva 800c2016 nel corso delle ricerche effettuate nell’ambito del progetto cfj-dcsc è emersa l’esperienza positiva realizzata dall’ufficio servizio sociale per minori del tribunale per i minorenni di palermo che ha sviluppato un percorso di reintegrazione a favore di un minore straniero coinvolto in un procedimento penale in veste di autore di reato. il minore si è ritrovato coinvolto in un procedimento penale e grazie all’intervento degli assistenti sociali che operano all’interno dell’ussm è stato in grado di comprendere il reato commesso, assumersi la responsabilità e accettare le conseguenze. l’ussm, dopo aver svolto una presa in carico del minore, ha seguito il minore durante le fasi giudiziarie e ha proposto la realizzazione di un progetto di “messa alla prova” per consentire al minore di svolgere un progetto educativo volto all’estinzione del reato commesso. durante l’intervista realizzata nell’ambito del progetto, il minore ha ripetuto più volte il ruolo positivo, di supporto e, soprattutto, di chiarimento che è stato svolto dall’assistente sociale dell’ussm16. come già anticipato, il processo penale minorile è normato dal dpr n.448 del 1988, cosiddetto “codice di procedura penale minorile” e quindi la competenza nel giudizio dei minori autori di reato spetta al tribunale per i minorenni in via esclusiva. inizialmente vengono effettuati accertamenti (obbligatori) sull’età, laddove vi sia incertezza sulle valutazioni sulla personalità del minorenne già esperite in altri procedimenti, in modo da adeguare il giudizio alle condizioni in cui versa il minore. l’art. 9 del dpr 448c88 prevede che il pubblico ministero e il giudice minorile acquisiscono elementi circa le condizioni e le risorse familiari e ambientali, per accertare il grado di responsabilità del minore. agli stessi fini possono assumere informazioni da persone che abbiano avuto rapporti con il minore e sentire il parere di esperti. l’ufficio dell’ussm è generalmente nominato dal giudice del tribunale per i minorenni per condurre la valutazione individuale gli assistenti sociali dell’ussm conducono la valutazione individuale con il bambino. esistono moduli e linee guida locali sviluppati internamente che sono stati utilizzati per raccogliere le informazioni rilevanti sul bambino. sebbene la direttiva ue 800c2016 non sia stata formalmente recepita nell’ordinamento legislativo italiano, le disposizioni dell’art 9 del decreto 448c1988 sembrano essere 16 a.interbartolo et al, “child-friendly justice: developing the concept of social court practices” rapporto analitico sulle prassi esistenti in italia, 2021 disponibile su: https:ccvalidity.ngocwp-contentcuploadsc2021c10cd3.1-report-of-judicial-practices-in-italy_it.pdf ‬ intervista con un minore coinvolto in un programma di reinserimento sociale 20 parzialmente in linea con quanto previsto dall’art. 7 della direttiva ue 800c16 “…. l’individualizzazione è effettuata da personale specializzato che procede ad una valutazione individualizzata che tenga conto della situazione personale, sociale e familiare del minore e delle sue eventuali vulnerabilità. lo stesso dovrebbe essere effettuata nel più breve tempo possibile durante il procedimento ed è un elemento da valutare in merito all’eventuale irrogazione di misure cautelari nonché al tipo e all’entità della sanzione da irrogare. l’individualizzazione non può prescindere dal coinvolgimento del minore e dalla sua effettiva partecipazione nel processo”. la vulnerabilità del minore è determinata non solo dall’età ma anche dallo stato di infermità, dal tipo di reato commesso, dalle circostanze del fatto. si tiene conto di una serie di elementi di carattere soggettivo e oggettivo: se il minore ha commesso un reato con violenza, se è stato vittima di tratta, se la persona offesa è psicologicamente, economicamente dipendente dall’autore del reato. questo tipo di accertamento spetta all’autorità giudiziaria. il procedimento si apre in maniera diversa a seconda che il minore sia libero o nei confronti del quale è stata applicata una misura precautelare (arresto e fermo). sono previste anche delle misure cautelari quali la permanenza in casa e il collocamento in comunità; la custodia cautelare in carcere è considerata l’estrema pena. il dpr 448c88 prevede che il minore deve essere sentito. nella maggior parte dei casi, i minori stranieri sono rappresentati dal difensore d’ufficio con i quali, spesso, purtroppo non hanno nessun contatto prima dell’udienza preliminare. diversamente, il difensore di fiducia ha il contatto con il minore, riesce a spiegare l’importanza del processo e delle audizioni che dovrà sostenere. il tutore deve essere coinvolto ed informato. un interprete viene nominato dal giudice. sono previsti istituti per favorire la fuoriuscita del minore dal circuito penale: la sentenza di non luogo a procedere per irrilevanza del fatto, il perdono giudiziale e la sospensione con la messa alla prova, dove il procedimento viene sospeso e il minore è sottoposto ad un periodo di osservazione. la messa alla prova è disposta dai servizi sociali e si applica nella fase dell’udienza preliminare. l’ art. 28 del dpr 448c88 fa riferimento alla sospensione del processo mentre l’art. 27 affida al presidente del collegio gup (giudice udienza preliminare) i poteri di controllo sull’andamento della prova. al termine del periodo, se l’esito è positivo, il reato è dichiarato estinto. per poter beneficiare della sospensione, deve essere presentato un progetto da parte dell’ufficio servizi sociali per i minorenni, in collaborazione con i servizi socioassistenziali degli enti. l’ussm redige una relazione del progetto mentre il giudice valuta l’adeguatezza del programma di prova e sollecita eventuali modifiche. se il minore non supera in maniera positiva il periodo di prova, il processo viene ripreso. il difensore riveste un ruolo di particolare rilievo, spesso indica all’ussm quale potrebbe essere il contenuto del programma di trattamento da predisporre. nell’esecuzione del programma l’ussm è l’ufficio in prima linea. il difensore può fare da tramite verificando che il minore si attenga ai programmi descritti. sono sempre tutelate le esigenze educative del minore alla base delle scelte compiute. quando 21 viene disposta la sospensione con messa alla prova, la norma prevede di indicare nel programma la partecipazione a corsi di avviamento professionale, la mediazione con la vittima per la riparazione del danno. di tutta l’attività del periodo di messa alla prova, l’ussm redige relazioni periodiche e relazione finale. quello minorile non è un sistema punitivo ma educativo; tutti i professionisti coinvolti hanno competenze specifiche perché devono tener conto di aver a che fare con un soggetto vulnerabile in quanto minore17. iv. modulo n. 4 un modello per le valutazioni individuali dalle buone prassi realizzate dalla procura di catania e dall’ussm di palermo, emerge che il sistema giudiziario italiano, in modo frammentato e con una carenza di strutture di coordinamento, ha realizzato dei modelli sperimentali, in particolar modo, per quanto riguarda la realizzazione di valutazioni individuali nei confronti dei msna. iniziare dalle buone prassi significa ottimizzare quello che già esiste nel sistema e renderlo maggiormente utile e fruibile. emerge chiaramente la necessità di investire in una migliore formazione di magistrati, pubblici ministeri e personale dell’ussm su quelli che sono i temi dell’interculturalità e più in generale sul fenomeno dei minori migranti non accompagnati. allo stesso tempo, è evidente che si dovrebbe porre maggiore enfasi sul ruolo del mediatore culturale come presenza all’interno degli uffici di giustizia minorile. di recente, grazie alle specifiche misure introdotte attraverso la l. 47c2017, il sistema di accoglienza msna ha visto importanti aspetti di innovazione nell’ambito della gestione del fenomeno. a distanza di tempo, è possibile delineare quali margini di miglioramento e quali prospettive si presentano nel futuro. tutte le riforme legislative necessitano di una definizione, dal punto di vista l’implementazione, degli aspetti pratici. bisogna evidenziare che, la completa applicazione della normativa richiede accordi, sia a livello centrale che periferico, tra più settori delle istituzioni e delle organizzazioni della società civile; accordi che se non adeguatamente attuati rischiano rimanere lettera morta. la stessa l. n. 47c2017 (legge zampa) prevede l’adozione di protocolli di intesa e altre intese territoriali tra i diversi stakeholders in maniera tale da regolare concretamente le azioni, le funzioni e i diversi aspetti della collaborazione tra tutti gli attori coinvolti. 1. la cartella sociale nel sistema informativo per i minori 17 a.interbartolo et al,“child-friendly justice: developing the concept of social court practices” rapporto analitico sulle prassi esistenti in italia, 2021 disponibile su: https:ccvalidity.ngocwp-contentcuploadsc2021c10cd3.1-report-of-judicial-practices-in-italy_it.pdf ‬ intervista con assistente sociale ussm 22 un ruolo cruciale riveste la disposizione prevista all’art. 9 in materia di cartella sociale e sistema informativo minori18. la cartella sociale non è un mero strumento di raccolta anamnestica e di collezione dei dati. appare necessario, inoltre, predisporre linee guida e procedure di attuazione in grado di individuare gli elementi essenziali della cartella sociale e i soggetti incaricati a gestire le informazioni in essa riportate, le quali appunto, non devono limitarsi ai soli dati anagrafici e sociali ma contenere, laddove presenti e in un’ottica di piena multidisciplinarietà, le osservazioni della condizione di vulnerabilità del minorenne (condizione sociale, psicologica e fisica). sarebbe opportuno che, la cartella sociale, con tutte le necessarie implementazioni di informazioni, possa seguire il minore, in modo tale da consentire la condivisione di tutte le notizie relative al minore e alle sue vulnerabilità. la cartella sociale deve essere compilata da personale qualificato della struttura di accoglienza al termine del colloquio e dovrebbe fare chiarezza sulle motivazioni delle scelte che interessano il minore, da quella educativa a quella sanitaria. la cartella sociale deve essere trasmessa ai servizi sociali del comune e alla procura della repubblica presso il tribunale per i minorenni territorialmente competente. la cartella sociale è uno strumento a disposizione del personale qualificato e serve a dare continuità alla presa in carico del minore attraverso la trasmissione e la condivisione di informazioni. ciò vale sia per un uso interno alla struttura di accoglienza ma anche all’esterno. il fine è quello di predisporre una valutazione integrata del percorso più idoneo al minore nella presa in carico territoriale. nulla toglie che le informazioni contenute in essa possano essere utilizzate all’interno del sistema giudiziario in particolar modo nell’ambito di procedimenti penali che vedano il minore nella posizione di vittima o di imputatocindagato. in questo modo si garantirebbe al minore di non essere sottoposto a molteplici valutazioni e colloqui (evitando quindi vittimizzazione secondaria e distress legato al dover raccontare i propri traumi) e al sistema giudiziario di poter usufruire di informazioni già reperite in altri procedimenti. la cartella sociale, così come descritta, consentirebbe a tutti gli attori coinvolti di documentare le diverse fasi ed interventi realizzati all’interno del percorso di accoglienza ed integrazione del minorenne straniero solo. questo tipo di cartella sociale consentirebbe anche di procedere ad una analisi dei dati utili ai fini del monitoraggio e del miglioramento dell’intero sistema19. gli aspetti peculiari della cartella sociale: . e’ un documento che parla del minore, della sua storia, del suo percorso e delle sue vulnerabilità e, soprattutto, fornisce informazioni metodologiche su come gli elementi sono stati raccolti e valutati; 18 l. 7 aprile 2017, n. 47 art. 9 – disposizioni in materia di misure di protezione dei minori stranieri non accompagnati. (17g00062) (gu serie generale n.93 del 21-04-2017) 19 esempio di cartella sociale di un progetto finanziato dal programma fami: https:ccwww.interno.gov.itcsitescdefaultcfilesc2020-11c14._cartella_personale_minore.pdf 23 . e’ uno strumento che pone al centro della suo utilizzo la valutazione del superiore interesse del minore; . e’ uno strumento che mira alla partecipazione del minore nella sua costruzione; . e’ uno strumento posto a garanzia dei diritti dei minori in quanto riassume le responsabilità dei diversi attori coinvolti nella valutazione e nella sua redazione (di particolare rilievo la tutela dati sensibili e della privacy); . e’ uno strumento utilizzabile da altri attori territoriali della rete; in questo modo, la cartella sociale integra la costruzione di un sistema informativo completo ed attendibile che può supportare i minori stranieri non accompagnati nel loro percorso di inserimento ma anche facilitare il lavoro delle istituzioni anche giudiziarie nella gestione dei casi di minori sia vittime che sospettati. 2. approccio a misura di minore durante un’intervista nella delineazione di quelli che sono gli aspetti fondamentali di un modello per la valutazione individuale di minori stranieri non accompagnati coinvolti in un procedimento penale (vittime o imputati), appare opportuno fare delle riflessioni sull’utilizzo di alcuni strumenti utili alla conduzione delle interviste. l’intervistatore i bambini potrebbero avere la preferenza sul genere dei professionisti che li intervistano (ragazze vittime di sfruttamento sessualectratta di esseri umani o sopravvissute all’sgbv), alcuni ragazzi potrebbero preferire essere intervistati da professionisti di sesso femminile poiché sono percepiti come più calmi e gentili, o piuttosto l’opposto per considerazioni culturali. è fondamentale cercare di avere sempre l’intervistatore dello stesso genere del minore, ma è più essenziale chiedere al minore stesso se si sente a suo agio con l’intervistatore o il mediatore culturale. il setting in qualunque fase del procedimento, preprocessuale o durante lo stesso processo, è bene tenere a mente alcuni aspetti che possono agevolare la conduzione dell’intervista. partiamo dal setting dell’intervista. in alcuni paesi dell’ue è diffuso il cosiddetto “model barnahus”20. e’ un modello multi agenzia a misura di minore sviluppato nei paesi del nord europa. in un luogo, un gruppo multidisciplinare e interagenzia composto da giudici, pubblici ministeri, assistenti sociali, psicologi coopera per fornire servizi di protezione per i minori e una giustizia a misura di minore. i loro servizi includono anche una valutazione individuale della situazione della minore vittima o testimone di violenza. l’aspetto cruciale è che il modello barnahus è integrato nel sistema giudiziario e consente la possibilità di raccogliere registrazioni audiovisive di interviste forensi che potrebbero essere utilizzate durante il procedimento. in questo modo è possibile evitare vittimizzazioni secondarie e traumi. 20 modello barnahus – https:ccwww.barnahus.eucencabout-barnahusc 24 in altri paesi, pur non disponendo di strutture dedicate a questo scopo, la disposizione e l’allestimento delle stanze in cui si svolgeranno i colloqui con i bambini sono solitamente predisposti dalla persona che deve condurre il colloquio. ecco alcuni criteri generali che dovrebbe avere una stanza: ● una colorazione tale da mettere a proprio agio il minore; ● essere a misura di minore ma non infantile. questo, in particolar modo riferendosi ai msna che spesso si trovano nella fascia di età compresa tra i 1d e i 18 anni; ● evitare di avere oggetti pericolosi e, soprattutto, evitare elementi distorsivi e rumori; ● evitare, inoltre, di tenere documentazione di altre persone (fascicoli e documenti) in maniera tale da non trasmettere l’impressione che il minore è un fascicolo in mezzo agli altri ma invece è una persona alla quale dedicare le necessarie attenzioni. prima di iniziare un’audizione è necessario disporre le sedie nella maniera più opportuna considerando il profilo del minore. se possibile, bisognerebbe evitare le barriere fisiche tra il minore e chi lo intervista. sarebbe altrettanto importante sedere in maniera tale che gli occhi del minore e del suo intervistatore possano incrociarsi allo stesso livello. in una situazione ideale, l’intervista con il minore dovrebbe essere videoregistrata. questo consentirebbe non solo l’acquisizione di elementi utili sia in fase delle indagini che durante il processo ma consentirebbe la riduzione di ulteriori interviste colloqui che aumentano la condizione di stress del minore. la video registrazione si presenta utile nella costruzione di una relazione più naturale durante l’intervista grazie al fatto di evitare distrazioni date dalla verbalizzazione. l’intervistatore dovrebbe sempre sedere di fronte al minore, in modo da mantenere il contatto visivo e lasciare l’interprete o mediatore culturale in una posizione laterale (in una posizione vicina al minore trasmette l’idea che l’interprete sia lì per aiutare a rispondere al minore e in una posizione vicina all’intervistatore sembra che sia un aiutante dello stesso). la figura dell’interprete o mediatore culturale riveste un ruolo fondamentale durante l’intervista. bisogna sempre precisare che l’interprete non decide sul contenuto delle domande e opera solo come un traduttore e mediatore. un altro ruolo fondamentale dovrebbe essere svolto dal tutore o dal rappresentante del minore. dovrebbe essere presente durante l’intervista (salvo casi particolari) e dovrebbe poter sedere accanto al minore e offrirgli sostegno. nella stanza dovrebbero essere presenti strumenti per facilitare l’espressione e il dialogo (penne, matite, cartelloni, fogli, giochi, etc.). bisogna sempre tenere a mente di avere un abbigliamento adeguato. spesso, i giovani migranti non accompagnati provengono da zone in conflitto o hanno già avuto esperienze negative con militari e forze di polizia. sarebbe opportuno evitare di indossare uniformi e divise, in maniera tale da non generare ulteriore stress ed ansia. altrettanto importante sarebbe evitare l’esposizione a simboli religiosi in maniera tale da fare sempre emergere una neutralità e chiarezza rispetto al proprio ruolo. prepararsi per intervistare un minore 2d la preparazione mentale dell’intervistatore è fondamentale, ecco alcuni punti importanti da ricordare: – i minori sono molto sensibili e percepiscono l’indifferenza nei loro confronti; – bisogna essere consapevoli delle proprie attitudini e delle proprie aspettative nei confronti del minore e dell’intervista. questi sono fattori che possono influenzare il corso dell’intervista e le domande che si porranno; – bisogna essere consapevoli dei propri pregiudizi e dei propri preconcetti, solo in questo modo si può rimanere obiettivi durante l’intervista; – bisogna sempre ricordarsi la posizione sbilanciata che si ha nei confronti del minore; – bisogna impedire alle proprie emozioni di influenzare il corso dell’intervista. il compito fondamentale di chi svolge un’intervista è quello di poter ottenere delle informazioni dal minore e, possibilmente, realizzare tutto ciò in maniera child oriented. tutto si basa sul rapporto di fiducia. la fiducia non è facile da costruire ma quando la si ottiene, la qualità e il dettaglio delle informazioni è sicuramente maggiore. l’obiettivo primario è quello di stabilire un clima dove il minore percepisce che l’intervistatore è in grado di capirlo e, soprattutto, che ha la volontà di ascoltarlo. il primo contatto con il minore risulta fondamentale, è il momento dove si gettano le basi per la costruzione della fiducia. ogni intervistatore, prima di iniziare l’audizione con un minore, dovrebbe porsi delle domande del tipo: – la comunicazione è ok? – dove posso trovare informazioni e strumenti per adattare la mia comunicazione? – mi sono assicurato che il minore possa esprimersi nella sua lingua madre? – come posso assicurarmi che la traduzione è fatta in un linguaggio adeguato al minore? – cosa conosco di questo minore? – sono informato sulla realtà del paese di origine, sulla religione o sul contesto di vita del minorenne? – qual è l’obiettivo che posso realisticamente raggiungere? – quali sono i miei pensieri e le mie ipotesi riguardo al caso? – chi sarà presente oltre a me? – c’è qualcosa della mia vita privata che potrebbe influenzare questo lavoro? la prima impressione è fondamentale, bisogna evitare di essere aggressivi con un tono di voce alto e bisogna controllare anche la comunicazione non verbale (posizione del corpo e sorrisi). bisogna presentarsi in maniera chiara anche con l’ausilio dell’interprete e poi presentare le eventuali altre figure presenti. in questo modo si favorirà la centralità del minore. usare un linguaggio child-friendly è la chiave per stabilire un buon rapporto. ciò non significa che bisogna usare un linguaggio infantile. provare a chiedere delle piccole cose nella propria lingua può essere di grande aiuto per capire se il minore la comprende e a quale livello. se il minore non comprende la lingua, usare l’interprete o mediatore diventa fondamentale e la stessa relazione di fiducia deve essere costruita anche tra di loro. bisogna aiutare il minore a capire che il mediatore è presente per consentire la comunicazione e la comprensione ma che in nessun modo potrà intervenire a supporto o a modifica del contenuto dell’intervista. durante la fase preliminare all’intervista bisogna leggere con particolare attenzione i segni che 26 possano fare emergere aspetti emotivi non evidenziati in precedenza. bisogna soprattutto prestare molto attenzione all’ascolto. attenzione alla comunicazione non verbale significa osservare anche l’espressione del viso, il tono della voce, il modo di camminare, tutti aspetti che potrebbero essere influenzati dalla cultura di appartenenza del minore. conoscere il minore per iniziare a conoscere il minore è necessario partire dal proprio ruolo e dallo scopo dell’audizione. tutto ciò aiuterà il minore a comprendere quello che sta succedendo. è utile anche iniziare chiedendo aspetti più generali della sua vita dimostrando interesse nel volerlo conoscere. spiegare il proposito dell’audizione nell’intervista ad un minore bisogna rimanere ancorati al proprio ruolo ma bisogna anche saper scendere ad un livello meno formale. presentarsi col proprio nome rende il dialogo più reale e consente al minore di aumentare il senso di fiducia. tutto deve essere commisurato al livello di maturità del minore e, chiaramente, più piccoli sono maggiori difficoltà si possono incontrare nello spiegare i ruoli e quello che è lo scopo dell’intervista. in questa fase potrebbe essere di grande aiuto l’utilizzo di disegni o di attività attraverso altri strumenti quali giochi. non bisogna sottovalutare il potere evocativo delle ricostruzioni attraverso questo genere di strumenti. come spiegare il procedimento penale al msna tutto parte dall’età del minore, ad una maggiore età corrisponde, generalmente, una maggior grado di consapevolezza e di abilità cognitiva. analizzando la condizione dei minori stranieri non accompagnati, emerge che questo percorso non ha questa linearità. intervengono altri fattori, quali la lontananza dal paese di origine, l’insicurezza dovuta all’assenza di figure parentali, le difficoltà linguistiche, tutte barriere che comportano la necessità di attuare misure specifiche per superarli. anche in questo caso le due figure che intervengono in supporto sono quella del mediatore e del tutore. presentare e spiegare il ruolo di entrambi è di cruciale importanza. la comunicazione avere una comunicazione positiva con i minori è il nodo cruciale per far sviluppare il senso di fiducia. la comunicazione positiva si concentra sul rispetto del minore e comprende due fasi: l’ascolto attivo e il dialogo. spesso gli adulti incontrano difficoltà a comunicare con i minori specialmente se quando subentrano i sentimenti e le emozioni. è di fondamentale importanza evitare domande che contengono un perché. per quanto apparentemente semplice, la domanda che contiene il perché tende a spingere il bambino a dare una risposta anche se non ne è consapevole. in queste circostanze, è opportuno porre una domanda che contiene un perché in modo diverso. è anche importante evitare domande ipotetiche e suggestive. le domande ipotetiche (cosa faresti se fossi….?) dovrebbero essere evitate per non far costruire ipotesi al bambino; 27 le domande allusive (non pensi che sia stato sbagliato?) non dovrebbero essere poste perché stimolano il bambino a rispondere come vorrebbe l’intervistatore. l’intervistatore deve offrire chiarimenti e spiegare i passaggi che seguiranno l’intervista e quali sono i diversi scenari che si prospettano. vi sono casi, dove oltre alla normale difficoltà nella costruzione di un dialogo e di un rapporto di fiducia, subentrano altre difficoltà. cosa fare per esempio quando il minore non parla? questo tipo di problematica, assai comune, dovrebbe essere pre-identificata e già a conoscenza di un intervistatore. in casi simili bisogna usare modi diversi di comunicare per stabilire il contatto e sviluppare rapporto. oltre a questo caso vi sono altri aspetti che aggiungono complessità, ad esempio, quando il minore non si riesce a concentrare sugli argomenti richiesti, o quando si trova a disagio con l’interprete, o quando mostra disinteresse o peggio si pone con aggressività. una situazione di difficoltà, in generale, si presenta quando la comunicazione viene compromessa e viene minata la relazione di fiducia. nell’immaginario collettivo, i minori compresi nella fascia di età che va dai 14 ai 18 anni sono considerati maturi a sufficienza per poter fornire risposte ragionate su gli argomenti. questo non è sempre vero e non lo è, in particolar modo, per i minori stranieri non accompagnati. contesti culturali ed educativi differenti possono incidere sulle capacità cognitive e questo dovrebbe essere ben tenuto in considerazione. è anche importante incoraggiare il minore a narrare nella sua libera espressione in modo che la spontaneità della narrazione non vada persa. ad esempio, durante un’intervista, l’intervistatore non dovrebbe mai interrompere il bambino che sta raccontando alcuni fatti proponendo domande approfondite o diverse. in questi casi è necessario prenderne atto e chiedere ulteriori informazioni o chiarimenti in una fase successiva. è sempre utile strutturare il colloquio su diversi livelli: un livello legato ai fatti e un livello legato più alla sfera emotiva. va considerato che il tema della credibilità delle dichiarazioni è sempre molto delicato, soprattutto con i minori stranieri non accompagnati, ricordando sempre che è molto più facile ottenere informazioni autentiche quando il minore si sente accolto e fiducioso di poter raccontare la sua storia liberamente. durante un colloquio è sempre utile introdurre il nuovo argomento dopo essersi assicurati di aver chiuso il precedente. fase della chiusura al termine del colloquio sarebbe utile effettuare una verifica tramite l’utilizzo di una check list per verificare che tutti gli argomenti necessari siano stati trattati e se ciò è stato fatto si deve passare alla conclusione. l’ufficio europeo di supporto per l’asilo easo ha sviluppato diversi strumenti che possono essere utilizzati nel contesto del riconoscimento della protezione internazionale, per supportare il lavoro dei funzionari che hanno colloqui con i minori migranti non accompagnati. alcuni di questi strumenti possono essere adattati nel contesto delle attività giudiziarie. fondamentale è l’utilizzo di specifiche check list e strumenti di monitoraggio21. è sempre necessario ricordarsi di non lasciare aperte questioni che non sono state discusse in modo approfondito. alla fine, è opportuno ringraziare il bambino o la sua collaborazione. i bambini migranti non accompagnati non devono essere considerati come un vaso che può essere 21 easo guida pratica: intrvista personale – https:cceaso.europa.eucsitescdefaultcfilescpublicceaso-practical-guide-personal-interview-en.pdf 28 lasciato senza coperchio. il riordino è necessario per non creare ulteriori traumi e disordine nella vita di persone che già si trovano in una condizione vulnerabile e, a maggior ragione, quando in una condizione o nell’altra incontrano la giustizia. le informazioni sui paesi di origine nel sistema giudiziario penale uno strumento tipico della procedura di riconoscimento dei rifugiati è la cosiddetta ricerca delle informazioni sui paesi di origine, coi-country origin information. questo strumento, necessario per la determinazione delle misure di protezione internazionale, può risultare efficace anche nella fase dell’azione penale (pre-processuale e processuale). basti pensare, ad esempio, al contesto delle vittime dello sfruttamento ai fini sessuali. lo scenario con il quale il magistrato dovrà confrontarsi non è solo quello del fenomeno criminale che investe il territorio italiano ma anche la sua dimensione internazionale. il peso e la ricaduta delle dichiarazioni fatte da una vittima durante le indagini o il processo non rimangono dentro i confini ma, spesso, incidono nella vita dei familiari che vengono esposti ad una condizione di rischio per la propria vita. le vittime, preoccupate per le ritorsioni che incidono sulla vita dei propri cari, diventano riluttanti a parlare e ciò rappresenta un limite per l’azione esercitata dal pubblico ministero e dai giudici. oppure al contesto di un minore straniero non accompagnato autore di reato che appartiene ad una gang organizzata dove il minore sarà ritroso a dialogare proprio per il rispetto del codice di appartenenza alla stessa organizzazione. conoscere il contesto delle gangs significa poter interagire con il minore, durante la valutazione individuale, con un degli strumenti più adeguati. bisognerebbe quindi porsi delle domande per verificare se il minore appartiene a un gruppo vulnerabile, quali rischi specifici corre nel proprio paese d’origine e quale ripercussione ciò genera nel minore e conseguentemente nell’attività di valutazione individuale. inserire all’interno di un modello che riguarda la valutazione individuale di un msna, la possibilità di sviluppare e accrescere le competenze e le conoscenze sulle diverse realtà dei paesi di origine significa agevolare il minore nel poter raccontare e, soprattutto, comprendere in maniera più dettagliata ciò che il minore potrà raccontare. tutto ciò integra la procedura di valutazione individuale. appare utile descrivere i criteri generali della conduzione di una ricerca coi e come utilizzare l’informazione reperita. in termini molto semplici, possiamo definire la coi come quella informazione sulla situazione nei paesi di origine dei rifugiati che può essere utilizzata per determinare il bisogno di protezione internazionale. come già anticipato, la coi ha una funzione informativa che si presta ad essere utile anche in una procedura investigativa o in un procedimento penale. 29 i principali elementi che possono essere reperito attraverso la ricerca coi interessano le seguenti aree: ● diritti umani e situazione di sicurezza ● situazioni politiche e quadro giuridico e legislativo ● aspetti culturali e attitudini della società ● situazione umanitaria ed economica ● lista di eventi e incidenti di sicurezza l’elemento fondamentale della coi è la fonte ed è essenziale che chi svolge la ricerca e ne pubblica i risultati non abbia un interesse personale22. la coi è un’informazione sui paesi di origine e non contiene elementi procedurali o legali. lo scopo della ricerca coi è quella di fornire supporto al decisore e deve essere abbinata alle ulteriori azioni che si svolgono durante una procedura di valutazione individuale. affidarsi al contenuto di una coi per praticare delle scelte è sicuramente sbagliato. le ricerche coi devono essere utilizzate al fine di corroborare alcune dichiarazioni che possono essere rese durante una procedura di valutazione individuale. di seguito si elencano alcuni dei principali strumenti di ricerca attraverso il web che sono in grado di offrire una varietà di informazioni sui paesi di origine catalogati per tematiche: www.ecoi.net – e’ il portale di informazione più utilizzato in ambito europeo ed è stato sviluppato dalla croce rossa austriaca. e’ considerato una risorsa molto affidabile e precisa con un aggiornamento costante. il portale offre ampi focus sulle tematiche dei diritti umani. www.refworld.org – e’ il portale sviluppato dall’unhcr ed è il più grande sito di informazioni sui paesi di origine dei rifugiati. www.accleddata.com – e’ un sito gestito da un organizzazione indipendente; offre informazioni e dati disaggregati sui conflitti nel mondo e sui relativi incidenti di sicurezza. www.ispionline.it ‬ l’istituto per gli studi di politica internazionale è oggi riconosciuto tra i più prestigiosi think tank dedicati allo studio delle dinamiche internazionali. i minori stranieri non accompagnati che entrano in contatto con il mondo della giustizia penale provengono da paesi dove la situazione in termini di sicurezza e di garanzia dei diritti umani è alquanto precaria o compromessa. l’utilizzo di uno strumento quale quello delle coi, da parte del pm o del giudice o, più in generale, di chi entra in contatto con il minore e conduce parte di una valutazione, è sicuramente di rilievo al fine di poter conoscere aspetti della vita del minore che diversamente sarebbero trascurati. un modello per la valutazione individuale dei casi di minori stranieri non accompagnati dovrebbe prevedere anche una formazione sull’utilizzo di questi strumenti. 22https:ccwww.coi-training.netcsitecassetscfilesc1021cresearching-country-of-origin-information-2013-edition-accord-coi-training-manual.pdf 30 la previsione della figura di mediatore culturale all’interno del sistema di giustizia minorile e di comunità la legge n. 47 del 7 aprile 2017, la legge zampa, ha disposto specifiche disposizioni in materia di misure di protezione dei minori stranieri non accompagnati e riconosce che “i minori stranieri non accompagnati sono titolari dei diritti in materia di protezione dei minori a parità di trattamento con i minori di cittadinanza italiana o dell’unione europea”. questo testo di legge, inoltre, promuove indirettamente l’uso dei principi di una giustizia a misura di minorenne, ad esempio, quando raccomanda che la comunicazione con i minori non accompagnati avvenga con l’aiuto di un mediatore culturale23, in una lingua che egli possa capire e in conformità al suo grado di maturità e di alfabetizzazione. tutto ciò appare essere in linea non solo con direttiva 800c16 e con la direttiva 22c2012 ma anche con la direttiva 64c2010 in materia di diritto all’interpretariato e alla traduzione in un procedimento penale. e’ necessario mettere in luce quelle che sono le esperienze europee che hanno portato alla nascita della figura del mediatore culturale. in italia e spagna è prevista la figura del mediatore culturale. si tratta, perlopiù di una competenza trasversale che gli interpreti possono acquisire ed è volta a facilitare la comprensione reciproca e quindi le relazioni tra persone con un diverso background culturale che va oltre la mera traduzione e interpretariato24. nelle buone prassi descritte in precedenza, in particolare quella realizzata dalla procura e dall’ente anti tratta per la protezione delle vittime, abbiamo avuto modo di comprendere la centralità del ruolo delle mediatrici e dei mediatori nella presa in carico e nel sostegno delle vittime. appare utile delineare i tratti fondamentali della figura del mediatore culturale: il mediatore culturale è una figura specialistica che opera nel settore della comunicazione interpersonale, ma soprattutto, può essere definita come quella figura ponte tra culture diverse; un mediatore qualificato e con esperienza è in grado di conoscere la cultura e la lingua di uno o più paesi stranieri, e, soprattutto, possiede gli strumenti per costruire la relazione tra persone con culture e lingue diverse. la figura del mediatore culturale è particolarmente rilevante nel settore dell’immigrazione, dove spesso si ha necessità di interagire con diverse culture in diversi momenti ma, sicuramente, trova particolare importanza in altri settori tra i quali quello della giustizia e in particolar modo di quella minorile. i tribunali non hanno mediatori culturali e linguistici che svolgono il ruolo di tramite tra giudici e imputati e tra operatori degli uffici. piuttosto si affidano ad elenchi ed albi di interpreti che vengono chiamati solo per la traduzione linguistica durante le udienze. tutto ciò appare essere non sufficiente quando si parla di valutazione individuale di un minore straniero coinvolto in un procedimento penale. l’opportunità di iniziare a pensare ad un inserimento organico e strutturato all’interno degli uffici, non solo dei tribunali ma anche delle procure, appare essere la possibilità per la realizzazione di un modello di valutazione individuale che tenga conto non solo delle necessità imposte dal dettato normativo ma anche dei bisogni che i minori stranieri, vittime o autori di reati, portano con sé. i mediatori 23 legge 7 aprile 2017, n. 47 disposizioni in materia di misure di protezione dei minori stranieri non accompagnati. (17g00062) (gu serie generale n.93 del 21-04-2017) 24 defence for children – cfj toolkit il progetto cfj-ia è finanziato dal programma erasmus+ dell’unione europea- http:ccwww.defenceforchildren.itcfilesccfj-toolkit_ad_it_201204.pdf 31 culturali devono avere una formazione specifica in materia penale e devono operare all’interno del sistema basandosi su un codice deontologico ed etico. strumenti di capacity development per il coordinamento e monitoraggio del lavoro di rete nel pieno rispetto del diritto del minorenne alla vita privata e familiare, dovrebbe essere incoraggiata una stretta collaborazione tra i diversi operatori, al fine di ottenere una conoscenza d’insieme del minorenne e una valutazione della sua situazione giuridica, psicologica, sociale, emotiva, fisica e cognitiva. dovrebbe essere stabilito un quadro comune di valutazione per gli operatori che lavorano con o per i minorenni come avvocati, psicologi, medici, polizia, funzionari dell’immigrazione, assistenti sociali e mediatori. come abbiamo avuto modo di comprendere, nella valutazione e nella determinazione dell’interesse superiore del minorenne (bia e bid) e quindi anche nella valutazione individuale durante un procedimento penale, sono coinvolti più operatori appartenenti a discipline diverse e ad enti o organizzazioni diversi. appare necessario porsi le domande: esiste un meccanismo di coordinamento tra i diversi operatori coinvolti in queste procedure? esistono ulteriori possibilità per armonizzare le procedure partendo da alcune attività di “capacity building” ossia il miglioramento e il potenziamento delle proprie capacità? ad entrambi i quesiti si può dare risposta affermativa. come già descritto in precedenza, la legge 47c2017 ha introdotto la cartella sociale, cioè quello strumento di collaborazione inter-istituzionale che ha lo scopo di proteggere il superiore interesse e i diritti del minorenne straniero non accompagnato. un sistema multi-agenzia o multidisciplinare, come quello descritto in questo modello, necessita di un investimento non solo in termini di formazione continua e di formazione specifica sulle tematiche in questione ma richiede inoltre di programmare attività di capacity building su tre livelli: un livello individuale dove il singolo può investire in attività di formazione mirate all’acquisizione di nuovi strumenti e nuove competenze. la formazione realizzabile sia in modalità tradizionali che attraverso nuovi strumenti (webinar etc.) consente al singolo individuo di promuovere sé stesso e il proprio accrescimento portando beneficio all’interno del proprio contesto lavorativo. un ulteriore attività utile è quella della tutorship o del mentoring (tutoraggio o supporto). in questo modo, il singolo professionista che opera all’interno della rete, può beneficiare di un servizio di guida e assistenza basata sull’esperienza altrui. un livello organizzativo dove la rete cerca di migliorare la propria capacità di governance e di crescita. le attività funzionali a questo livello riguardano l’utilizzo di esperti per migliorare la capacità di lavoro della stessa rete, la stipula di convenzioni e 32 protocolli che possano delineare con maggiore chiarezza il compito e le funzioni dei singoli attori della rete e l’utilizzo delle innovazioni tecnologiche e di nuovi supporti al fine di migliorare la gestione dell’informazione e le attività di coordinamento. un livello sistemico dove la rete o il sistema multi-agenzia esercita attività di promozione e supporto nell’assunzione di decisioni che possano incidere sul cambiamento non solo da un punto di vista legislativo e politico ma anche culturale. il sistema può interagire con l’esterno influenzando in maniera l’opinione pubblica contribuendo alla diffusione della conoscenza su tematiche altrimenti ignorate. v. conclusioni secondo i dati del secondo report su “minori stranieri non accompagnati” e giustizia penale minorile in italia, il 74% dei minorenni e dei giovani adulti in carico agli uffici di servizio sociale nel 2017 è italiano, il 6% proviene dai paesi dell’unione europea e il 20% dai paesi non ue. gli under 18 e i giovani adulti in carico agli uffici di servizio sociale nel 2017 sono d.2d3, fra i quali: il 18% è minorenne non accompagnato25. la risposta che gli operatori del sistema penale danno agli msna che entrano in conflitto con la giustizia necessita sempre di adeguamento. ciò significa che gli operatori della giustizia devono essere adeguatamente formati ed attrezzati per gestirne l’impatto. oltre all’adeguamento e alla formazione, appare necessario che il sistema intero investa nell’abbattimento delle barriere che limitano l’accesso ai servizi di giustizia ripartiva e di comunità da parte dei minori stranieri non accompagnati. ciò arrecherebbe un notevole vantaggio per le vittime, che potrebbero riuscire a ricomporre il conflitto e vedersi una restituzione del danno subito (non necessariamente intesa in termini civilistici), per gli autori del reato che attraverso l’assunzione di responsabilità otterrebbero un beneficio in termini di percorso di reintegrazione. il sistema intero trarrebbe vantaggio da un potenziamento dei servizi di giustizia riparativa quali ad esempio la mediazione penale minorile, in quanto si ridurrebbero i casi da dover trattare all’interno dei tribunali e si potrebbe ottenere una riduzione dei costi economici e sociali. vi. allegati modello di cartella sociale previsto dalla legge n. 47c2017 esempio di cartella sociale del progetto amif: https:ccwww.interno.gov.itcsitescdefaultcfilesc2020-11c14._cartella_personale_childe.pdf; model of bia and bid forms provided by unhcr best interest determination procedure bia modelo disponible: https:ccwww.unhcr.orgchandbookscbiptoolboxcforms.html; bid modulo di revisione disponible : 25 secondo rapporto ©minori stranieriª e giustizia minorile in italia – modificato da isabella mastropasqua, maria stefania totaro and giuseppina barberis, gangemi, 2019. 33 https:ccwww.unhcr.orgchandbookscbiptoolboxcforms.html vii. evento di validazione del modello italiano di valutazione individuale prism impresa sociale s.r.l. ha organizzato un evento di validazione del modello di valutazione individuale in collaborazione con il cpia nelson mandela di palermo, in occasione di una giornata dedicata al dialogo sulle garanzie e le violazioni dei diritti umani in un mondo che va nella direzione della sostenibilità! la parte dedicata alla validazione del modello è durata 2 ore! chi ha partecipato? all’evento hanno partecipato 20 persone, tra cui giovani adulti e adulti. n.16 su 20 erano migranti, provenienti da diversi paesi, alcuni dei quali non accompagnati al loro arrivo in italia, mentre altri sono arrivati insieme alle loro famiglie. n.4 su 20 erano italiani. l’evento è stato condotto da due facilitatori e sono stati formati diversi gruppi di tre persone. ogni gruppo ha dovuto discutere su alcuni temi specifici sollevati. sono state poste diverse domande per capire i punti di vista dei gruppi sui comportamenti delle autorità (comunicazione, informazione e atteggiamento inclusivo o discriminatorio), sul coinvolgimento dei migranti nel processo decisionale (come vorrebbero essere coinvolti per tutelare il diritto di essere ascoltati e la giusta partecipazione). – come vorrebbero che si comportassero le autorità? – quale supporto è stato utile per loro quando hanno comunicato con le autorità? – quanto è importante per loro essere coinvolti in qualsiasi processo decisionale e quali pratichecmisure applicate in italia, da parte di autorità o persone in posizione di autorità, hanno fatto sì che sentissero che le loro opinioni erano rispettate o ascoltate? come comunicare con loro per assicurarsi che fossero compresi? – hanno riscontrato un incidente socioculturale o una situazione in cui si sono sentiti incompresi? – quali sono state le loro esperienze nel centro di accoglienza nelle decisioni che li riguardavano? ogni gruppo aveva dei fogli con una tabella che comprendeva alcune delle domande sopra citate e una tabella con quattro colonne relative a comunicazione e partecipazione, informazione e ascolto, discriminazione e garanzie, inclusione sociale. cosa è emerso? non avere il sostegno delle famiglie rende molto difficile il processo di ripresa di una nuova vita! la vita quotidiana è stata in generale più difficile! i problemi di comunicazione sono tra gli aspetti più difficili da affrontare nel sistema amministrativo italiano. nella maggior parte dei casi, si sono sentiti supportati da alcuni 34 educatori del centro di accoglienza in cui erano ospitati o da altre persone incontrate in alcuni uffici. parlare lentamente e con pazienza è stato utile. i funzionari sono stati gentili, anche se ci sono troppe questioni amministrative di cui occuparsi per un numero limitato di funzionari. i luoghi migliori dove imparare la lingua italiana sono le scuole, ma purtroppo in molti casi i centri di accoglienza sono molto lontani dalle scuole; quindi, la distanza è spesso un problema per decidere di frequentare la scuola. inoltre, per chi lavora era molto difficile studiare e lavorare allo stesso tempo. all’inizio era difficile anche capire come raggiungere certi luoghi, come prendere un treno o un autobus per raggiungere la scuola! gli educatori in alcuni casi li accompagnavano. i ragazzi erano timidi nel chiedere aiuto, perché non riuscivano a farsi capire. nessuno del gruppo ha avuto problemi con la giustizia penale, anche se alcuni di loro hanno collaborato con la polizia o con i tribunali, quando era necessario un interprete. tutti sono stati molto sensibili ai temi proposti per la riflessione e il dialogo. alcuni di loro sono stati più proattivi nella conversazione, mentre altri sono stati un po’ più timidi. si trattava di situazioni diverse in cui si trovavano in uno scontro culturale e sociale, basato su scopi religiosi e sulla discriminazione razziale. io sono stato discriminato perché musulmano. viii. strumento di formazione online: il contenuto di questo modello di formazione è disponibile anche qui: www.prismonline.eucjustice-uamcitcgiustizia-uam0 model of child-friendly justice court practices: children with intellectual or psychosocial disabilities this model is co-funded by the european union’s wights, equality and citizenship trogramme (2014-2020) 1 project the “child-friendly justice: developing the concept of social court practices” project (cfj-dcscp) aims to improve access to justice for children in an enhanced vulnerable situation in the criminal justice system. this will be done by developing and disseminating specialized models of individualized assessment of their needs, barriers, and situation in line with international and european law. to that end, the project includes a research and tool development component to identify existing and ongoing problems, make recommendations and provide practice-oriented guidance for criminal justice professionals involved in individual assessments in criminal proceedings for child victims or children who are suspects or accused of committing a crime that are also in a vulnerable situation. it focuses on children deprived of parental care, unaccompanied children, and children with mental disabilities. this model sets out standards, practice-oriented guidance, and a tool for the implementation for a model individual assessment process in criminal proceedings, for romania, which is tailored to the particular vulnerable situation of children with intellectual and psychosocial disabilities. acknowledgments clr would like to thank all the professionals and young people with disabilities who cooperated with us, sharing their knowledge and experiences, especially the members of ceva de spus timișoara foundation – elisabeta moldovan (co-president, self-representative) and zoltán szövérdfi-szép (support person) who contributed to the easy-to-read section dedicated to people with intellectual disabilities. disclaimer the contents of this report represent the views of the project partners only and are their sole responsibility. the european commission does not accept any responsibility for use that may be made of the information it contains. 2 authors of the report (clrccrj): dascălu ștefania, georgiana pascu, elisabeta moldovan, zoltán szövérdfi-szép editors (validity foundation): steven allen, bruno monteiro clrccrj ‬ centre for legal resources 1e arcului st., 2nd district bucharest, 021032 romania clrccrj contacts e-mail: office@crj.ro website: https:ccwww.crj.rocenc project contact cfj@validity.local grant information rec-ag-201ecrec-rchi-prof-ag-201e-878552 year 2022 project title child-friendly justice: developing the concept of social court practices (cfj-dcscp) project webpage en:validity.ngocprojects-2cchild-friendly-justicec ro:https:ccwww.crj.rocpledoarie-pentru-demnitatecjustitie-prietenoasa-pentru-copii-initiativaprivind-dezvoltarea-conceptului-de-practici-in-instantec 3 contents i. what is this model and why is it necessary? ……………………………………………………….. 4 ii. structure of the model in easy to understand format for people with disabilities…..5 iii. what is an individual assessment and its purpose for children with intellectual andcor psychosocial disabilities ………………………………………………………………………………. 14 recognising intellectual andcor psychosocial disability ………………………………………… 14 iv. individual assessment of child victims’ with intellectual andcor psychosocial disabilities ……………………………………………………………………………………………………………. 15 what should be assessed ………………………………………………………………………………….. 16 who conducts the assessment …………………………………………………………………………… 17 what are the procedural steps……………………………………………………………………………. 17 individual assessment tool – questionnaire ………………………………………………………… 18 part i of the template questionnaire: initial questionnaire ……………………………………. 1e v. individual assessment of a child suspect or accused of committing a crime ………. 22 what should be assessed ………………………………………………………………………………….. 23 who conducts the assessment …………………………………………………………………………… 24 vi. guidance on how an individual assessment should be conducted for both child victims and child suspects ……………………………………………………………………………………… 24 vii. checklist for communication with children with disabilities ………………………………….. 25 viii. roadmap for multidisciplinary and inter-institutional intervention on children with intellectual and psychosocial disabilities – role and responsabilities of professionals in multidisciplinary teams. ………………………………………………………………………………………. 27 ix. correspondence between forms of violence against children and domestic violence and the criminal code and other national laws …………………………………………… 33 4 i. what is this model and why is it necessary? this model focuses on components of criminal proceedings, which have been identified during this project to need reform, in romania, to enable children with intellectual andcor psychosocial disabilities, in contact with the law to participate in criminal proceedings.1 the proposed solutions are based on the philosophy and values of the two eu directives – directive 2012c2eceu and directive (eu) 2016c800; the un convention on the rights of the child and the un convention on the rights of persons with disabilities. this model has been developed within the national framework in force as of february 2021. undoubtedly, the improvement of the criminal procedure code and the adequate transposition of the eu directives, in line with uncrc and uncrpd is an important goal. it is also a prerequisite for the establishment of a child, gender and disability sensitive criminal proceedings. considering deficiencies in romanian legislation regarding individual assessment process, this model will outline the essential elements necessary to address these gaps. this model is also meant to serve as practical guidelines for stakeholders directly involved with children with intellectual andcor psychosocial disabilities in criminal proceedings. it sets out guidance for piloting new tools. this model will be validated by professionals and children involved in project activities. depending on their feedback, this model may be subject to further revision, enrichment, and development according to the different experiences of children and professionals in the criminal justice system. the model consists of the following elements: a. implements procedural rights (in addition to fair trial guarantees), including the right to support and legal assistance on first contact with the justice system, the right to an individual assessment, the right to be heard and to procedural accommodations in criminal proceedings; b. prepares professionals in contact with a child victim or suspect or accused of committing a crime with intellectual andcor psychosocial disabilities to address their needs and barriers they may face. these include police officers, prosecutors, lawyers specialised in working with children, as well as judges who have undergone additional training; 1 drawing from desk research, interviews and consultation meetings with criminal justice profession-als, child protection professionals and children. see our report: child-friendly justice: developing the concept of social court practices this report is co-funded by the european union’s rights, equality and citizenship programme (2014-2020) report on existing judicial practices in romania, https://validity.ngo/wp-content/uploads/2021/10/d4.1-report-of-judicial-practices-in-romania_en.pdf 5 c. supports a participatory environment, with professionals that support, use appropriate language, and facilitate parentalcguardian or even carer involvement, whenever this is in the best interest of the child; it uses as a springboard for national reform, the relevant legislation in criminal matters regarding children with disabilities in romania: the criminal code (law 286c200e), the criminal procedure code (law 135c2010), law 272c2004 on the protection and promotion of children’s rights, law 252c2013 on the organisation of the probation service, law 211c2004 on measures to provide information, support and protection to victims of crime (transposing directive 2012c2eceu of the european parliament and of the council of 25 october 2012 establishing minimum standards on the rights, support and protection of victims of crime, hereinafter referred to as the ‘victims directive’), and secondary legislation – decision no. 143ec2004 on specialized services for children who committed a crime and are not criminally liable. ii. structure of the model in an easy to understand format for people with disabilities this chapter is dedicated to the contribution that people with disabilities, self-representatives and young people with intellectual disabilities institutionalised in residential centres in romania have made in drafting a section of the model in an easy to understand format. given the saying “nothing for us without us!”, we consider it necessary to actively involve people with disabilities, wherever they are, in activities that directly concern them and that can have a significant impact on their lives, and especially when they are faced with a criminal procedure, unfortunately characterised in romanian legislation by rigidity, lack of procedural adaptations and lack of adequate means to complain or report abuses. this section would not have been possible without the significant contribution of ms. elisabeta moldovan, a person with disabilities with a burdensome institutional past, who has known, since childhood, the harshness and hostility that these residential centers, or more or less permanent ”homes”, represent for people with intellectual andcor psychosocial disabilities, from an age far too young not to affect their psycho-emotional development in the long term. coming from a climate characterized by constant tensions, defensive and sometimes even aggressive attitudes on the part of employees, those called into the service of the state precisely to ‘protect’ people with disabilities, and lacking real means of empowerment and rehabilitation that would lead the disabled person to reintegration into the community, ms. moldovan is today an independent, free, autonomous person, who has been living in the community for almost 20 years, enjoying the support and backing of her network of close people, without whom this journey would have been much more difficult, in the absence of real support offered by a state numbed by formalism and paternalistic attitudes. ms. moldovan’s support person, mr. zoltán szövérdfi-szép, who has been by her side on this journey and in the years since ms. moldovan has been living in the community, also contributed to this section. what does this mean? support persons 6 often involve many forms in which people with disabilities can have supporters who know, understand and interpret their choices, wishes and who can communicate these choices and wishes to others as well as support them to make their own decisions about particular aspects of their lives. for many people with disabilities, assistance and support are essential for participation in social life. lack of necessary support services can make people with disabilities extremely dependent on family members or state institutions. support services are not yet a core component of disability policies in many countries and there are gaps in services everywhere. however, in timisoara, a professional network of people with disabilities has been developing – self-representatives, and support persons who, when given the opportunity, or when it becomes necessary following repeated abuse, speak out and tell stories about their lives. their aim, to make society aware of the problems faced by a disabled person, is supported by the positive example of people who have managed to overcome their limitations and now lead normal lives. before presenting the contribution that ms. moldovan and mr. szövérdfi-szép have gathered and synthesized from their interviews and discussions with people with disabilities, it should be mentioned that this feedback has become necessary precisely in order to build basic guarantees for access to justice for children with intellectual andcor psychosocial disabilities institutionalized in residential centers, whether they are victims, witnesses or suspects of committing a crime in criminal proceedings. due to the extreme sensitivity and fragility of this vulnerable group, as well as the many barriers we faced in talking to minors in residential centers, ms. moldovan and mr. szövérdfi-szép talked to young people with disabilities in institutions or in the community with an institutional background about the concrete needs they may have had as children or when interacting with legal actors. these were first integrated into the present section, dedicated to the easy-to-understandceasy-to-read format, as well as in the chapters on optimizing communication and dialogue techniques with the minor with intellectual andcor psychosocial disabilities. part of these, entitled “methods for adapting the conversation with a person with an intellectual or psychosocial disability”, will also be used, together with this model, in multidisciplinary training sessions for magistrates, lawyers and child welfare specialists. as a working methodology, during the period in which they collected these ideas, ms. moldovan and mr. szövérdfi-szép interacted, on the one hand, with young people with disabilities institutionalized in dedicated centers in timiș county (3 centers), sibiu county (2 centers) and caras-severin county (1 center), and, on the other hand, during weekly meetings with members of the ceva de spuscsomething to say association – self-representatives (or during other events involving self-representatives such as the annual event – cdc self-representatives conference). the first series of interactions, with young people in institutions, adds value to this model, because it succeeds in gathering the direct, unaltered voice and opinion of a category of people silenced, hidden from society in centers often located on the outskirts of rural communities, which become an empty space for society, for human 7 rights, for themselves. the second series of interactions harmoniously complements this perspective, as self-represented young people are encouraged to express their opinion, to ask questions, to find out what a criminal procedure is or why it is necessary for multidisciplinary teams to interact with minors with intellectual andcor psychosocial disabilities, how the principle of the best interests of the child is applied in practice. thus, as stated above, the extensive contribution of people with disabilities, summarized by ms. moldovan and mr. szövérdfi-szép, can be found throughout the model and will be used and integrated in the drafting of training materials in a way that both those called upon to carry out the act of justice (magistrates, lawyers, police), as well as professionals in the psychosocial system for the protection of children with disabilities, to be able to use the information provided in a way that contributes to the respect of the fundamental rights of minors with disabilities involved in criminal proceedings, and that makes use of, rather than restricts, the provisions of the convention on the rights of persons with disabilities, european directives and national laws in this field. finally, the authors consider it necessary that any document should be open with information in accessible, easy-to-understand language for persons with intellectual disabilities, to be detailed in the following articles 1 – purpose, 2 – definitions, 7 – children with disabilities, 12 – equal recognition before the law, 13 – access to justice, 33 – national implementation and monitoring and 4e – accessible format of the convention on the rights of persons with disabilities, elaborated in an easy-to-understand format by ms. moldovan and mr. szövérdfi-szép, together with their self-representative colleagues from the association ceva de spus timișoara. accessibility is a prerequisite for people with disabilities to live independently and participate fully and equally in society. without access to the physical environment, transport, information and communication, including information and communication technologies and systems, and other facilities and services open or provided to the public, people with disabilities would not have equal opportunities to participate in those societies. 8 from the very first article of the convention, we note the involvement of people with disabilities in the drafting of the provisions and articles that directly concern them, as they are directly and actively consulted in order to provide the most positive impact. e people with disabilities continue to face significant attitudinal, physical, legal, economic, social and communication barriers to participation in public life. prior to the entry into force of the convention, the views of people with disabilities were dismissed in favor of those of third party representatives, such as organizations “for” people with disabilities. it is therefore necessary to define the basic principles from the very beginning of the convention. 10 it is estimated that there are 500-650 million people with disabilities in the world, about 10% of the world’s population, 150 million of whom are children. more than 80% of them live in developing countries with little or no access to services. most children with disabilities in developing countries remain out of school and are completely illiterate. it is recognized that most causes of disability, such as war, disease and poverty, are preventable, as are the prevention andcor reduction of the secondary effects of disability, often caused by lack of earlyctimely intervention. more is therefore needed to create the necessary political will and real commitment to investigate and implement the most effective disability prevention actions, with the participation of all levels of society. while article 12 of the convention protects equality before the law for all persons regardless of age, article 7 of the convention recognizes the evolving capacities of children and states that “in all actions concerning children with disabilities, the best interests of the child … shall be a primary consideration” (para. 2) and that “their views [shall] be given due weight in accordance with their age and maturity” (para. 3). in order to comply with article 7, states parties must review their laws to ensure that the wishes and preferences of children with disabilities are respected on an equal basis with other children. 11 equality before the law is a basic general principle of human rights protection and is indispensable for the enjoyment of other human rights. the universal declaration of human rights and the international covenant on civil and political rights specifically guarantee the right to equality before the law. article 12 of the convention on the rights of persons with disabilities describes in more detail the content of this civil right and focuses on areas where persons with disabilities have traditionally been denied this right. article 12 does not establish additional rights for persons with disabilities; it simply describes specific rights, elements that states parties must take into account to ensure the right to equality before the law for persons with disabilities on an equal basis with others. 12 two principles for access to justice: the best interests of the child and the right to be heard. best interests of the child. in all decisions taken in the context of the administration of juvenile justice, the best interests of the child must be a primary consideration. children differ from adults in their physical and psychological development, but also in their emotional and educational needs. such differences form the basis for less culpability of children in conflict with the law. these and other differences are reasons for a separate juvenile justice system and require different treatment of children. protecting the best interests of the child means, for example, that the traditional goals of criminal justice (repressionc retribution) must give way to rehabilitation and restorative justice in dealing with juvenile offenders. this can be done in line with attention to effective public safety. 13 right to be heard. states parties should encourage the child to form a free opinion and should provide an environment that enables the child to exercise his or her right to be heard. the views expressed by children can add relevant perspectives and experiences and should be taken into account in decision-making, policy-making and the preparation of laws andcor measures, as well as in their evaluation. these processes are usually called participation. exercising the rights of the child or children to be heard is an essential element of these processes. the concept of participation emphasizes that the inclusion of children should not just be a one-off act, but the starting point for an intensive exchange between children and adults on the development of policies, programmers and measures in all contexts relevant to children’s lives. finally, these two articles reaffirm the obligation of member states to include people with disabilities in all initiatives and actions concerning them. any document, be it a law or public policy act, a guidance document, or a standard document, must be written in accessible and disability-friendly language. 14 iii. what is an individual assessment and its purpose for children with intellectual andcor psychosocial disabilities it is a personalised evaluation taking specifically into account the personal characteristics of children, their situation and individual circumstances, whether they participate in criminal proceedings as victims or suspects or accused of committing a crime. this is a right for both child victims and suspects or accused of committing a crime with and without disabilities.2 it should be used, like all actions in criminal proceedings, to enable children to exercise their criminal procedural rights and participate in criminal proceedings.3 this includes enabling children with intellectual andcor psychosocial disabilities to participate in criminal proceedings on an equal basis with other children.4 this right is paramount to ensure judicial decision-makers in criminal proceedings provide the appropriate support that will allow children with intellectual andcor psychosocial disabilities to express their views in all matters that affect them. without hearing a child first, a decision cannot be made in their best interest. this means decisions regarding support, information, protection, education and social integration measures are likely to be inappropriate without hearing them first and tailoring them to the personal characteristics and individual circumstances of the child. criminal professionals must ensure for these reasons that all children, including children with intellectual andcor psychosocial disabilities, are provided age- and disability- appropriate assistance to ensure they can express their views. therefore, notwithstanding separate purposes for specific decision-making processes in criminal proceedings,5 individual assessment should contribute towards the identification of participation barriers and how to overcome them for children with intellectual andcor psychosocial disabilities. in this assessment, a child’s best interests must be a primary consideration in criminal proceedings, which must be assessed on an individual basis. it should support professionals in assessing their own processes in criminal proceedings, what may qualify as a barrier for children, address it and decide on what procedural accommodations may be necessary. recognising intellectual andcor psychosocial disability the determination of age- and disability- appropriate measures may rely on an age or disability assessment. the extent of this assessment may vary according to what information is available to criminal justice professionals and its sources, whenever a child with intellectual andcor psychosocial disabilities is in contact with criminal proceedings (whether as victim or suspect or accused of committing a crime). first contact with the child is crucial however to ensure non-discriminatory and appropriate 2 see article 22 directive 2012/29/eu and article 7 directive (eu) 2016/800. 3 see article 1 directive 2012/29/eu and recital (1) of directive (eu) 2016/800, article 12 and 40 uncrc, article 5, 8 and 13 uncrpd. 4 see article 5, 7 and 13 uncrpd. 5 as it will be expanded further below. 15 treatment throughout criminal proceedings and inform the extent of the individual assessment process, in line with the best interest of the child. first criminal justice professionals that children with intellectual andcor psychosocial disabilities meet are typically police or lawyers. it is in this first encounter that a first assessment should be conducted by these professionals to identify what kind of physical and communication barriers they may encounter in criminal proceedings. any signs of difficulty communicating, understanding and be understood will justify the need for immediate referral to qualified personnel who can perform an appropriate and comprehensive individual assessment. this qualified personnel, such as psychologist, will support criminal justice professionals in the determination of what procedural accommodations are necessary to enable the participation of children and expression of their views. it is not intended however for criminal justice professionals to be able to diagnose a disability, but simply recognise that there may be a need for procedural accommodations in criminal proceedings. it is also noteworthy that some persons with disabilities, including children, may be unaware, uncomfortable or simply refuse to share information regarding their disability. this may be due, for example, concerns that divulging this information may lead to them becoming institutionalized or treated unfairly. so any questions regarding their perceived disability must be accompanied by how this information will be used, for what purpose in criminal proceedings and if strictly necessary, respectfully asked. refusal to answer questions related to perceived disability must be respected and the determination of procedural accommodations must not be dependent on a formal disability diagnostic. iv. individual assessment of child victims’ with intellectual andcor psychosocial disabilities although romania has the legislative framework to ensure that the protection needs of victims with disabilities and children accused of committing a crime are met, there are very few clear guidelines for judicial authorities on how to carry out the assessment, in accordance with the individual needs and specific circumstances of the crime, as detailed in the directive. social services and victim support organizations shall follow more detailed guidelines and procedures for needs assessment, either governed by national law or, in the case of ngos, in accordance with national practice in romania, individual assessments or evaluations have not been systematically carried out at the time of drafting the national report. however, this does not preclude the authorities from assessing a victim’s6 needs or barriers on a case-by-case basis. 6 article 2 from the victims‘ rights directive defines a victim as: • a natural person who has suffered harm, including physical, mental or emotional harm or economic loss which was directly caused by a criminal offence; • family members of a person whose death was directly caused by a criminal offence and who have suffered harm as a result of that person’s death; ©family membersª means the spouse, the person who is living with the victim in a committed intimate relationship, in a joint household and on a stable and continuous basis, the relatives in direct line, the siblings and the dependants of the victims. 16 the police can also carry out an initial assessment once the victim, through their guardian, has reported the crime and obtained a crime reference number, or the prosecutor has filed a complaint on behalf of the victim. the national legislation provides special measures to support and protect victims such as: • victims interviewed in rooms especially designed or adapted for this purpose; • victims interviewed by, or with the participation of, appropriately trained specialists; • all questioning of victims of sexual violence, gender violence or violence in close relationships (if the hearing is not conducted by a judge or a prosecutor) carried out by a person of the same sex as the victim, if this is the wish of the victim and without prejudice to the criminal proceedings. special measures are also provided for children who are always presumed to have specific protection needs due to their vulnerable situation in accordance with the victims’ directive. support and protection measures are laid down by the national laws. they are implemented either by the person who conducts the preliminary proceedings or by a psychologist from general direction of child protection. what should be assessed an individual assessment process7 must be conducted according to the best will and preference of a child with intellectual andcor psychosocial disabilities with the provision of appropriate support to enable their expression. it should support the definition of the extent which child victims with intellectual andcor psychosocial disabilities may benefit of specific measures8 in the course of criminal proceedings, including to address any risk of secondary and repeated victimisation, intimidation, and retaliation.9 this implies also the definition of procedural accommodations in criminal proceedings to enable children with disabilities to overcome barriers they may face. article 22 §2 and recital 56 of the preamble of the victims’ directive state that the individual assessment shall, in particular, take into account: • the personal characteristics of the victims ‬ namely their age, gender and gender identity or expression, ethnicity, race, religion, sexual orientation, health, disability, residence status, communication difficulties, relationship to or dependence on the offenders and previous experience of crime. • ©childª means any person below 18 years of age. 7 based on article 22 of the victims’ rights directive 2012c2eceu 8 such as the ones listed under articles 23 and 24 of directive 2012/29/eu. 9 repeat victimisation relates to a victim suffering from more than one crime over a period of time ei-ther by one or multiple offenders. for instance, it could be repeat violence in a close relationship or disability or hate crimes committed against people due to their vulnerability. secondary victimisation is victimisation that occurs not as a direct result of the criminal offence but as a result of the response of public or private institutions to the victim. 17 • the type or nature and the circumstances of the crime – such as: whether it is a hate crime, a bias crime or a crime committed with a discriminatory motive, sexual violence, violence in a close relationship, whether the offender was in a position of control, whether the victim is in a high crime or gang dominated area, or whether the victim’s country of origin is not the member state where the crime was committed. the individual assessment is individual and adaptable: • its extent may vary according to the seriousness of the offence or to the degree of apparent harm suffered by the victim. • each person reacts differently when faced with an offence and only a personalised evaluation can highlight a victim’s specific vulnerable situation. the directive favours a case-by-case approach, without creating priority categories or a hierarchy of victims. who conducts the assessment in romania, a psychologist usually conducts the assessment. the competent authority or entity may differ according to the stage of criminal proceeding (for ex. police and prosecution for pre-trial stage and general directorate of social assistance and child protection for trial stage). depending on the personal characteristics of the victim andcor the nature of the crime, a competent person is assigned that has the qualifications to work with victims with specific needs. they may also support10 the child to communicate (psychologist, doctor, non-governmental organisation, social worker, victim support services (etc.). the police officer or competent authority or entity will still need to ensure that appropriate information is gathered to inform the assessment for specific measures and to assess any risk posed to the victim. what are the procedural steps the individual assessment should be ´timely´, which means, carried out at the earliest opportunity, ideally after a first preliminary assessment upon first contact with criminal justice professionals. a comprehensive individual assessment should be carried out in a multidisciplinary manner, based on information collected from multiple sources, in close cooperation with the victim or accused child, and based on their best will and preference. these sources can be parents or guardians, school, social worker or care assistant, healthcare provider, support person andcor even a person the child trusts. it is important that the protection of child victims, includes participation of a person they trust. the person of trust may or may not be the holders of parental responsibility. the participation of holders of parental responsibility must not preclude the provision of support to enable child victims with intellectual andcor psychosocial disabilities to exercise the rights set out in the directive. as recital 60 of the directive suggests, the child may need a guardian or an appointed representative ‬ in cases of crimes 10 according to law 272/2004 regarding protection and promoting children rights 18 committed by parents, maternal assistant or a person appointed as child’s guardian. in practice, in romania, it is arguable whether a guardian would be able to ensure the appropriate support, since this role would be performed ´by a legal person, an institution or an authority´. there are even reports that, in most cases, the child protection directorate refuses to submit child complaints to the prosecutor´s office or to the police. individual assessment tool – questionnaire to support individual assessment process in romania, this model proposes a questionnaires, which has been designed in two parts: the first part to capture information about: • the victim’s personal characteristics; • vulnerable situation; and • risks and fear of harm; so as to identify specific protection needs, an initial understanding of their situation and the need for a more detailed evaluation. the second part is a more detailed assessment to determine the level of risk faced by the victim and to what extent the victim should benefit from special measures in the course of criminal proceedings, for those victims highlighted as at a greater risk of repeat or second victimisation, of intimidation or retaliation. depending on the situation, victims may not need to be assessed using the second part of the template questionnaire. some victims may not have any specific protection needs or their particular needs may be apparent from the outset. for others, such as child victims with intellectual andcor psychosocial disabilities, an in-depth assessment may be required to identify their specific needs and to determine whether, and if so which, measures would be of benefit in addressing them. the second part shall be developed according to each child’s need assed during the first interview. part one of the template questionnaire has identified eight types of specific offences (taken from the directive, article 22 §3) and three circumstances in which victims are more likely to have specific protection needs. where the victim falls within any of these categories, the second part of the template questionnaire (more detailed assessment), should be completed to determine whether and to what extent the victim may benefit from special measures in the course of criminal proceedings. part two should also be completed if appropriate, taking into account any identified vulnerable situation. even where part two of the template questionnaire is not relevant to the individual victim, the evaluator should still identify the needs of the victim under that section. the template questionnaire is for guidance only and it is important that the information requested therein is elicited by a discussion with the child victim with intellectual andcor psychosocial disabilities, rather than formulaic questioning. 1e template of the first questionnaire: initial questionnaire it is essential to ask for the child victim’s consent when conducting the individual assessment, whether in the initial questionnaire or in the detailed evaluation. indeed, making sure the victim agrees that the assessment takes place and, after completion, dating and signing the document for accuracy, limits the risk of the victim disputing the content and provides a clear basis on which the evaluator can suggest procedural accommodations, protective measures andcor referral to appropriate support services. it is possible that the personal characteristics of some victims (e.g. age, gender, ethnicity, health disability, communication difficulty, etc.) or the type, nature and circumstances of the crime, mean they are at greater risk of suffering harm. the first part of the template questionnaire aims therefore at collecting the relevant information about the personal characteristics of the victim. general information (1) must be gathered to assess personal vulnerability (2) and identify risks and fear of harm (3). 20 a. part ii of the template questionnaire: detailed evaluation the detailed assessment in part two contains a series of questions that are designed to establish if and how the victim with certified disabilities or identifiable ones could benefit from special measures. the second part should be completed once a particular vulnerability to secondary and repeat victimisation, to intimidation andcor to retaliation has been identified. also, it could include some aspects about the hobbies and school status of children. file number: nature of the offence: date of the offenceclast offence: assessment date: draft – questionnaire (confidential when complete) victims’ assessment for special measures initial questionnaire of victim note: the questions contained within this needs assessment are for guidance only and should not be read out in questionnaire style to the victim. this questionnaire aims to detect possible risks of secondary and repeat victimisation, intimidation and retaliation as well as to detect victims’ support and communication needs. the recommendations section at the end of the document should be completed for all cases the victim agrees for an evaluation to take place: □yes □no personal characteristics of the victim general information last name: ééééééééééééééééééééééééééééééééé……….ééé first nameééééééééééééééééééééééééééééééééé…………ééé gender: ééééééééééééééééééééééééééééééééé……….éééé date of birthcreported age: ééééééééééééééééééééééééé………éééé home address: éééééééééééééééééééééééééééééééé.é………. e-mail address: ééééééééééééééééééééééééééééééééé.. phone number: ééééééééééééé…………éééééééééééééééé.é lawyerccontact person: éé……….ééééééééééééééééééééééééé nationality: éééééééééééééééééééééé……….ééééééééééé……. parentcguardian full name: éééééééééééééééééééééé……….ééééééééééé……. vulnerability assessment □ without parents □ living in alternative care: □ yes (clarify if necessary)ééééééééééééééééééééé…. □ no □ disability (please clarify): note: please explain to the child why you need to know this and assure them this information will not be shared outside of criminal proceedings; □ difficulty speaking: □ yes (clarify if necessary)ééééééééééééééééééééé…. □ no □ difficulty reading: □ yes (clarify if necessary) □ no □ other communication difficulties (please clarify): ééééé…….ééééééééééééééééé □ physical □ yes (clarify if necessary) ééééé…….ééééééééééééééééé □ no victim of a crime in the past twelve months? □ yes (please clarify and assess if the victim still has problems with that victimisation) ; □ yes □ no mother tongue: ééééé.éééééééééééééééé………………………………………..é 21 other vulnerable situations (no parents, institutionalization, é) ééééééé 3 – risks and fear of harm type or nature of crime (may select more than one response) □ human trafficking □ sexual violence □ child abuse or exploitation □ violence in a close relationship others : é.. circumstances of the crime does the victim have a personal connection with the suspect? □ yes □ no does the victim fear further harm from the suspect? □ yes □ no does the suspect have previous offending history against the victim? □ yes □ no recommendations of the evaluator regarding victim’s needs assessment (to be completed in all cases) a) victim’s protection needs (needs related to victim’s protection andcor related to improving the quality of the evidence) éééééééééééééééééééééééééééééééééééééééééééé éééééééééééééééééééééééééééééééé……………….éééééé b) support referral needs (counselling legal services, victim support services, community services…): éééééééééééééééééééééééééééééééééééééééééééé ééééééééééééééééééééééééééééééééééé……………….ééé éééééééééééééééééééééééééééééééééééééééé………é identity of the evaluator: date : victims’ assessment for special measures detailed evaluation please fill this section if: • the offence is one of the crimes specified above or; • you have answered ‘yes’ to any of the questions under circumstances of the crime or; • you consider it appropriate, taking into account any identified vulnerability. note: the questions contained within this needs assessment are for guidance only and should not be read out in questionnaire style to the victim. the victim agrees for a detailed evaluation to take place: □ yes □no the special part is going to be completed to assess victims with disabilities ‬ we still need a little bit of support from our psychologist and social worker partners. 22 v. individual assessment of a child suspect or accused of committing a crime the directive establishes procedural safeguards to ensure procedural safeguards, meaning persons under the age of 18 who are suspects or accused persons in criminal proceedings, are able (1) to understand and follow those proceedings and (2) to exercise their right to a fair trial. the directive also aims (3) to prevent children from re-offending and (4) to foster their social integration11. the directive places member states under an obligation, when pursuing these aims, to follow an individual assessment process. individual assessment should be primarily be used as a tool for identifying the psycho-social, protection and educational needs of a child and the means to provide for them. accordingly, article 7 para. 4 establishes different decisions, with separate goals, which an individual assessment of a child with intellectual andcor psychosocial disabilities may support. these are: a) determining whether any specific measure for the benefit of the child is to be taken; b) assessing the appropriateness and effectiveness of any precautionary measure in respect of the child; c) taking any decision or course of action in criminal proceedings, including sentencing. it is noteworthy that these goals are not necessarily compatible with each other. particularly, the same information collected to determine beneficial supportive, protective, educational and financial measures (a) may be used against the child during sentencing (c). this is because relevant risk factors such as lack of financial means, education, supportive social and family network on the one hand may justify the need for intervention of specialised services, on the other hand, it may use to justify harsher sentencing if national criminal law embraces a strict prevention of recidivism philosophy. therefore to ensure participation goals, an individual assessment should be characterized as an instrument for identifying the needs of a child who is a suspect or an accused person in criminal proceedings; and also as a means of ensuring that those needs are met. furthermore, it is important that a child is accompanied by a lawyer. 11 explanatory article 1 of the directive. 23 what should be assessed above it is illustrated the interaction between the assessment goals. individual assessment should be primarily a psycho-social process used by professionals to assess a child’s personality, needs and barriers they may encounter in the justice system. there are a lot of special methodologies used by psychologists or other qualified professionals to conduct an individual assessment of a child. each instrument has its own purpose and is designed to evaluate one characteristic or another. in our view, the practice of using individual assessment to justify the application of measures restricting a child’s liberty (especially by imprisonment) would manifestly deny the principle of giving priority to safeguarding the best interests of the child. an individual assessment may reveal certain characteristics that would indeed indicate certain risks to public safety, etc., but it should be borne in mind here that the purpose of an individual assessment is to meet the needs of the child, and support decision-makers in definition of measures to adjust criminal proceedings and overcome address participation barriers. identification of needs/barriersindividual measuresaddressing needs/barriersprotectioneducationtrainingsocial integration 24 who conducts the assessment an individual assessment may be seen as a hybrid instrument pursues the aim of (1) social integration and address the child’s needscbarriers in criminal proceedings and (2) the legal objectives of effective criminal justice. qualified professionals (e.g psychologists, psychiatrists, etc.) and the psycho-social instruments they use play a key role in achieving the first aim. in order to achieve the second aim, the function of decision-makers in criminal proceedings (judges, prosecutors, pretrial investigation officers) is important, as they have to make decisions based on the child’s identified needs. in terms of the implementation process, individual assessment includes: 1) assessment of the child’s needs by applying special tools by qualified professionals; 2) summarising the evaluation data and integrating it into the form of a legal document (e.g. social inquiry report). vi. guidance on how an individual assessment should be conducted for both child victims and child suspects principles of a developmental approach to the assessment of children can be translated into the following practices to ensure that: ● assessments are undertaken by a multi-disciplinary team.12 for a child with disabilities in foster care this multi-disciplinary team will also include the foster parentcmaternal assistant. if an external social worker is involved in the case, which is most likely for children placed in placement centres and family-type homes, it is essential that sheche is part of this multi-disciplinary team. ● assessments are child-centred, strengths-based, holistic (including health, social behaviour, educationc learning and hobbies) and appropriate to the child’s culture, language, disability and development stage. ● assessments ensure the child’s participation and, as far as reasonably possible, the child’s family. ● assessments are informed by multiple sources of information and multiple methods of collecting information. a single source or method of gathering information is likely to give either a limited, biased or unbalanced view. ● assessments are thoughtful, intentional and accountable to the client population being served through the process (i.e. the child and their family). ● assessments result in a development and review of different plans for the child in alternative care. ● it is necessary to adapt all material in easy-to-read format for children with intellectual or psychosocial disabilities. ● information collected should be based on informed consent, in language understandable to them (simple or plain language, age-sensitive), and enable the exercise of their rights to fair trial ‬ children with disabilities must be able to: fully understand why the information is being collected, their purpose and how it may be used or not against them; receive understandable information about their case and proceedings. 12 while the assessment of a child in alternative care is the responsibility of the multi-disciplinary team, one person needs to take responsibility for coordinating the assessment process and writing the report. – social worker managing the case 25 vii. checklist for communication with children with disabilities • use concrete terms and simple sentences. • ask open-ended questions ‬ and introduce as little information into the con-versation as possible ‬ to ensure that the child’s account remains authentic (‘tell me about what happenedé’). • check whether the child has correctly understood what has been said to her or him. • encourage the child to admit when she or he does not understand something. • if the child displays signs of stress or trauma during the conversation (such as bursting into tears or being highly agitated) then acknowledge and accept those emotions (‘i can see that it makes you sad.’) and reassure the child that it is all right to feel that way and show feelings. • you can change the focus of the conversation to something less distressing until the child is ready to return to it; this may be on the same day or another time altogether depending on the intensity of the emotions. • ask concrete questions beginning with who/what/where. • do not assume that a word holds the same meaning for the child as for adults. • be clear when formulating questions, and repeat them as few times as possi-ble. • ask the child about one event at a time. • react positively to the child’s answers: encouragement and praise can en-courage openness. • sit at the same level as the child. • for older children, refer to them as young people rather than children and em-phasise the value and importance of their participation (provided that this is in their best interests). • encourage the child to ask you any question she or he may have before ter-minating the conversation. • at the end of the conversation, thank the child for participating in the proceed-ings. a practitioner can also seek adaptations to meetings/hearings to help a child feel safe and comfortable. these could include: • having frequent breaks; • ensuring hearings are held in private; • having separate waiting rooms for child victims and witnesses; • requesting the removal of the formalities of court clothing (robes and so on); • requesting that a child give evidence via cctv where available; • agreeing restrictions on the nature and manner of questions put to the child, for example agreeing to use short, simple questions, not to use aggressive question-ing techniques, setting some time limits and using visual aids such as maps; • seeking permission to allow a child to sit next to or close to a supportive adult and to have all the parties seated at the same level as the child; 26 • having short hearings that accommodate the child’s capacity for concentration and attention; • limiting unwarranted interruptions or distractions in proceedings, such as people coming in and out of the courtroom; • restricting those present in the room to persons directly involved in the proceed-ings; • ensuring that the child is accompanied by a trusted person; • checking with the child if it is appropriate to have family members present during proceedings; • being vigilant with judges, prosecutors and other lawyers to ensure that they in-teract with the child in a respectful and sensitive manner. this could be also en-sured by a series of training for legal professionals on communication with chil-dren with disabilities. • ensuring the presence of an interpreter where needed. legal professionals often need to take additional steps to enable the participation of children with disabilities. these include: – developing a positive and non-discriminatory attitude and encouraging other professionals to do the same; – working hard to build trust and rapport; – and advocating for hearings to be child-friendly and accessible. depending on the children’s needs, adjustments for the trial c hearing might include: • adjusting the timing, length or number of breaks and the length of the day. • adjusting the order in which evidence is heard c the timing of the person with disability’s evidence. • avoiding the temptation to extend hours or to cut needed breaks in order to finish within the allotted time. • accommodating a carer. • facilitating representation in a form which might not otherwise have been permitted. • depending on the nature of the disability, it may be necessary for the judge, advocates and other court staff to adjust their communication style. ideally the subject of communication style would have been discussed at a ground rules or case management preliminary hearing, so that advocates are fore-warned. • proceeding at a slower pace. • speaking to the child through a signer or an interpreter. • having a friend, representative or professional interpreter read out document extracts to a child. 27 viii. roadmap for multidisciplinary and inter-institutional intervention on children with intellectual and psychosocial disabilities – role and responsabilities of professionals in multidisciplinary teams. this section is going to briefly show how each authority should act in relation to a child victim or suspect when faced in a court trial. institutioncorganisation professionals responsibilities at the identification stage in criminal proceedings law applicable dgaspc (general directorate of social assistance and child protection) c ngo (non-governmental organisation) (all) performed by the social worker or, in his absence, by the staff with competences in the field of social assistance within the public social assistance service subordinated to the local public administration authorities. i. initial evaluation ii. the intervention plan iii. complex evaluation iv. individualized care and assistance plan this agencycorganization would conduct individual assessment and include all the information from the different personscstakeholders mentioned below. b. identifying the individual and family needs, based on which the intervention plan is elaborated. c. includes the social assistance measures, respectively the recommended services for solving the identified situations of need or social risk, as well as the social assistance law 2e2c2011 on social assistance services article 46 the process of providing social services has the following mandatory steps: a) initial evaluation; b) elaboration of the intervention plan; c) complex evaluation; d) elaboration of the individualized assistance and care plan; e) implementation of the measures provided in the intervention plan and in the individualized plan; 28 benefits to which the person is entitled. d. the purpose is to identify in detail the needs of the person and to elaborate a strictly individualized support program that contains the set of measures and social, educational, medical, recovery and adaptation c rehabilitation services to be granted to the person to facilitate his c her social integration c reintegration. e. must take into account aspects regarding: b) the motivation of the person or his c her legal representative to request the assistance and care of the state authorities; c) the person’s motivation to actively participate in the recommended programs, intervention measures and social services; d) the negative consequences on the person in case of not providing the necessary social services; e) own perception regarding the functional capacity, performances and resources; f) the capacity of the informal network constituted by the persons provided in art. 52 para. (2) lit. b) to provide social services; g) the support needs of the formal and informal assistance and care staff; h) g) the existence of social services in the community, the way in which they can respond to the needs of the person, as well f) monitoring and evaluation of the provision of services. 2e as the possibility of access of the beneficiary to the respective service. dgaspc (general directorate of social assistance and child protection) • social worker • psychologist • child helpline counsellor a) at dgaspc level: – receives and registers the report form (intake, public relations, child phone service). – visit sites where exploitationcviolencecabused is suspected, together with the police officer and, where appropriate, the labour inspector in both the formal and informal sectors (eil members or designated professionals from the relevant department). – distribute the report form to the appropriate department (abuse, neglect, trafficking, migration and repatriation intervention department) and copy the dgaspc representative in eil who keeps track of all reports. b) at the level of services provided by the dgaspc: • lawyer • educator – fill in and send the report form to the dgaspcc 30 • civil servant • maternity assistant • others refer the case to the dgaspc child helpline. school inspectorate and educational establishments in the territorial network • teaching staff • school counsellor • school mediator • others – report child-related emergency directly to the dgaspc child helpline. – report emergency within school to the spas, which completes and sends the report form to the dgaspc. public health directorate and medical units in the territorial network • family doctor • specialist doctor • nurse • other – refer to the dgaspc if a medical examination establishes a causal link between the health condition and intolerable work, violence or abuse. – notify spas if a medical examination establishes a causal link between the health condition and dangerous workcsigns of abuse or violence. it could also include: – filing complaint to the police – supporting child in reporting to the police, in particular protection of the child if victim of violence by parentcguardian:; – preparing report regarding health 31 conditions andcor disability to inform criminal justice proceedings and ia. public social assistance service (spas) • social workercassistant or person in charge of social assistance – report intolerable work (emergency), abuse or violence directly to the dgaspc child helpline. – complete and send the report form on the family, social and financial situation to the dgaspc. – they visit places where exploitationcabusecviolence is suspected, together with the police officer and, where appropriate, the labour inspector. territorial labour inspectorate • inspector – report intolerable work (emergency) directly to the dgaspc child helpline. – report hazardous work to the spas, which completes and sends the report form to the dgaspc. – they visit workplaces as planned, where they can identify situations of child labour; these checks are usually carried out together with the police. – visits places where exploitation is suspected together with the social worker of the dgaspccspas. – support the dgaspc in identifying 32 hazardous work in the information sector. church • the priest – report intolerable work (emergency), abuse or violence against children directly to the dgaspc child helpline. – report hazardous work, abuse or violence to the spas, which completes and sends the report form to the dgaspc. non-governmental organisations • social worker • psychologist • lawyer • educator • volunteers others – report intolerable work (emergency) directly to the dgaspc child helpline. – report hazardous work to the spas, which completes and sends the report form to the dgaspc. 33 ix. correspondence13 between forms of violence against children and domestic violence and the criminal code and other national laws form of violence may constitute the offence of: incriminating text physical child abusec physical violence in the family murder article 188 of the criminal code serious homicide article 18e of the criminal code manslaughter article 1e2 of the criminal code hitting or other violence article 1e3 of the criminal code bodily injury article 1e4 of the criminal code assault or injury causing death article 1e5 of the criminal code bodily injury by negligence article 1e6 of the criminal code ill-treatment of a minor article 1e7 of the criminal code 13 excerpt from gd 4ec2011 framework methodology of 1e january 2011 on prevention and intervention in multidisciplinary and network teams in situations of violence against children and domestic violence 34 exclusively physical child abuse torture article 282 of the criminal code emotional child abusec psychological domestic violence determining or facilitating suicide article 1e1 of the criminal code threat article 206 of the criminal code blackmail article 207 of the criminal code breach of the secrecy of correspondence article 302 of the criminal code ill-treatment of a minor article 1e7 of the criminal code non-compliance with custody arrangements article 37e of the criminal code exclusively emotional child abuse unlawful deprivation of liberty article 205 of the criminal code family abandonment article 378 of the criminal code child sexual abusec sexual violence in the family rape article 218 of the criminal code sexual act with a minor article 220 of the criminal code sexual aggression article 21e of the criminal code sexual corruption of minors article 221 of the criminal code 35 recruitment of minors for sexual purposes article 222 of the criminal code incest article 377 of the criminal code venereal contamination and transmission of acquired immunodeficiency syndrome article 354 of the criminal code child neglectc violence through deprivationcneglect in the family family abandonment article 378 of the criminal code ill-treatment of a minor article 1e7 of the criminal code leaving a person in need without help article 203 of the criminal code exclusively violence by deprivationcneglect in the family against the adult unlawful deprivation of liberty article 205 of the criminal code slavery article 20e of the criminal code forced or compulsory labour article 212 of the criminal code child labour exploitation, including sexual exploitation and trafficking of children human trafficking article 210 of the criminal code child trafficking article 211 of the criminal code slavery article 20e of the criminal code forced or compulsory labour article 212 of the 36 criminal code child prostitution pimping article 213 of the criminal code child pornography article 374 of the criminal code using a minor for begging article 215 of the criminal code work without a contractual form regulated by law violation of the labour regime of minors, foreigners, victims of human trafficking article 265 of the labour code1 model de practici judiciare prietenoase: pentru copiii cu dizabilități intelectuale sau psihosociale acest model este cofinantat de trogramul “drepturi, egalitate si cetatenie” al uniunii europe (2014-2020) 2 proiect “justiție prietenoasă cu copiii: dezvoltarea conceptului de practici sociale în instanțe” (cfj-dcscp) are ca scop îmbunătățirea accesului la justiție pentru copiii aflați într-o situație de vulnerabilitate sporită în sistemul de justiție penală. acest lucru va fi realizat prin dezvoltarea și diseminarea unor modele specializate de evaluare individualizată a nevoilor, barierelor și situației acestora, în conformitate cu legislația internațională și europeană. în acest scop, proiectul include o componentă de cercetare și dezvoltare de instrumente pentru a identifica problemele existente și în curs de rezolvare, a face recomandări și a oferi îndrumări orientate practic pentru profesioniștii din domeniul justiției penale implicați în evaluări individuale în cadrul procedurilor penale pentru copiii victime sau pentru copiii suspecți sau acuzați de comiterea unei infracțiuni care se află, de asemenea, într-o situație vulnerabilă. aceasta se concentrează asupra copiilor lipsiți de îngrijirea părintească, a copiilor neînsoțiți și a copiilor cu dizabilități intelectuale sau psihosociale. acest model stabilește standarde, orientări practice și un instrument de punere în aplicare pentru un model de evaluare individuală în cadrul procedurilor penale, pentru românia, care este adaptat la situația specială de vulnerabilitate a copiilor cu dizabilități intelectuale și psihosociale. aprecieri crj dorește să mulțumească tuturor profesioniștilor și tinerilor cu dizabilități care au cooperat cu noi, împărtășindu-și cunoștințele și experiențele, în special membrilor fundației ceva de spus timișoara – elisabeta moldovan (copreședinte, autoreprezentant) și zoltán szövérdfi-szép (persoană de sprijin) care au contribuit la secțiunea easy-to-read, dedicată persoanelor cu dizabilități intelectuale. disclaimer conținutul acestui raport reprezintă doar punctul de vedere al partenerilor de proiect și este responsabilitatea exclusivă a acestora. comisia europeană nu își asumă nicio răspundere pentru utilizarea care ar putea fi făcută din informațiile pe care le conține. . 3 autorii raportului (clrccrj): dascălu ștefania, georgiana pascu, elisabeta moldovan, zoltán szövérdfi-szép editorii (fundația validity): steven allen, bruno monteiro clrccrj – centrul de resurse juridice 1e arcului st., 2nd district bucharest, 021032 romania contacte clrccrj e-mail: office@crj.ro website: https:ccwww.crj.rocenc persoana de contact pentru proiect cfj@validity.local informatii despre granturi rec-ag-201ecrec-rchi-prof-ag-201e-878dd2 anul 2022 titlul proiectului justiție prietenoasă cu copiii: dezvoltarea conceptului de practici judiciare sociale (cfj-dcscp) project webpage en:validity.ngocprojects-2cchild-friendly-justicec ro:https:ccwww.crj.rocpledoarie-pentru-demnitatecjustitie-prietenoasa-pentru-copii-initiativaprivind-dezvoltarea-conceptului-de-practici-in-instantec 4 cuprins i. ce este acest model și de ce este necesar? …………………………………………………….. d ii. structura modelului în format ușor de înteles pentru persoanele cu dizabilități……6 iii. ce este o evaluare individuală și care este scopul acesteia pentru copiii cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale …………………………………………………………….. 14 recunoașterea dizabilității intelectuale șicsau psihosociale ………………………………….. 16 iv. evaluarea individuală a copiilor victime cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale ……………………………………………………………………………………………………… 16 ce ar trebui să fie evaluat ……………………………………………………………………………….. 17 cine efectuează evaluarea ……………………………………………………………………………… 1e care sunt etapele procedurale …………………………………………………………………………. 1e instrumentul de evaluare individuală – chestionar ………………………………………………. 1e partea i a chestionarului-tip: chestionar inițial …………………………………………………… 221 v. evaluarea individuală a unui copil suspectat sau acuzat de comiterea unei infracțiuni …………………………………………………………………………………………………………. 24 ce ar trebui să fie evaluat ……………………………………………………………………………….. 2d cine efectuează evaluarea ……………………………………………………………………………… 26 vi. orientări privind modul în care ar trebui să se efectueze o evaluare individuală atât pentru copiii victime, cât și pentru copiii suspecți …………………………………………….. 26 vii. informații utile în comunicarea cu copiii cu dizabilități . errora bookmark not defined. viii. traseul intervenției multidisciplinare și interinstituționale asupra copiilor cu dizabilități intelectuale și psihosociale. rolul și responsabilitățile profesioniștilor din echipele multidisciplinare. …………………………………………………………………………………… 30 ix. corespondență între formele de violență împotriva copiilor și violența domestică și codul penal și alte legi naționale ……………………………………………………………………… 37 d i. ce este acest model și de ce este necesar? acest model se concentrează pe componentele procedurilor penale, care au fost identificate în cadrul acestui proiect ca necesitând o reformă, în românia, pentru a permite copiilor cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale, aflați în contact cu legea, să participe la proceduri.1 soluțiile propuse se bazează pe filosofia și valorile celor două directive ue – directiva 2012c2ecue și directiva (ue) 2016c800; convenția onu privind drepturile copilului și convenția onu privind drepturile persoanelor cu dizabilități. prezentul model a fost elaborat în conformitate cu cadrul național în vigoare din februarie 2021. fără îndoială, îmbunătățirea codului de procedură penală și transpunerea adecvată a directivelor ue, în conformitate cu uncrc și uncrpd, reprezintă un obiectiv important. este, de asemenea, o condiție prealabilă pentru instituirea unei proceduri penale sensibile la copii, gen și dizabilități. având în vedere deficiențele din legislația românească în ceea ce privește procesul de evaluare individuală, acest model va prezenta elementele esențiale necesare pentru a remedia aceste lacune. acest model este, de asemenea, menit să servească drept orientări practice pentru părțile interesate direct implicate cu copii cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale în procedurile penale. acesta stabilește orientări pentru pilotarea unor noi instrumente. modelul va fi validat de către profesioniști și copii implicați în activitățile proiectului. în funcție de feedback-ul acestora, acest model poate face obiectul unor revizuiri, îmbogățiri și dezvoltări ulterioare, în funcție de diferitele experiențe ale copiilor și ale profesioniștilor din sistemul de justiție penală. modelul este alcătuit din următoarele elemente: ● pune în aplicare drepturile procedurale (în plus față de garanțiile unui proces echitabil), inclusiv dreptul la sprijin și asistență juridică la primul contact cu sistemul judiciar, dreptul la o evaluare individuală, dreptul de a fi audiat și de a beneficia de adaptări procedurale în cadrul procedurilor penale; ● pregătește profesioniștii care intră în contact cu copii victimă sau suspectați sau acuzați de comiterea unei infracțiuni cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale să abordeze nevoile acestora și barierele cu care se pot confrunta. printre aceștia se numără ofițerii de poliție, procurorii, avocații 1 pe baza cercetărilor documentate, a interviurilor și a reuniunilor de consultare cu profesioniști din domeniul justiției penale, profesioniști din domeniul protecției copilului și copii. consultați raportul nostru: o justiție prietenoasă cu copiii: dezvoltarea conceptului de practici judiciare sociale acest raport este cofinanțat de programul “drepturi, egalitate și cetățenie” al uniunii europene (2014-2020) raport privind practicile judiciare existente în românia, https:ccvalidity.ngocwp-contentcuploadsc2021c10cd4.1-report-of-judicial-practices-in-romania_en.pdf 6 specializați în lucrul cu copiii, precum și judecătorii care au urmat o formare suplimentară; ● sprijină un mediu participativ, cu profesioniști care sprijină, folosesc un limbaj adecvat și facilitează implicarea părințilorctutorelui sau chiar a îngrijitorului, ori de câte ori acest lucru este în interesul superior al copilului; acesta folosește ca punct de pornire pentru reforma națională legislația relevantă în materie penală privind copiii cu dizabilități din românia: codul penal (legea 286c200e), codul de procedură penală (legea 13dc2010), legea 272c2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, legea 2d2c2013 privind organizarea serviciului de probațiune, legea 211c2004 privind măsurile pentru informarea, sprijinirea și protecția victimelor infracțiunilor (care transpune directiva 2012c2ecue a parlamentului european și a consiliului din 2d octombrie 2012 de stabilire a unor standarde minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor infracțiunilor, denumită în continuare “directiva privind victimele”), precum și legislația secundară – decizia nr. 143ec2004 privind serviciile specializate pentru copiii care au săvârșit o infracțiune și nu răspund penal. ii. structura modelului în format ușor de înțeles pentru persoanele cu dizabilități acest capitol este dedicat contribuției pe care persoanele cu dizabilități, autoreprezentanți și tineri cu dizabilități intelectuale instituționalizați în centrele rezidențiale din românia au adus-o în redactarea unei secțiuni din model în format ușor de înțeles. având în vedere dictonul ,,nimic pentru noi fără noia’’, considerăm necesară implicarea activă a persoanelor cu dizabiltăți, oriunde s-ar afla acestea, în activități ce le vizează în mod direct și care pot avea un impact semnificativ asupra vieții lor, și mai ales atunci când se confruntă cu o procedură penală, caracterizată din păcate, în legislația din românia, prin rigiditate, lipsa adaptărilor procedurale și a mijloacelor adecvate de plângere sau sesizare a abuzurilor. această secțiune nu s-ar fi putut realiza fără contribuția semnificativă a dnei. elisabeta moldovan, persoană cu dizabilități cu un trecut instituțional împovărâtor, care a cunoscut, încă din copilărie, asprimea și ostilitatea pe care aceste centre rezidențiale, or ,,locuințe’’ mai mult sau mai puțin permanente, o reprezintă pentru persoanele cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale, încă de la o vârstă mult prea fragedă pentru a nu le afecta dezvoltarea psiho-emoțională pe termen lung. provenită dintr-un climat caracterizat prin tensiuni constante, atitudine defensivă și uneori chiar agresivă din partea angajaților, celor chemați în slujba statului tocmai pentru a ,,ocroti’’ persoanele cu dizabilități, precum și lipsit de mijloace reale de abilitare și reabilitare care să conducă persoana cu dizabilitate la reintegrarea în comunitate, dna. moldovan este astăzi o persoană independentă, liberă, autonomă, care trăiește de aproape 20 de ani în comunitate, bucurându-se de sprijinul și suportul rețelei de persoane apropiate, fără de care această călătorie ar fi fost cu 7 mult mai anevoioasă, în lipsa unui sprijin real oferit de un stat amorțit în formalism și atitudini paternaliste. a contribuit, de asemenea, și persoana de suport a dnei. moldovan, dl. zoltán szövérdfi-szép, care i-a fost alături în această călătorie și în ultimii ani de când dna. moldovan trăiește în comunitate. ce înseamnă asta? de multe ori, persoanele de suport implică mai multe forme prin care persoanele cu dizabilități pot să aibă susținători care le cunosc, le înțeleg și le interpretează alegerile, dorințele și care pot comunica aceste alegeri și dorințe celorlalți, precum și le pot sprijini să ia singure decizii legate de aspectele din viața lor. pentru multe persoane cu dizabilități, asistența şi suportul sunt esențiale pentru participarea la viața socială. lipsa serviciilor de suport necesare poate face ca persoanele cu dizabilități să devină extrem de dependente de membrii familiei sau de instituțiile statului. serviciile de suport nu sunt încă o componentă de bază a politicilor referitoare la dizabilitate din multe țări şi există lipsuri în serviciile de pretutindeni. însă, în timișoara, există și s-a dezvoltat o rețea profesionistă de persoane cu dizabilități – autoreprezentanți, și persoane de suport care, atunci când li se oferă ocazia, sau, când devine necesar în urma repetatelor abuzuri, își spun părerea și povestesc despre viețile lor. scopul lor, de a determina societatea să conștientizeze despre problemele pe care le confruntă o persoană cu dizabilități, este susținut de exemplul pozitiv al unor oameni care au reușit să-și depășească limitele și acum duc o viață normală. înainte de a prezenta contribuția pe care dna. moldovan și dl. zoltán au adunat-o și sintetizat-o în urma interviurilor și discuțiilor cu persoanele cu dizabilități, trebuie să menționăm că acest feedback a devenit necesar întocmai pentru a clădi garanții de bază pentru accesul la justiție al copiilor cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale instituționalizați în centrele rezidențiale, fie că sunt victime, martori sau suspecți de comiterea unei infracțiuni în procesul penal. datorită sensibilității și fragilității extreme a acestui grup vulnerabil, precum și a numeroaselor bariere cu care ne-am confruntat pentru a discuta cu minori din centrele rezidențiale, dna. moldovan și dl. zoltán au discutat cu tineri cu dizabilități instituționalizați sau din comunitate, cu trecut instituțional, despre nevoile concrete pe care le-ar fi avut atunci când erau copii sau în cazurile în care au interacțiuni cu actorii din mediul juridic. acestea au fost integrate întâi în prezenta secțiune, dedicată formatului ușor-de-înțelesceasy-to-read, precum și în capitolele referitoare la optimizarea comunicării și tehnici de dialog cu minorul cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale. de asemenea, o parte din acestea, denumite ,,metode de adaptare a conversației cu o persoană cu dizabilitate intelectuală sau psihosocială’’ vor fi utilizate, împreună cu acest model, în sesiunile de formare multidisciplinară pentru magistrați, avocați și specialiști din domeniul social al protecției copilului. ca metodologie de lucru, în perioada în care au colectat aceste idei, dna. moldovan și dl. zoltán au interacționat, pe de-o parte, cu tinerii cu dizabilități instituționalizați în centre dedicate din județul timiș (3 centre), județul sibiu (2 centre) și județul caraș- 8 severin (1 centru), și, pe de altă parte, în cadrul întâlnirilor săptămânale cu membrii asociației ceva de spus – autoreprezentanți (sau în cadrul altor evenimente ce implică autoreprezentanți cum ar fi evenimentul anual – conferința autoreprezentanților cdc). prima serie de interacțiuni, aceea cu tinerii instituționalizați, aduce un plus valoare acestui model, pentru că reușește să adune imputul și opinia directă, nealterată, a unei categorii de persoane reduse la tăcere, ascunse de societate în centre aflate, de cele mai multe ori, la marginea comunităților rurale, și care devin un spațiu gol, pentru societate, pentru drepturile omului, pentru ele însele. a doua serie de interacțiuni completează armonios această perspectivă, întrucât tinerii autoreprezentanți sunt încurajați să își exprime opinia, să pună întrebări, să afle ce e aceea o procedură penală sau de ce e necesară interacțiunea echipelor multidisciplinare cu minorii cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale, cum se aplică în concret principiul interesului superior al copilului în practică. astfel, cum am precizat anterior, contribuția extinsă a persoanelor cu dizabilități, sintetizată de dna. moldovan și dl. zoltán, se regăsește pe tot cuprinsul modelului și va fi utilizată și integrată și în redactarea materialelor de training într-o manieră în care atât cei chemați să înfăptuiască actul de justiție (magistați, avocați, polițiști), cât și profesioniști din sistemul psihosocial de protecție a copilului cu dizabilități să poată să utilizeze informațiile transmise într-o manieră care să contribuie la respectarea drepturilor fundamentale ale minorilor cu dizabilități implicați în procedurile penale, să valorifice, nu să îngrădească, dispozițiile convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, a directivelor europene și a legilor naționale din domeniu. în final, autoreprezentanții consideră necesar ca orice document să fie deschis cu informații într-un limbaj accesibil, ușor-de-înțeles pentru persoanele cu dizabilități intelectuale, urmând a fi detaliate în cele ce urmează articolele 1 – scopul, 2 – definiții, 7 – copii cu dizabilități, 12 – recunoaștere egală în fața legii, 13 – accesul la justiție, 33 – implementarea și monitorizarea națională și 4e – formatul accesibil din convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, elaborate în format ușor-de-înțeles de către dna. moldovan și dl. zoltán, alături de colegii lor autoreprezentanți de la asociația ceva de spus timișoara. accesibilitatea este o condiție prealabilă pentru ca persoanele cu dizabilități să trăiască independent și să participe pe deplin și în mod egal în societate. fără acces la mediul fizic, la transport, la informație și comunicare, inclusiv la tehnologiile și sistemele de informare și comunicare, precum și la alte facilități și servicii deschise sau furnizate publicului, persoanele cu dizabilități nu ar avea șanse egale de participare în societățile respective. e încă din primul articol al convenției, remarcăm implicarea persoanelor cu dizabilități în redactarea dispozițiilor și articolelor care le vizează în mod direct, acestea fiind consultate în mod direct și activ pentru a oferi un impact cât mai pozitiv. 10 persoanele cu dizabilități se confruntă în continuare cu bariere semnificative de ordin atitudinal, fizic, juridic, economic, social și de comunicare pentru a participa la viața publică. înainte de intrarea în vigoare a convenției, punctele de vedere ale persoanelor cu dizabilități erau respinse în favoarea celor ale reprezentanților terților, cum ar fi organizațiile „pentru” persoanele cu dizabilități. de aceea devine necesară definirea principiilor de bază încă din începuturile convenției. 11 se estimează că în lume există d00-6d0 de milioane de persoane cu dizabilități, aproximativ 10 % din populația mondială, dintre care 1d0 de milioane sunt copii. mai mult de 80 % dintre aceștia trăiesc în țările în curs de dezvoltare, cu acces redus sau inexistent la servicii. majoritatea copiilor cu dizabilități din țările în curs de dezvoltare rămân în afara școlii și sunt complet analfabeți. este recunoscut faptul că majoritatea cauzelor dizabilităților, cum ar fi războiul, boala și sărăcia, pot fi prevenite, precum și prevenirea șicsau reducerea efectelor secundare ale dizabilităților, adesea cauzate de lipsa unei intervenții timpuriicla timp. prin urmare, este nevoie de mai mult pentru a crea voința politică necesară și un angajament real de a investiga și de a pune în practică cele mai eficiente acțiuni de prevenire a dizabilităților, cu participarea tuturor nivelurilor societății. în timp ce articolul 12 din convenție protejează egalitatea în fața legii pentru toate persoanele, indiferent de vârstă, articolul 7 din convenție recunoaște capacitățile în curs de dezvoltare ale copiilor și prevede că „în toate acțiunile care privesc copiii cu dizabilități, cea mai bună interesul superior al copilului … să fie o considerație primordială” (alin. 2) și că „opiniile lor [sunt] să li se acorde importanța cuvenită, în funcție de vârsta și maturitatea lor” (alin. 3). pentru a respecta articolul 7, statele părți trebuie să își examineze legile pentru a se asigura că voința și preferințele copiilor cu dizabilități sunt respectate în mod egal cu ceilalți copii. 12 egalitatea în fața legii este un principiu general de bază al protecției drepturilor omului și este indispensabil pentru exercitarea altor drepturi ale omului. declarația universală a drepturilor omului și pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice garantează în mod specific dreptul la egalitate în fața legii. articolul 12 din convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități descrie mai detaliat conținutul acestui drept civil și se concentrează asupra domeniilor în care persoanelor cu dizabilități li s-a refuzat în mod tradițional acest drept. articolul 12 nu stabilește drepturi suplimentare pentru persoanele cu dizabilități; acesta descrie pur și simplu drepturile specifice, elemente pe care statele părți trebuie să le ia în considerare pentru a asigura dreptul la egalitate în fața legii pentru persoanele cu dizabilități, în condiții de egalitate cu celelalte persoane. 13 două principii pentru accesul la justiție: interesul superior al copilului și dreptul de a fi ascultat. interesul superior al copilului. în toate deciziile luate în contextul administrării justiției pentru minori, interesul superior al copilului trebuie să fie un prim considerent. copiii diferă de adulți în ceea ce privește dezvoltarea lor fizică și psihologică, dar și în ceea ce privește nevoile lor emoționale și educaționale. astfel de diferențe constituie baza pentru mai puțină vinovăție a copiilor aflați în conflict cu legea. aceste și alte diferențe constituie motivele pentru un sistem de justiție juvenilă separat și necesită un tratament diferit al copiilor. protecția interesului superior al copilului înseamnă, de exemplu, că obiectivele tradiționale ale justiției penale (represiunecretribuție) trebuie să cedeze locul reabilitării și justiției restaurative în tratarea infractorilor minori. acest lucru poate fi realizat în concordanță cu atenția acordată siguranței publice efective. dreptul de a fi ascultat. statele părți ar trebui să încurajeze copilul să își formeze o opinie liberă și ar trebui să ofere un mediu care să permită copilului să își exercite dreptul de a fi ascultat. punctele de vedere exprimate de copii pot adăuga perspective și experiențe relevante și ar trebui să fie luate în considerare în procesul de luare a deciziilor, de elaborare a politicilor și de pregătire a legilor șicsau măsuri, 14 precum și în evaluarea acestora. aceste procese se numesc, de obicei, participare. exercitarea drepturilor copilului sau a copiilor de a fi ascultați este un element esențial al acestor procese. conceptul de participare subliniază faptul că includerea copiilor nu ar trebui să fie doar un act de moment, ci punctul de plecare pentru un schimb intens între copii și adulți cu privire la dezvoltarea de politici, programe și măsuri în toate contextele relevante de viața copiilor. în cele din urmă, aceste două articole reafirmă obligația statelor membre de a include persoanele cu dizabilități în toate inițiativele și acțiunile ce le privesc. orice document, fie lege sau act de politică publică, ghid de îndrumare, ori documente uzuale, trebuie să fie redactate în limbaj accesibil și adaptat persoanelor cu diferite dizabilități. 1d iii. ce este o evaluare individuală și care este scopul acesteia pentru copiii cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale este o evaluare personalizată care ia în considerare în mod specific caracteristicile personale ale copiilor, situația și circumstanțele individuale ale acestora, indiferent dacă participă la procedurile penale în calitate de victime sau suspecți sau acuzați de comiterea unei infracțiuni. acesta este un drept atât pentru copiii victime, cât și pentru copiii suspecți sau acuzați de săvârșirea unei infracțiuni, cu sau fără dizabilități.2 acesta ar trebui să fie utilizat, ca toate acțiunile din cadrul procedurilor penale, pentru a permite copiilor să își exercite drepturile procesuale penale și să participe la procedurile penale.3 acest lucru include permiterea copiilor cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale să participe la procedurile penale în condiții de egalitate cu ceilalți copii.4 acest drept este primordial pentru a se asigura că factorii de decizie din sistemul legal în cadrul procedurilor penale oferă sprijinul adecvat care va permite copiilor cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale să își exprime punctul de vedere în toate chestiunile care îi privesc. fără a asculta mai întâi un copil, nu se poate lua o decizie în interesul superior al acestuia. acest lucru înseamnă că deciziile privind măsurile de sprijin, informare, protecție, educație și integrare socială sunt susceptibile de a fi inadecvate dacă nu sunt audiate mai întâi și adaptate la caracteristicile personale și la circumstanțele individuale ale copilului. din aceste motive, profesioniștii din domeniul penal trebuie să se asigure că toți copiii, inclusiv copiii cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale, beneficiază de asistență adecvată vârstei și dizabilității pentru a se asigura că își pot exprima opiniile. prin urmare, în pofida scopurilor separate pentru procesele decizionale specifice în cadrul procedurilor penale,5 evaluarea individuală ar trebui să contribuie la identificarea barierelor de participare și a modului de depășire a acestora pentru copiii cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale. în cadrul acestei evaluări, interesul superior al copilului trebuie să fie un considerent primordial în cadrul procedurilor penale, care trebuie evaluat pe bază individuală. aceasta ar trebui să sprijine profesioniștii în evaluarea propriilor procese în cadrul procedurilor penale, a ceea ce poate fi calificat drept o barieră pentru copii, să o abordeze și să decidă ce adaptări procedurale pot fi necesare. 2 a se vedea articolul 22 din directiva 2012c2ecue și articolul 7 din directiva (ue) 2016c800. 3 a se vedea articolul 1 din directiva 2012c2ecue și considerentul (1) din directiva (ue) 2016c800, articolele 12 și 40 din uncrc, articolele d, 8 și 13 din uncrpd. 4 a se vedea articolele d, 7 și 13 din uncrpd. 5 așa cum va fi detaliat mai jos. 16 recunoașterea dizabilității intelectuale șicsau psihosociale determinarea măsurilor adecvate vârstei și dizabilității se poate baza pe o evaluare a vârstei sau a dizabilității. amploarea acestei evaluări poate varia în funcție de informațiile de care dispun profesioniștii din domeniul justiției penale și de sursele acestora, ori de câte ori un copil cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale intră în contact cu justiția penală (fie ca victimă, fie ca suspect sau acuzat de comiterea unei infracțiuni). cu toate acestea, primul contact cu copilul este esențial pentru a asigura un tratament nediscriminatoriu și adecvat pe parcursul procedurilor penale și pentru a informa cu privire la amploarea procesului de evaluare individuală, în conformitate cu interesul superior al copilului. primii profesioniști din domeniul justiției penale pe care îi întâlnesc copiii cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale sunt, de obicei, polițiștii sau avocații. în cadrul acestei prime întâlniri, acești profesioniști ar trebui să efectueze o primă evaluare pentru a identifica ce fel de bariere fizice și de comunicare ar putea întâmpina în cadrul procedurilor penale. orice semn de dificultate de a comunica, de a înțelege și de a fi înțeles va justifica nevoia de trimitere imediată către personal calificat care poate efectua o evaluare individuală adecvată și cuprinzătoare. acest personal calificat, cum ar fi psihologul, va sprijini profesioniștii din domeniul justiției penale în determinarea adaptărilor procedurale necesare pentru a permite participarea copiilor și exprimarea opiniilor lor. cu toate acestea, nu se intenționează ca profesioniștii din domeniul justiției penale să fie capabili să diagnosticheze o dizabilitate, ci doar să recunoască faptul că ar putea fi nevoie de adaptări procedurale în cadrul procedurilor penale. de asemenea, este demn de remarcat faptul că unele persoane cu dizabilitate, inclusiv copii, pot să nu fie conștiente, să nu se simtă confortabil sau pur și simplu să refuze să împărtășească informații cu privire la dizabilitatea lor. acest lucru se poate datora, de exemplu, îngrijorării că divulgarea acestor informații ar putea duce la instituționalizarea lor sau la un tratament nedrept. prin urmare, orice întrebare referitoare la dizabilitatea lor trebuie să fie însoțită de modul în care aceste informații vor fi utilizate, în ce scop în cadrul procedurilor penale și, dacă este strict necesar, să fie întrebate cu respect. refuzul de a răspunde la întrebări legate de dizabilitate trebuie respectat, iar determinarea adaptărilor procedurale nu trebuie să depindă de un diagnostic formal. iv. evaluarea individuală a copiilor victime cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale deși românia dispune de cadrul legislativ pentru a se asigura că nevoile de protecție ale victimelor cu dizabilități și ale copiilor acuzați de săvârșirea unei infracțiuni sunt satisfăcute, există foarte puține orientări clare pentru autoritățile judiciare cu privire la modul în care trebuie să efectueze evaluarea, în conformitate cu nevoile individuale și circumstanțele specifice ale infracțiunii, așa cum sunt detaliate în directivă. serviciile sociale și organizațiile de sprijinire a victimelor trebuie să urmeze orientări 17 și proceduri mai detaliate pentru evaluarea nevoilor, fie reglementate de legislația națională, fie, în cazul ong-urilor, în conformitate cu practicile naționale. în românia, evaluările individuale nu au fost efectuate în mod sistematic la momentul elaborării raportului național. cu toate acestea, acest lucru nu împiedică autoritățile să evalueze de la caz la caz nevoile sau barierele unei victime.6 de asemenea, poliția poate efectua o evaluare inițială după ce victima, prin intermediul tutorelui său, a raportat infracțiunea și a obținut un număr de înregistrare, sau după ce procurorul a depus o plângere în numele victimei. legislația națională prevede măsuri speciale de sprijinire și protecție a victimelor, cum ar fi: – victimele sunt intervievate în camere special amenajate sau adaptate în acest scop; – victimele sunt intervievate de către sau cu participarea unor specialiști cu pregătire corespunzătoare; – toate interogatoriile victimelor violenței sexuale, ale violenței de gen sau ale violenței în relațiile de familie (în cazul în care audierea nu este efectuată de un judecător sau de un procuror) sunt efectuate de o persoană de același sex cu victima, dacă aceasta este dorința victimei și fără a aduce atingere procedurilor penale. de asemenea, sunt prevăzute măsuri speciale pentru copiii despre care se presupune că au nevoi specifice de protecție din cauza situației lor vulnerabile, în conformitate cu directiva privind victimele. măsurile de sprijin și de protecție sunt stabilite de legislația națională. acestea sunt puse în aplicare fie de către persoana care conduce procedurile preliminare, fie de către un psiholog din cadrul direcției generale pentru protecția copilului. ce ar trebui să fie evaluat un proces de evaluare individuală7 trebuie să se desfășoare în conformitate cu voința și preferințele unui copil cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale, cu furnizarea de sprijin adecvat pentru a permite exprimarea acestora. aceasta trebuie să sprijine definirea măsurii în care copiii victime cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale pot beneficia de măsuri specifice8 în cursul procedurilor penale, inclusiv pentru a aborda orice risc de victimizare secundară și repetată, de intimidare și de 6 articolul 2 din directiva privind victimele definește o victimă ca fiind: – o persoană fizică care a suferit un prejudiciu, inclusiv un prejudiciu fizic, psihic sau emoțional sau o pierdere economică, care a fost cauzat în mod direct de o infracțiune penală; – membrii de familie ai unei persoane al cărei deces a fost cauzat în mod direct de o infracțiune și care au suferit un prejudiciu ca urmare a decesului acelei persoane; “membri de familie” înseamnă soțulcsoția, persoana care locuiește cu victima într-o relație intimă angajată, într-o gospodărie comună și în mod stabil și continuu, rudele în linie directă, frații și surorile și persoanele aflate în întreținerea victimelor. – “copil” înseamnă orice persoană cu vârsta sub 18 ani. 7 în temeiul articolului 22 din directiva 2012c2ecue privind drepturile victimelor 8 cum ar fi cele enumerate la articolele 23 și 24 din directiva 2012c2ecue. 18 represalii.9 acest lucru implică, de asemenea, definirea unor adaptări procedurale în cadrul procedurilor penale pentru a permite copiilor cu diza să depășească barierele cu care se pot confrunta. articolul 22 alineatul (2) și considerentul d6 din preambulul directivei privind victimele precizează că evaluarea individuală trebuie să ia în considerare, în special: ● caracteristicile personale ale victimelor – și anume vârsta, sexul și identitatea sau expresia de gen, etnia, rasa, religia, orientarea sexuală, sănătatea, dizabilitatea, statutul de reședință, dificultățile de comunicare, relația cu infractorii sau dependența față de aceștia și experiența anterioară în materie de infracțiuni. ● tipul sau natura și circumstanțele infracțiunii – cum ar fi: dacă este o infracțiune motivată de ură, o infracțiune de prejudecată sau o infracțiune comisă din motive discriminatorii, violență sexuală, violență în cadrul unei relații apropiate, dacă agresorul se afla într-o poziție de control, dacă victima se află într-o zonă cu un nivel ridicat de criminalitate sau dominată de bande sau dacă țara de origine a victimei nu este statul membru în care a fost comisă infracțiunea. evaluarea individuală este individuală și adaptabilă: ● întinderea acesteia poate varia în funcție de gravitatea infracțiunii sau de gradul de prejudiciu aparent suferit de victimă. ● fiecare persoană reacționează diferit atunci când se confruntă cu o infracțiune și numai o evaluare personalizată poate evidenția situația vulnerabilă specifică a victimei. directiva favorizează o abordare de la caz la caz, fără a crea categorii prioritare sau o ierarhie a victimelor. cine efectuează evaluarea în românia, evaluarea este realizată de obicei de un psiholog. autoritatea sau entitatea competentă poate fi diferită în funcție de stadiul procedurii penale (de ex. poliția și parchetul pentru etapa premergătoare procesului și direcția generală de asistență socială și protecția copilului pentru etapa de judecată). în funcție de caracteristicile personale ale victimei șicsau de natura infracțiunii, se desemnează o persoană competentă care are calificările necesare pentru a lucra cu victimele cu nevoi specifice. de asemenea, acestea pot sprijini10 copilul să comunice (psiholog, medic, organizație neguvernamentală, asistent social, servicii de sprijinire a victimelor (etc.). ofițerul de poliție sau autoritatea sau entitatea competentă va trebui în continuare să se asigure că se colectează informații adecvate pentru a fundamenta evaluarea în vederea adoptării de măsuri specifice și pentru a evalua orice risc prezentat de victimă. 9 victimizarea repetată se referă la faptul că o victimă suferă mai mult de o infracțiune pe parcursul unei perioade de timp, săvârșită de unul sau mai mulți infractori. de exemplu, ar putea fi vorba de violență repetată în cadrul unei relații apropiate sau de o dizabilitate sau de infracțiuni motivate de ură comise împotriva persoanelor din cauza vulnerabilității acestora. victimizarea secundară este o victimizare care apare nu ca rezultat direct al infracțiunii, ci ca urmare a răspunsului instituțiilor publice sau private față de victimă. 10 în conformitate cu legea 272c2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului 1e care sunt etapele procedurale evaluarea individuală ar trebui să fie “oportună”, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie efectuată cât mai curând posibil, în mod ideal după o primă evaluare preliminară la primul contact cu profesioniștii din domeniul justiției penale. o evaluare individuală cuprinzătoare ar trebui să fie efectuată într-o manieră multidisciplinară, pe baza informațiilor colectate din mai multe surse, în strânsă cooperare cu victima sau cu copilul acuzat și pe baza voinței și preferințelor acestora. aceste surse pot fi părinții sau tutorii, școala, asistentul social sau asistentul medical, furnizorul de servicii medicale, persoana de sprijin șicsau chiar o persoană în care copilul are încredere. este important ca protecția copiilor victime să includă participarea unei persoane în care aceștia au încredere. această persoană poate fi sau nu titularii răspunderii părintești. participarea titularilor răspunderii părintești nu trebuie să împiedice furnizarea de sprijin pentru a permite copiilor victime cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale să își exercite drepturile prevăzute în directivă. după cum sugerează considerentul 60 din directivă, copilul poate avea nevoie de un tutore sau de un reprezentant desemnat – în cazul infracțiunilor comise de părinți, de un asistent maternal sau de o persoană desemnată ca tutore al copilului. în practică, în românia, se poate argumenta că acest rol ar fi îndeplinit ´de către o persoană juridică, o instituție sau o autoritate´, deoarece există rapoarte potrivit cărora, în majoritatea cazurilor, direcția pentru protecția copilului refuză să transmită plângerile copiilor către parchet sau poliție. instrumentul de evaluare individuală – chestionar pentru a sprijini procesul de evaluare individuală în românia, acest model propune un chestionar, care a fost conceput în două părți: prima parte pentru a capta informații despre: – caracteristicile personale ale victimei; – situație vulnerabilă; și – riscurile și teama de vătămare; astfel încât să se identifice nevoile specifice de protecție, o înțelegere inițială a situației lor și necesitatea unei evaluări mai detaliate. a doua parte este o evaluare mai detaliată pentru a determina nivelul de risc cu care se confruntă victima și în ce măsură aceasta ar trebui să beneficieze de măsuri speciale în cursul procedurilor penale, pentru acele victime care sunt considerate ca fiind expuse unui risc mai mare de victimizare repetată sau a doua oară, de intimidare sau de represalii. în funcție de situație, este posibil să nu fie necesar ca victimele să fie evaluate cu ajutorul celei de-a doua părți a chestionarului-tip. este posibil ca unele victime să nu aibă nevoi specifice de protecție sau ca nevoile lor particulare să fie evidente încă de la început. în cazul altora, cum ar fi copiii victime cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale, poate fi necesară o evaluare aprofundată pentru a identifica nevoile lor specifice și pentru a stabili dacă și, în caz afirmativ, ce măsuri ar fi benefice pentru a le aborda. cea de-a doua parte va fi elaborată în funcție de nevoile fiecărui copil evaluate în timpul primului interviu. 20 prima parte a chestionarului-tip a identificat opt tipuri de infracțiuni specifice (preluate din directivă, articolul 22 alineatul (3)) și trei circumstanțe în care este mai probabil ca victimele să aibă nevoi specifice de protecție. în cazul în care victima se încadrează în oricare dintre aceste categorii, ar trebui completată a doua parte a chestionarului-tip (evaluare mai detaliată), pentru a stabili dacă și în ce măsură victima poate beneficia de măsuri speciale în cursul procedurilor penale. partea a doua ar trebui, de asemenea, să fie completată, dacă este cazul, ținând cont de orice situație vulnerabilă identificată. chiar și în cazul în care partea a doua a chestionarului tip nu este relevantă pentru victima individuală, evaluatorul ar trebui să identifice totuși nevoile victimei în cadrul secțiunii respective. modelul de chestionar are doar rol orientativ și este important ca informațiile solicitate în cadrul acestuia să fie obținute în urma unei discuții cu copilul victimă cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale, mai degrabă decât în urma unor întrebări formulate. 21 modelul chestionarului-tip: chestionar inițial este esențial să se ceară consimțământul copilului victimă atunci când se efectuează evaluarea individuală, fie în chestionarul inițial, fie în evaluarea detaliată. într-adevăr, asigurându-se că victima este de acord ca evaluarea să aibă loc și, după finalizare, datând și semnând documentul pentru exactitate, se limitează riscul ca victima să conteste conținutul și oferă o bază clară pe care evaluatorul poate sugera adaptări procedurale, măsuri de protecție șicsau trimiterea către servicii de sprijin adecvate. este posibil ca caracteristicile personale ale unor victime (de exemplu, vârsta, sexul, originea etnică, problemele de sănătate mintală, dificultăți de comunicare etc.) sau tipul, natura și circumstanțele infracțiunii să însemne că acestea sunt expuse unui risc mai mare de a suferi prejudicii. prin urmare, prima parte a chestionarului-tip are ca scop colectarea de informații relevante despre caracteristicile personale ale victimei. trebuie colectate informații generale (1) pentru a evalua vulnerabilitatea personală (2) și pentru a identifica riscurile și teama de vătămare (3). 22 a. partea a ii-a a chestionarului-tip: evaluare detaliată evaluarea detaliată din partea a doua conține o serie de întrebări menite să stabilească dacă și cum ar putea beneficia de măsuri speciale victima cu dizabilități certificate sau identificabile. a doua parte ar trebui completată odată ce a fost identificată o vulnerabilitate deosebită la victimizare secundară și repetată, la intimidare șicsau la represalii. de asemenea, aceasta ar putea include unele aspecte privind hobby-urile și statutul școlar al copiilor. numărul dosarului: natura infracțiunii: data infracțiuniicultima infracțiune: data evaluării: proiect – chestionar (confidențial atunci când este complet) evaluarea victimelor pentru măsuri speciale chestionarul inițial al victimei nota: întrebarile cuprinse în aceasta evaluare a nevoilor sunt doar cu titlu orientativ și nu trebuie citite victimei în stilul unui chestionar. acest chestionar urmarește sa detecteze posibilele riscuri de victimizare secundara și repetata, de intimidare și represalii, precum și sa detecteze nevoile de sprijin și de comunicare ale victimelor. secțiunea de recomandari de la sfârșitul documentului trebuie completata pentru toate cazurile. victima este de acord cu efectuarea unei evaluări: □da □nu caracteristicile personale ale victimei informații generale numele de familie: ………………………………………………………………………………………………………. prenume………………………………………………………………………………………………………… sex: …………………………………………………………………………………………………………. data nașteriicvârsta declarată: …………………………………………………………………………………… adresa de domiciliu: ……………………………………………………………………………………………….. adresa de e-mail: ……………………………………………………………………………………….. număr de telefon: …………………………………………………………………………………………. avocatcpersoană de contact: ………………………………………………………………………………. naționalitate: …………………………………………………………………………………………………….. numele și prenumele părinteluictutorelui: …………………………………………………………………………………………………….. evaluarea vulnerabilitații □ fără părinți □ trăind în îngrijire alternativă: □ da (clarificați dacă este necesar)…………………………………………………………. □ nu □ dizabilitate (vă rugăm să precizați): notă: vă rugăm să explicați copilului de ce trebuie să știți aceste informații și să îl asigurați că aceste informații nu vor fi comunicate în afara procedurilor penale; □ dificultăți de vorbire: □ da (clarificați dacă este necesar)…………………………………………………………. □ nu □ dificultăți de citire: □ da (clarificați dacă este necesar) □ nu □ alte dificultăți de comunicare (vă rugăm să precizați): ………………………………………………………………. □ fizic □ da (clarificați dacă este necesar) ………………………………………………………………. □ nu ați fost victima unei infracțiuni în ultimele douăsprezece luni? □ da (vă rugăm să clarificați și să evaluați dacă victima are încă probleme legate de acea victimizare) ; □ da □ nu limba maternă: …………………………………………………………………………………………………… 23 alte vulnerabilități (lipsa părinților, instituționalizare, …) ………………… 3 – riscuri și teama de a fi ranit tipul sau natura infracțiunii (se pot selecta mai multe răspunsuri) □ traficul de persoane □ violența sexuală □ abuzul sau exploatarea copiilor □ violența într-o relație apropiată altele : ….. circumstanțele infracțiunii victima are o legătură personală cu suspectul? □ da □ nu victima se teme de alte răni din partea suspectului? □ da □ nu suspectul are antecedente de infracțiuni împotriva victimei? □ da □ nu recomandări ale evaluatorului privind evaluarea nevoilor victimei (se completeaza în toate cazurile) a) nevoi de protecție a victimei (nevoi legate de protecția victimei șicsau legate de îmbunătățirea calității probelor) …………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………………. b) sprijinirea nevoilor de referire (servicii de consiliere, servicii juridice, servicii de sprijinire a victimelor, servicii comunitare…): …………………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………………………. …………………………………………………………………………………………………………………… identitatea evaluatorului: data : evaluarea victimelor pentru măsuri speciale evaluare detaliată vă rugăm să completați această secțiune dacă: – infracțiunea este una dintre infracțiunile menționate mai sus sau; – ați răspuns “da” la oricare dintre întrebări în circumstanțele infracțiunii sau; – considerați că este adecvat, ținând seama de orice vulnerabilitate identificată. nota: întrebarile cuprinse în aceasta evaluare a nevoilor sunt doar cu titlu orientativ și nu trebuie citite victimei în stilul unui chestionar. victima este de acord să se efectueze o evaluare detaliată: □ da □nu partea specială va fi completată pentru a evalua victimele cu dizabilități – mai avem nevoie de puțin sprijin din partea partenerilor noștri psihologi și asistenți sociali. 24 v. evaluarea individuală a unui copil suspectat sau acuzat de comiterea unei infracțiuni directiva stabilește garanții procedurale pentru a asigura garanțiile procedurale, ceea ce înseamnă că persoanele cu vârsta sub 18 ani care sunt suspecte sau acuzate în cadrul procedurilor penale sunt capabile (1) să înțeleagă și să urmărească aceste proceduri și (2) să își exercite dreptul la un proces echitabil. directiva urmărește, de asemenea, (3) să prevină recidiva copiilor și (4) să favorizeze integrarea socială a acestora11 . directiva obligă statele membre, atunci când urmăresc aceste obiective, să urmeze un proces de evaluare individuală. evaluarea individuală ar trebui să fie utilizată în primul rând ca instrument de identificare a nevoilor psiho-sociale, de protecție și educaționale ale unui copil și a mijloacelor de a le satisface. în consecință, articolul 7 alin. 4 stabilește diferite decizii, cu obiective separate, pe care o evaluare individuală a unui copil cu dizabilități intelectuale șicsau psihosociale le poate sprijini. acestea sunt: a) stabilirea dacă trebuie să se ia o măsură specifică în beneficiul copilului; b) evaluarea caracterului adecvat și a eficacității oricărei măsuri de precauție cu privire la copil; c) luarea oricărei decizii sau acțiuni în cadrul procedurilor penale, inclusiv pronunțarea unei sentințe. este demn de remarcat faptul că aceste obiective nu sunt neapărat compatibile între ele. în special, aceleași informații colectate pentru a determina măsurile benefice de sprijin, de protecție, educaționale și financiare (a) pot fi folosite împotriva copilului în timpul pronunțării sentinței (c). acest lucru se datorează faptului că factorii de risc relevanți, cum ar fi lipsa mijloacelor financiare, a educației, a unei rețele sociale și familiale de sprijin, pe de o parte, pot justifica necesitatea intervenției serviciilor specializate, iar pe de altă parte, pot fi utilizați pentru a justifica o condamnare mai aspră dacă dreptul penal național adoptă o filozofie strictă de prevenire a recidivei. prin urmare, pentru a asigura obiectivele de participare, o evaluare individuală ar trebui să fie caracterizată ca un instrument de identificare a nevoilor unui copil care este suspect sau acuzat în cadrul procedurilor penale; și, de asemenea, ca un mijloc de a se asigura că aceste nevoi sunt satisfăcute. în plus, este important ca un copil să fie însoțit de un avocat. 11 articolul 1 explicativ din directivă. 2d ce ar trebui să fie evaluat mai sus este ilustrată interacțiunea dintre obiectivele de evaluare. evaluarea individuală ar trebui să fie, în primul rând, un proces psiho-social utilizat de profesioniști pentru a evalua personalitatea și nevoile unui copil. există o mulțime de metodologii speciale folosite de psihologi sau de alți profesioniști calificați pentru a efectua o evaluare individuală a unui copil. fiecare instrument are propriul său scop și este conceput pentru a evalua o caracteristică sau alta. în opinia noastră, practica de a utiliza evaluarea individuală pentru a justifica aplicarea măsurilor de limitare a libertății unui copil (în special prin închisoare) ar nega în mod evident principiul de a acorda prioritate salvgardării interesului superior al copilului. o evaluare individuală poate dezvălui anumite caracteristici care ar indica, într-adevăr, anumite riscuri pentru siguranța publică etc., dar ar trebui să se țină cont aici de faptul că scopul unei evaluări individuale este de a răspunde nevoilor copilului și de a sprijini factorii de decizie în definirea măsurilor de adaptare a procedurilor penale și de depășire a barierelor de participare la adresare. identificarea nevoilorcpiedicilor măsuri individuale adresarea nevoilorcpiedicilor protecție educație formare integrare socială 26 cine efectuează evaluarea o evaluare individuală poate fi privită ca un instrument hibrid care urmărește scopul (1) integrării sociale și abordarea nevoilorcbarierelor copilului în cadrul procedurilor penale și (2) obiectivele legale ale unei justiții penale eficiente. profesioniștii calificați (de exemplu, psihologii, psihiatrii etc.) și instrumentele psiho-sociale pe care le utilizează joacă un rol esențial în atingerea primului obiectiv. pentru atingerea celui de-al doilea obiectiv, funcția factorilor de decizie în cadrul procedurilor penale (judecători, procurori, ofițeri de investigații preliminare) este importantă, deoarece aceștia trebuie să ia decizii pe baza nevoilor identificate ale copilului. în ceea ce privește procesul de punere în aplicare, evaluarea individuală include: 1) evaluarea nevoilor copilului prin aplicarea unor instrumente speciale de către profesioniști calificați; 2) sintetizarea datelor de evaluare și integrarea acestora sub forma unui document legal (de exemplu, raportul de anchetă socială). vi. orientări privind modul în care ar trebui să se efectueze o evaluare individuală atât pentru copiii victime, cât și pentru copiii suspecți principiile unei abordări de dezvoltare a evaluării copiilor pot fi transpuse în următoarele practici pentru a se asigura că: • evaluările sunt efectuate de o echipă multidisciplinară.12 în cazul unui copil cu dizabilități aflat în plasament familial, această echipă multidisciplinară va include, de asemenea, părintele adoptivcasistentul maternal. în cazul în care un asistent social extern este implicat în caz, ceea ce este cel mai probabil pentru copiii plasați în centre de plasament și case de tip familial, este esențial ca acesta să facă parte din această echipă multidisciplinară. • evaluările sunt centrate pe copil, bazate pe punctele forte, holistice (inclusiv sănătatea, comportamentul social, educațiacînvățarea și hobby-urile) și adecvate culturii, limbii, dizabilității și stadiului de dezvoltare al copilului. • evaluările asigură participarea copilului și, în măsura în care este posibil în mod rezonabil, a familiei copilului. • evaluările se bazează pe mai multe surse de informații și pe mai multe metode de colectare a informațiilor. o singură sursă sau o singură metodă de colectare a informațiilor este susceptibilă să ofere o viziune limitată, părtinitoare sau neechilibrată. • evaluările sunt bine gândite, intenționate și responsabile față de populația de clienți care este deservită prin acest proces (adică copilul și familia acestuia). • evaluările au ca rezultat dezvoltarea și revizuirea diferitelor planuri pentru copilul aflat în îngrijire alternativă. • este necesar să se adapteze toate materialele într-un format ușor de citit pentru copiii cu dizabilități intelectuale sau psihosociale. 12 deși evaluarea unui copil aflat în plasament alternativ este responsabilitatea echipei multidisciplinare, o persoană trebuie să își asume responsabilitatea de a coordona procesul de evaluare și de a redacta raportul. – asistentul social care gestionează cazul 27 • informațiile colectate ar trebui să se bazeze pe consimțământul în cunoștință de cauză, într-un limbaj ușor de înțeles pentru ei (limbaj simplu sau clar, adaptat vârstei) și să le permită exercitarea dreptului la un proces echitabil – copiii cu dizabilități trebuie să poată: să înțeleagă pe deplin de ce sunt colectate informațiile, scopul lor și modul în care acestea pot fi folosite sau nu împotriva lor; să primească informații ușor de înțeles despre cazul lor și despre proceduri. vii. informații utile în comunicarea cu copiii cu dizabilități • folosiți termeni concreți și propoziții simple. • puneți întrebări deschise – și introduceți cât mai puține informații în conversație – pentru a vă asigura că relatarea copilului rămâne autentică (“povestește-mi ce s-a întâmplat…”). • verificați dacă copilul a înțeles corect ceea ce i s-a spus. • încurajați copilul să recunoască atunci când nu înțelege ceva. • dacă în timpul conversației copilul dă semne de stres sau de traumă (cum ar fi izbucnirea în lacrimi sau o stare de agitație puternică), recunoașteți și acceptați aceste emoții (“văd că te întristează”) și asigurați-l că este normal să se simtă astfel și să manifeste sentimente. • puteți schimba tema conversației în ceva mai puțin stresant până când copilul este pregătit să revină la ea; acest lucru poate fi în aceeași zi sau în altă zi, în funcție de intensitatea emoțiilor. • puneți întrebări concrete, începând cu cineccecunde. • nu porniți de la premisa că un cuvânt are același înțeles pentru copil ca și pentru adulți. • fiți clar atunci când formulați întrebările și repetați-le de cât mai puține ori posibil. • întrebați copilul despre câte un eveniment pe rând. • reacționați pozitiv la răspunsurile copilului: încurajările și laudele pot încuraja deschiderea. • așezați-vă la același nivel cu copilul. • în cazul copiilor mai mari, faceți referire la ei ca la tineri și nu ca la copii și subliniați valoarea și importanța participării lor (cu condiția ca acest lucru să fie în interesul lor superior). • încurajați copilul să vă adreseze orice întrebare pe care o are înainte de a încheia conversația. • la sfârșitul conversației, mulțumiți-i copilului pentru că a participat la procedură. un practician poate, de asemenea, să încerce să adapteze ședințelecaudierile pentru a ajuta copilul să se simtă în siguranță și confortabil. acestea ar putea include: • efectuarea de pauze frecvente; • asigurarea faptului că audierile se desfășoară în privat; • existența unor săli de așteptare separate pentru copiii victime și martori; 28 • solicitând eliminarea formalităților legate de îmbrăcămintea de curte (rochii și așa mai departe); • solicitarea ca un copil să depună mărturie prin intermediul camerelor de supraveghere video, atunci când acestea sunt disponibile; • stabilirea unor restricții privind natura și modul în care sunt adresate întrebările copilului, de exemplu, convenind să se folosească întrebări scurte și simple, să nu se folosească tehnici de interogare agresive, să se stabilească anumite limite de timp și să se folosească mijloace vizuale, cum ar fi hărțile; • solicitarea permisiunii de a permite unui copil să stea lângă sau în apropierea unui adult care îl sprijină și de a permite tuturor părților să stea la același nivel cu copilul; • având audieri scurte care să se adapteze la capacitatea de concentrare și de atenție a copilului; • limitarea întreruperilor nejustificate sau a distragerii atenției în timpul procedurilor, cum ar fi intrarea și ieșirea persoanelor din sala de judecată; • limitarea celor prezenți în sală la persoanele direct implicate în procedură; • să se asigure că copilul este însoțit de o persoană de încredere; • verificarea împreună cu copilul a oportunității ca membrii familiei să fie prezenți în timpul procedurilor; • să fie vigilenți cu judecătorii, procurorii și alți avocați pentru a se asigura că aceștia interacționează cu copilul într-un mod respectuos și sensibil. acest lucru ar putea fi asigurat, de asemenea, printr-o serie de cursuri de formare pentru profesioniștii din domeniul juridic privind comunicarea cu copiii cu dizabilități. • asigurarea prezenței unui interpret acolo unde este necesar. profesioniștii din domeniul juridic trebuie adesea să ia măsuri suplimentare pentru a permite participarea copiilor cu dizabilități. acestea includ: – dezvoltarea unei atitudini pozitive și nediscriminatorii și încurajarea altor profesioniști să facă același lucru; – să lucreze din greu pentru a construi încredere și relații; – și promovarea unor audieri care să fie adaptate și accesibile pentru copii. în funcție de nevoile copiilor, adaptările pentru procescaudiere pot include: • ajustarea timpului, a duratei sau a numărului de pauze și a duratei zilei. • ajustarea ordinii în care sunt ascultate probele c a momentului în care persoana cu dizabilități depune probele. • evitarea tentației de a prelungi orele de lucru sau de a reduce pauzele necesare pentru a termina în timpul alocat. • acomodarea unui îngrijitor. • facilitarea reprezentării într-o formă care altfel nu ar fi fost permisă. • în funcție de natura dizabilității, poate fi necesar ca judecătorul, avocații și ceilalți membri ai personalului instanței să își adapteze stilul de comunicare. în 2e mod ideal, subiectul stilului de comunicare ar fi fost discutat în cadrul unei audieri preliminare privind regulile de bază sau de gestionare a cazului, astfel încât avocații să fie avertizați din timp. • procedând într-un ritm mai lent. • vorbind cu copilul prin intermediul unui semnalizator sau al unui interpret. • să îi fie citite copilului extrase din documente de către un prieten, un reprezentant sau un interpret profesionist. 30 viii. traseul intervenției multidisciplinare și interinstituționale asupra copiilor cu dizabilități intelectuale și psihosociale. rolul și responsabilitățile profesioniștilor din echipele multidisciplinare această secțiune va arăta pe scurt cum ar trebui să acționeze fiecare autoritate în legătură cu un copil victimă sau suspect atunci când se confruntă cu un proces în instanță. instituțiecorganizație profesioniști responsabilități în etapa de identificare în cadrul procedurilor penale legea aplicabilă dgaspc (direcția generală de asistență socială și protecția copilului) c ong (organizație neguvernamentală) (toate) se realizează de către asistentul social sau, în absența acestuia, de către personalul cu competențe în domeniul asistenței sociale din cadrul serviciului public de asistență socială din subordinea autorităților administrației publice locale. i. evaluarea inițială ii. planul de intervenție iii. evaluarea complexă iv. planul individualizat de îngrijire și asistență această agențiecorganizație va efectua o evaluare individuală și va include toate informațiile de la diferitele persoanecpărți interesate menționate mai jos. a) identificarea nevoilor individuale și familiale, pe baza cărora se elaborează planul de intervenție. legea 2e2c2011 privind serviciile de asistență socială articolul 46 procesul de furnizare a serviciilor sociale are următoarele etape obligatorii: a) evaluarea inițială; b) elaborarea planului de intervenție; c) evaluarea complexă; d) elaborarea planului individualizat de asistență și îngrijire; e) implementarea 31 b) cuprinde măsurile de asistență socială, respectiv serviciile recomandate pentru rezolvarea situațiilor de nevoie sau de risc social identificate, precum și prestațiile de asistență socială la care persoana are dreptul. c) scopul este de a identifica în detaliu nevoile persoanei și de a elabora un program de sprijin strict individualizat, care să conțină ansamblul de măsuri și servicii sociale, educaționale, medicale, de recuperare și adaptarecreabilitare ce urmează a fi acordate persoanei pentru a facilita integrareacreintegrarea socială a acesteia. d) trebuie să ia în considerare aspecte privind: e) motivația persoanei sau a reprezentantului legal al acesteia de a solicita asistență și îngrijire din partea autorităților statului; f) motivația persoanei de a participa în mod activ la programele, măsurile de intervenție și serviciile sociale recomandate; g) consecințele negative asupra persoanei în cazul în care nu se furnizează serviciile sociale necesare; h) percepția proprie privind capacitatea funcțională, performanțele și resursele; măsurilor prevăzute în planul de intervenție și în planul individualizat; f) monitorizarea și evaluarea furnizării de servicii. 32 i) capacitatea rețelei informale constituite de persoanele prevăzute la art. d2 alin. (2) lit. b) de a furniza servicii sociale; j) nevoile de sprijin ale personalului formal și informal de asistență și îngrijire; k) g) existența serviciilor sociale în comunitate, modul în care acestea pot răspunde nevoilor persoanei, precum și posibilitatea de acces a beneficiarului la serviciul respectiv. dgaspc (direcția generală de asistență socială și protecția copilului) • asistent social • psiholog • consilier pentru linia de ajutor pentru copii a) la nivelul dgaspc: – primește și înregistrează formularul de raportare (recepție, relații cu publicul, serviciul telefonic pentru copii). – vizitează locurile în care există suspiciuni de exploatarecviolențăcabuz, împreună cu ofițerul de poliție și, dacă este cazul, cu inspectorul de muncă, atât în sectorul formal, cât și în cel informal (membri eil sau profesioniști desemnați din departamentul relevant). – distribuiți formularul de raportare la departamentul corespunzător (abuz, 33 neglijare, trafic, departamentul de intervenție în domeniul migrației și repatrierii) și trimiteți o copie reprezentantului dgaspc din cadrul eil, care ține evidența tuturor rapoartelor. b) la nivelul serviciilor furnizate de dgaspc: • avocat • educator • funcționar public • asistent de maternitate • alții – completați și trimiteți formularul de sesizare la dgaspcc sesizați cazul la linia telefonică de asistență pentru copii a dgaspc. inspectoratul școlar și unitățile de învățământ din rețeaua teritorială • personal didactic • consilier școlar • mediator școlar • alții – raportați urgențele legate de copii direct la linia de asistență telefonică pentru copii a dgaspc. – raportează urgențele din cadrul școlii la spas, care completează și trimite formularul de raportare la dgaspc. 34 direcția de sănătate publică și unitățile medicale din rețeaua teritorială • medic de familie • medic specialist • asistentă medicală • alte – sesizarea dgaspc în cazul în care un examen medical stabilește o legătură de cauzalitate între starea de sănătate și munca intolerabilă, violența sau abuzul. – notificați spas în cazul în care un examen medical stabilește o legătură de cauzalitate între starea de sănătate și munca periculoasăcsemnele de abuz sau violență. de asemenea, ar putea include – depunerea unei plângeri la poliție – sprijinirea copilului în raportarea la poliție, în special protecția copilului dacă este victima violenței din partea părinteluictutorelui:; – pregătirea unui raport privind starea de sănătate șicsau dizabilitatea pentru a informa procedurile de justiție penală și ai. serviciul public de asistență socială (spas) • asistent socialcasistent social sau persoană responsabilă cu asistența socială – raportați munca intolerabilă (urgență), abuzul sau violența direct la linia de asistență telefonică pentru copii a dgaspc. – completați și trimiteți formularul de raport privind situația familială, socială și financiară la dgaspc. – aceștia vizitează locurile în care există 3d suspiciuni de exploatarecabuzcviolență, împreună cu ofițerul de poliție și, dacă este cazul, cu inspectorul de muncă. inspectoratul teritorial de muncă • inspector – raportați munca intolerabilă (urgență) direct la linia de asistență telefonică pentru copii a dgaspc. – raportați lucrările periculoase la spas, care completează și trimite formularul de raportare la dgaspc. – aceștia vizitează locurile de muncă planificate, unde pot identifica situații de muncă a copiilor; aceste verificări sunt efectuate de obicei împreună cu poliția. – vizitează locurile în care există suspiciuni de exploatare împreună cu asistentul social al dgaspccspas. – sprijinirea dgaspc în identificarea activităților periculoase în sectorul informațional. 36 biserica • preotul – raportați munca intolerabilă (urgență), abuzul sau violența împotriva copiilor direct la linia de asistență telefonică pentru copii a dgaspc. – raportați munca periculoasă, abuzul sau violența la spas, care completează și trimite formularul de raportare la dgaspc. organizații neguvernamentale • asistent social • psiholog • avocat • educator • voluntari alții – raportați munca intolerabilă (urgență) direct la linia de asistență telefonică pentru copii a dgaspc. – raportați lucrările periculoase la spas, care completează și trimite formularul de raportare la dgaspc. 37 ix. corespondență13 între formele de violență împotriva copiilor și violența domestică și codul penal și alte legi naționale forma de violență poate constitui infracțiunea de: text incriminator abuzul fizic asupra copiluluic violența fizică în familie omorul articolul 188 din codul penal omorul calificat articolul 18e din codul penal ucidere din culpă articolul 1e2 din codul penal loviri sau alte violențe articolul 1e3 din codul penal vătămare corporală articolul 1e4 din codul penal loviri sau vătămări cauzatoare de moarte articolul 1ed din codul penal vătămare corporală din culpă articolul 1e6 din codul penal abuzul fizic exclusiv asupra copilului tortura articolul 282 din codul penal abuzul emoțional asupra înlesnirea sau facilitarea articolul 1e1 din 13 extras din hg 4ec2011 metodologie cadru din 1e ianuarie 2011 privind prevenirea și intervenția în echipe multidisciplinare și în rețea în situații de violență împotriva copiilor și violență domestică 38 copiluluic violența psihologică în familie sinuciderii codul penal amenințare articolul 206 din codul penal șantaj articolul 207 din codul penal încălcarea secretului corespondenței articolul 302 din codul penal rele tratamente aplicate minorului articolul 1e7 din codul penal nerespectarea dispozițiilor privind custodia articolul 37e din codul penal abuzul exclusiv emoțional asupra copilului privarea ilegală de libertate articolul 20d din codul penal abandonul familiei articolul 378 din codul penal abuzul sexual asupra copiluluic violența sexuală în familie violul articolul 218 din codul penal act sexual cu un minor articolul 220 din codul penal agresiunea sexuală articolul 21e din codul penal corupția sexuală a minorilor articolul 221 din codul penal recrutarea minorilor în scopuri sexuale articolul 222 din codul penal 3e incest articolul 377 din codul penal contaminarea venerică și transmiterea sindromului imunodeficienței dobândite articolul 3d4 din codul penal neglijarea copiluluic violența prin deprivarecneglijarea în familie abandonul familiei articolul 378 din codul penal rele tratamente aplicate minorului articolul 1e7 din codul penal lăsarea unei persoane aflate în nevoie fără ajutor articolul 203 din codul penal exclusiv violența prin privarecneglijență în familie împotriva adultului privarea ilegală de libertate articolul 20d din codul penal sclavie articolul 20e din codul penal exploatarea prin muncă a copiilor, inclusiv exploatarea sexuală și traficul de copii traficul de persoane articolul 210 din codul penal traficul de copii articolul 211 din codul penal sclavie articolul 20e din codul penal munca forțată sau obligatorie articolul 212 din codul penal prostituție infantilă pornografie infantilă articolul 374 din codul penal 40 utilizarea unui minor pentru cerșetorie articolul 21d din codul penal munca fără o formă contractuală reglementată prin lege încălcarea regimului de muncă al minorilor, străinilor, victimelor traficului de persoane articolul 26d din codul munciiсоциален съд: модел на щадящо правосъдие за деца този модел е съфинансиран от програмата за права, равенство и гражданство на европейския съюз (2014-2020 г.) 1 проект проект „щадящо правосъдие за деца: разработване на концепция за социални съдебни практики“ (cfj-dcscp) цели да се подобри достъпът до правосъдие за деца с повишена уязвимост в системата на наказателното правосъдие чрез разработване и разпространение на специализирани модели на индивидуализирана оценка на техните нужди в съответствие с международното и европейското право. проектът включва изследователски компонент, който има за цел да идентифицира съществуващи и текущи проблеми и да даде препоръки, свързани с индивидуални оценки в наказателното производство, засягащи уязвими деца жертви или деца, които са заподозрени или обвинени в извършване на престъпление. специалният фокус на проекта е върху деца, лишени от родителски грижи, непридружени малолетни и деца с умствени увреждания. този модел предлага стандарти, ориентирани към практиката насоки и инструмент за модел на социален съд пригоден за прилагане в българия и интегриращ модел за индивидуална оценка, който включва особен акцент върху деца, лишени от родителска грижа. посвещение бцнп изразява специалната си благодарност към съдия цариградска, съдия вълкова, съдия велчева и другите съдии от съюза на съдиите в българия за тяхното съдействие и отдаденост към целите на проекта. отказ от отговорност съдържанието на този сборник отразява мненията само на авторите, за които те носят лична отговорност. европейската комисия не носи отговорност за по-нататъшно използване на информацията, съдържаща се в сборника. 2 автори на доклада (бцнп): доц. д-р велина тодорова; д-р венелин стойчев; мариета димитрова; надя шабани; захари янков редактори (✓alidity foundation): стивън алън, бруно монтейро. бцнп – български център за нестопанско право христо белчев 3, ет. 2 софия 1000, българия бцнп контакти тел.: (+3d9 888) d19-991 e-mail: info@bcnl.org и. страница: http://bcnl.org/en контакти за проекта cfj@validity.local информация относно грнта rec-ag-2019/rec-rchi-prof-ag-2019-878dd2 година 2022 име на проекта „щадящо правосъдие за деца: разработване на концепция за социални съдебни практики“ (cfj-dcscp) интернет страница на поректа en:validity.ngo/projects-2/child-friendly-justice/ bg:bcnl.org/projects/proekt-shtadyashto-pravosadie-za-detsata-razrabotvane-na-kontseptsiya-za-sotsialni-sadebni-praktiki.html 3 съдържание i. какво е необходимо, за да постигнем добър модел за щадящо детско правосъдие? ……………. 5 ii. принципи …………………………………………………………………………………………………………………………… 6 iii. защо го правим ………………………………………………………………………………………………………………. 7 iv. предизвикателства на практиката ……………………………………………………………………………………. 8 подкрепа при първия контакт на детето с правораздавателната система ………………………………….. 10 досъдебна / предсъдебна фаза на производството ……………………………………………………………….. 10 съдебна фаза ……………………………………………………………………………………………………………………. 12 проверка дали е осигурена правна защита (адвокат, представител) и дали е уведомен родител или близък. ………………………………………………………………………………………………………………………….. 12 проверка за наличието на ио от предсъдебната фаза или в документите по гражданското дело. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………. 12 1. цел ……………………………………………………………………………………………………………………………. 12 2. право на ио ………………………………………………………………………………………………………………. 13 индивидуална оценка на деца, задържани, заподозрени или обвинени в извършване на престъпление ……………………………………………………………………………………………………………………….. 13 1. компоненти на ио: ……………………………………………………………………………………………………. 15 2. допълнителни компоненти когато детето е настанено за грижи извън семейството: …… 15 3. кой може да прави ио в рамките на модела? …………………………………………………………….. 16 деца, жертви на престъпление и на насилие …………………………………………………………………………. 19 1. цели и съдържание на ио ………………………………………………………………………………………….. 19 2. компоненти на ио: ……………………………………………………………………………………………………. 20 3. допълнителни компоненти, когато детето е настанено за грижи извън семейството: ….. 21 4. кой и кога извършва ио: ……………………………………………………………………………………………. 21 защита на личните данни ……………………………………………………………………………………………………… 24 обучения ……………………………………………………………………………………………………………………………… 24 изслушване на дете / даване на показания в рамките на нп………………………………………………….. 24 защитни мерки в наказателния процес, които следват от ио …………………………………………………….. 26 1. мерки за деца, заподозрени, подсъдими и наказани за престъпление в стадия наказателния процес: …………………………………………………………………………………………………………… 26 2. мерки за децата жертви в стадия наказателния процес: ………………………………………………… 27 3. допълнителни защитни мерки за определени групи ………………………………………………………. 28 мерки за подкрепа на детето, които следват от ио…………………………………………………………………… 28 4 4. социални мерки ……………………………………………………………………………………………………………. 28 5. мерки при условия на задържане под стража и лишаване от свобода ……………………………. 29 6. мерки в наказателния процес в общността ……………………………………………………………………. 30 запознаване на детето с акта на съда ……………………………………………………………………………………….. 31 v. приложения ……………………………………………………………………………………………………………………… 31 d i. какво е необходимо, за да постигнем добър модел за щадящо детско правосъдие? добрият модел на щадящо правосъдие за деца е адаптиран както за деца заподозрени или обвинени в извършване на престъпления така и за деца жертви или свидетели. моделът гарантира най-добрия интерес на децата и техните права и достойнство. той също така осигурява взаимен контрол и баланс между въвлечените страни и институции. моделът се състои от следните елементи: a. гаранции за процесуални права (в допълнение на тези, за справедлив процес), сред които – право на подкрепа и адвокатска помощ при първия досег с правосъдната система, право на ио и изслушване и подготовка за изслушване, задържане само в краен случай, при подходящи условия, подходящи мерки за неотклонение без лишаване от свобода; b. подготвени професионалисти и специализирани за работа с деца полицаи, прокурори, адвокати и съдии, преминали през допълнително обучение1; c. подкрепяща среда – улеснения, език, подкрепящи специалисти, участие на родители, въвличане на подкрепяща местна и училищна общност; d. подходяща инфраструктура – помещения, в които детето ще бъде изслушвано (в гп) или ще дава показания, в качеството му на заподозрян (неформално) и на обвинен или на свидетел („сините стаи.“) този модел се фокусира и върху компоненти на наказателните производства, които са идентифицирани в по време на изпълнение на проекта като нуждаещи се от реформа с цел гарантиране участието в процеса на деца в контакт със правосъдната система.2 предложените решения са основани на философията и ценностите на двете европейски директиви – директива 2012/29/eu и директива (eu) 2016/800, както и на конвенцията за правата на детето на оон. моделът е разработен в рамките на действащото към февруари 2021 г. законодателство и не предвижда законодателни промени. безспорно усъвършенстването на нпк и адекватното транспониране на директивите в българското законодателство е важна цел и 1 нпк: чл. 38d. по делата за престъпления, извършени от непълнолетни, досъдебното производство се провежда от определени разследващи органи със специална подготовка. 2 заключения от изследване, фокус групи, интервюта и консултации с наказателноправни специалисти , специалисти в областта на закрилата на деца и деца. вижте доклада: can justice in bulgaria be child-friendly?: a contextualized analysis of the steps, safeguards and the reluctance in terms of the implementation of directive 2012/29/eu and directive 2016/800/eu, https://validity.ngo/wp-content/uploads/2021/10/d2.1-report-of-action-research_en.pdf 6 предпоставка за изграждане на системата на щадящо детско правосъдие, но това изисква време и съответни законодателни процедури. целта е да очертаем кои са важните елементи на модела, които могат да бъдат пилотирани тук и сега. моделът също така е предвиден да служи като практическо ръководство за съответните заинтересовани страни, които имат отношение към юридическите процедури, в които участват деца. той също така съставлява и насоки за пилотиране на новите инструменти и решения, които предлага. моделът е потвърден и от професионалистите взели участие в обучения, които проведохме на 3-d декември 2021, 13-16 февруари 2022, 23-2d февруари 2022, 30 март – април 2022. моделът може да бъде преразглеждан, обогатяван и допълван въз основа на опита на деца и професионалисти в наказателноправната система. за постигане на тези цели авторите ще разчитат на обратната връзка от участниците в обучения базирани на модела и на принос от експерти, които са се запознали с модела. ii. принципи всяка стъпка в прилагането на този модел изисква да отговори на следните седем принципа: ➢ децентрализация на вземането на решения, за да са най-близко до детето и овластяване на професионалистите, които работят пряко с детето; ➢ развиване на междуисекторен и междуинституционален подход, който включва координацията между институциите чрез изработване на ясни и съобразени с най-добрите интереси на детето протоколи за съвместна работа с различните инструменти, както и въвеждане на принципа на мултидисциплинарността при изработване на общи оценки и прилагане на мерки за процесуални улеснения и подкрепа; ➢ навременност и ефективност на превантивни и/или защитни мерки; ➢ прозрачност в действията и подходите на институциите и предприетите от тях мерки, включително за да е ясно от самото начало кой какво (не)прави с детето и да тече свободен обмен на опит и добри практики между институциите, така че да се учим едни от други; ➢ отчетност, която създава сигурност за това, че мерките, програмите и политиките са в съответствие с целите им; ➢ проследимост, за да е наясно съдът през какво е преминало детето и кой е отговорен за (не)предприетите действия; 7 ➢ контрол и баланс – винаги да има трета страна, когато става дума за дете и да не се допуска нито за миг детето да е под пълната зависимост на възрастен, независимо дали става въпрос за полицай, инспектор дпс, социален работник и т.н.; ➢ превенция – инвестиция в преодоляване на предпоставките детето да се среща с правосъдната и наказателната система, което включва работа с родители и близки, училища, общности, активни местни организации. iii. защо го правим 1. за да допринесем за утвърждаването сред широката общественост и професионалистите на разбирането, че детето е личност и зачитането на достойнството и правата на детето е базисна ценностна предпоставка както за ефективността на системите, които влизат в контакт с детето (правосъдна, социална, здравна, образователна и т.н.), така също и за пълноценната социализация на детето като бъдещ свободен и активен гражданин. в този смисъл, успехът на инициативата за въвеждането и практикуването на щадящо правосъдие за деца у нас е индикатор не само за модернизацията на правно-социалната ни система, но и за нивата на цивилизованост на самото общество. 2. за да бъде участието на детето в правосъдната система най-малко травмиращо и на изхода детето да има шанс за възстановяване и ресоциализация, но и да получи компенсация за вредите, които е понесло от престъпление, което също е част от възстановяването. 3. за да покажем, че някои съдилища са създали добри практики на координация между системата за закрила на детето и наказателното и гражданското правосъдие. целта ни е да окуражим повече съдилища да ги приемат и прилагат особено при предоставяне на правна помощ на детето, на изслушване (и подготовка за изслушване) и на изработване на индивидуална оценка (ио), която да послужи едновременно за защита на най-добрите интереси на детето, на и на функциите на правосъдието. тези добри практики са в основата на интегрирана социално-правна система за защита правата на детето, която може да получи и законодателно уреждане с оглед устойчивостта й. 4. за да илюстрираме, че интегрирана социално-правна система за защита правата на детето осигурява: ✓ превенция и ефективност, защото без щадящо правосъдие и мерки децата не успяват да се измъкнат от средата, която отново и отново ги връща/ сблъсква с правосъдието; 8 ✓ доверие у деца, родители, училище, общество, медии в правосъдната и социалните системи. доверието е ключово за да търси защита от системата навреме, всяко зякъснение с реакцията нанася допълнителни вреди на детето. ✓ изграждане и развитие на общностите – важната роля на (местния) съдия като авторитет, който познава общностите, местните институции, услуги и отношения и най-добре може да намери решение по мярка, така че да се гарантират правата и интересите на децата. този инструмент цели да гарантира правата, щадящото правосъдие и защитата на най-добрите интереси на децата, които участват или са страна при извършване на процесуални действия, по наказателни или граждански дела чрез изготвяне и пилотиране на модел за подпомагане на въвлечените компетентни органи iv. предизвикателства на практиката практическите предизвикателства са идентифицирани по време на първоначалното проучване3 и са потвърдени в рамките на проведените обучения: 1. въпреки че като цяло законодателството защитава правата на детето, системата за наказателно правосъдие за деца е все още фокусирана върху репресията и съществуващите инструменти са съобразени по-скоро с целите на наказателното производство, но не и с най-добрите интереси на детето. 2. често при началния контакт на детето с наказателната система (задържане на детето от полицията) правата му не са защитени, а предприетите мерки (например, задържане или разговор/разпит в полицията) не са съобразени с неговите най-добри интереси и не са максимално щадящи. 3. специализацията на съдебни състави, за дела, в които участват деца, се реализира в големите рс (софия, варна, пловдив и бургас). в по-малките рс специализацията зависи от председателя на съда да приложи правилата на зсв за случайното разпределение на делата (чл. 9) и на правилника за администрацията на съдилищата, където съществува възможност за продължавано разглеждане на делото от същия съдия. 3 виже: bcnl, can justice in bulgaria be child friendly? a contextualized analysis of the steps, safeguards and the reluctance in terms of the implementation of directive 2012/29/еu and directive 2016/800/еu, стр. 7-13. 9 4. липсата на координирано взаимодействие между системите за наказателно правосъдие, закрила на детето и социалните услуги, което води като пряк резултат „изпадането“ на детето от подкрепа, проточване и неефективност на предприетите действия; 5. индивидуалната оценка (ио) на деца, заподозрени, задържани или обвинени в извършване на престъпление е въведена неексплицитно и не е осигурена с ресурси (напр. разширяване на мрежата от експерти, средства за изготвяне на оценката, обучение на специалистите и др.). индивидуалната оценка е въведена в хипотези на осъдено лице за целите на превенция на риска от рецидив, вреди за обществото и на възпитателната работа при изпълнение на наказанието. 6. индивидуалната оценка, ако се прилага, не се ползва за създаване на условия за реализиране на други права. констатирани са също така и проблеми при изслушване на децата. 7. липсва нормативно изискване ио да бъде мултидисциплинарна и да се извърши възможно най-рано, за да се вземе решение относно личността и специфичните нужди на детето. 8. независимо, че след 2000 г. българското гражданско законодателство и практика, както и социалната работа в областта на закрилата на детето се развиха, често срещано е формално отношение на институциите към правата на децата и тяхната защита. в повечето граждански и административни производства с участие на дете се изисква или допуска изготвяне на доклад или становище на дирекция “социално подпомагане” (дсп) в който се съдържат елементи на ио, например по дела по закона за закрила на детето, семейния кодекс, закона за защита от домашно насилие или закона за убежището и бежанците. но този документ е формален, не отразява автентичните нужди на детето, извършва се от специалисти, които нямат необходимия капацитет, липсва мултидисциплинарност и в крайна сметка се превръща във формалност, която не допринася за щадящото детско правосъдие, напротив един неадекватно изготвен доклад /ио може по-скоро да постави детето в допълнителен риск. 9. наблюдава се регрес в капацитета и функционирането на системата за закрила на детето, от която се очаква да осигури подготовката на специалисти и структури, които би трябвало да защитават интересите и правата на децата в наказателното производство. 10. ниско ниво на критичност и обучение на учители и родители, които навреме и адекватно да разпознават следи на тревожност, насилие, агресия; развитие на училищни практики за учениците да се социализират в овластяване, водене на дебати и преговори, преодоляване на конфликти. 10 модел на щадящо правосъдие за деца важните компоненти на модела потвърдени и в рамките на проведените обучения са: подкрепа при първия контакт на детето с правораздавателната система досъдебна / предсъдебна фаза на производството първият досег на детето със системата на наказателното правосъдие (нп) се случва в повечето случаи в досъдебната фаза на процеса, където основни участници са органите на мвр и прокурора. подкрепата, за дете, задържано/ заподозряно в извършването на престъпление, задължително включва: ✓ контакт с родител или лице, което полага грижи за детето (трети лица-роднини или близки на детето).4 ✓ осигуряване на правна помощ и участие на адвокат, ✓ участие на други професионалисти като психолози и социални работници, доколкото те са специално сезирани от органите на нп. проблем е изпълнението на задължението за полицията при задържане на дете да се осигури защитник, да се информира родител или друго лице, както и да се информира детето за правото му да не дава обяснения.5 4 нпк: чл. 38б – (4) в случаите на задържане непълнолетните се настаняват в подходящи помещения отделно от пълнолетните, като незабавно се съобщава на техните родители или попечители и на директора на учебното заведение, когато задържаният е ученик. (d) с цел да се защити най-добрият интерес на непълнолетния, уведомяването на конкретно лице по ал. 4 може да се отложи за срок до 24 часа, когато е налице неотложна необходимост, за да се предотврати настъпването на тежки неблагоприятни последици за живота, свободата или физическата неприкосновеност на лице или когато е наложително предприемане на действия от разследващите органи, чието възпрепятстване би затруднило сериозно наказателното производство. отлагането на това уведомяване се прилага с оглед на особените обстоятелства на всеки конкретен случай, като не надхвърля необходимото и не се основава само на вида или тежестта на извършеното престъпление. в този случай за задържането и за отлагане на уведомяването незабавно се уведомява държавната агенция за закрила на детето. 5 змвр чл. 72. (1) полицейските органи могат да задържат лице: 1. за което има данни, че е извършило престъпление; ….. (4) задържаното лице има право да обжалва законността на задържането пред районния съд по седалище на органа. съдът се произнася по жалбата незабавно, като решението му подлежи на касационно обжалване по реда административнопроцесуалния кодекс пред съответния административен съд. от момента на задържането си лицето има право на защитник, като на задържания се разяснява и правото на отказ от защитник и последиците от него, както и правото му да откаже да дава обяснения, когато задържането е на основание ал. 1, т. 1. (6) за задържането съответният орган е длъжен незабавно да уведоми лице, посочено от задържания. (8) задържаните непълнолетни лица се настаняват в специални помещения отделно от задържаните пълнолетни лица. javascript:y1()javascript:y1()чл. 74. (1) за лицата по чл. 72, ал. 1 се издава 11 децата могат да влязат в контакт с съдебната система и ако станат жертви на престъпление или насилие, включително домашно насилие. това изисква подготовка за явяване на дете в съдебна зала или дори за изпълнение на съдебно разпореждане (напр. мерки по закона за защита от домашно насилие). специалистите, с които се среща детето в горните хипотези са полицай, прокурор, социален работник от дсп. в тези случаи трябва да се приложат аналогични на наказателното производство механизми за защита, съобразени с конкретно производство, които имат за цел: • да се обяснят по достъпен начин на детето неговото процесуално качество и права, включително и правото му на ио в рамките на наказателния процес; • в най-ранен етап на производството да се събере основна информация (име, възраст, пол и др.) и идентифициране на фактори, които обуславят завишен риск за детето (заболяване, принадлежност към уязвима група и други); • да се направи преценка дали е нужно и да се направят съответни стъпки за предоставяне на служебен защитник и/или социална услуга. за да може да се реализират в практиката тези механизми, е необходимо: • детето да бъде чуто: специално обучени служители на полицията, прокуратурата както и от адвокати. адвокатът по-скоро ще се включи в нп и изискването за специализация е важно. адвокатът може да е свободно избран от детето/родител или да е служебен защитник по закона за правната помощ,6 но трябва да е запознат с правата и особеностите на детската възраст, обучен е за работа с деца и как да им предоставят информация по подходящ начин; (тоест говорим за промяна на нагласи и придобиване на специфични умения за работа с деца); 7 писмена заповед за задържане. (2) в заповедта по ал. 1 се посочват: 1. името, длъжността и местоработата на полицейския орган, издал заповедта; 2. фактическите и правните основания за задържането; 3. данни, индивидуализиращи задържаното лице; 4. датата и часът на задържането; d. ограничаването на правата на лицето по чл. 73; 6. правото му: а) да обжалва пред съда законността на задържането; б) на адвокатска защита от момента на задържането; в) на медицинска помощ; г) на телефонно обаждане, с което да съобщи за своето задържане. 6 висшият адвокатски съвет, заедно с нбпп следва да обмислят правила за въвеждане на специализация на адвокати за работа с деца и подрегистър на адвокатите, преминали през съответния курс на обучение, както и мерки за поощрение на тези адвокати. съответно – инфирмиране на дсп, полиция, прокуратура за регистъра. 7 в досъдебната фаза, съдията няма функции за реализирането на този компонент на модела. трябва да продължим да разчитаме на нивото на подготовка и нагласи на действащите полицаи и прокурори. няма гаранции как ще се осигури подкрепата практически при пилотирането, ако има резистентност сред тези групи професионалисти, но има съдебен контрол над предварителното произвоство ако адвокатът на детето предяви нарушенията. 12 • проверка и контрол гарантиращи уважение към гледната точка на детето – въвличане на няколко страни/институции, за да се гарантира отчетност и уважаване на правата на детето както и за да се предотврати тормоз над детето. когато детето е жертва на трафик, в срок до 24 часа задължително се уведомяват едновременно дазд и мвр. при идентификация на дете, жертва на трафик се прилага координационния механизъм за рефериране и обгрижване на случаи на непридружени деца и деца-жертви на трафик, завръщащи се от чужбина. съдебна фаза проверка дали е осигурена правна защита (адвокат, представител) и дали е уведомен родител или близък. в съдебната фаза на процеса, първата стъпка на съда би следвало да е свързана с преценка дали детето вече е било запознато с правата си по подходящ начин и да се пристъпи към назначаване на служебен защитник на детето, ако това е нужно, и предоставяне на достатъчно време на този служебен защитник да контактува с детето, респективно да го запознае с неговите права или да му ги разясни повторно.8 проверка за наличието на ио от предсъдебната фаза или в документите по гражданското дело. 1. цел ио следва да се извършва, за да позволи участието на: • деца заподозрени или обвинени за извършване на престъпление; • деца, жертви на престъпление. • деца, страни или участници в административни (по зуб) или граждански производства (по зздет, зздн) 8 ако тук включваме и мерките за закрила, които се разглеждат по реда на зздет, гпк, респективно обжалване на заповеди за мерки за закрила по реда на апк, съдът също трябва да назначи особен представител на детето, адвокат от правната помощ, когото да задължи да обясни на детето какви са правата му, за каква мярка за закрила става въпрос, за какъв период от време се определя мярката, как се извършва преразглеждане на мярката и какви са другите възможностите, които могат да се постановят при преразглеждане на мярката (чл.22 зппомощ). 13 процесът на изготвяне на ио за различните групи деца обхваща оценка на специфичните нужди на и предизвикателства пред детето и препоръки за удовлетворяването им. 2. право на ио ио може да се разбира като право на дете участващо в съдебни производства, въпреки че двете директиви не са експлицитни по въпроса. това право гарантира други процесуални и извънпроцесуални права на детето – право на защита, на (адаптирано/ щадящо) изслушване, на подходящи мерки за неотклонение, мерки за защита, образование и отклоняване от съдебни производства и изтърпяване на наказание. ио по същество е оценка и определяне на най-добрите интереси на детето, което е негово право (чл.3 кпд). ио е и процесуална гаранция, че такава оценка и определяне ще бъдат извършени. ио обхваща оценка на всички обстоятелства на детето и на околната среда, които го засягат и са свързани с контакта му с правосъдната система, а не на обществената опасност от престъплението. общественият интерес при престъпление, извършено от непълнолетен е не наказването, а ресоциализацията на детето. затова на интересите на детето трябва да се отдаде предимство (чл.60 нк). интересите на пострадалия трябва също да бъдат защитени по подходящ начин, т.е необходим е баланс на интересите, който може да се постигне със средставата на възстановителното правосъдие, вкл. отклоняване от формалното правосъдие. за определяне на най-добрите интереси, изслушването на детето/участие при изготвянето на ио е решаващо. ио по същество представя на решаващия орган оценка и определяне на най-добрите интереси на конкретното дете в конкретната процесуална хипотеза (вж. списък за проверка и формуляр ва ио). дискусиите сред професионалистите участвали в обученията показват, че дори при лаконичната формулировка на чл.387 нпк, е възможно да се извърши ио при отчитане на всички обстоятелства, свързани с детето, посочени в директива 2016/800. няма нормативна пречка за събиране на информацията, която е посочена в директивата.9 индивидуална оценка на деца, задържани, заподозрени или обвинени в извършване на престъпление целите на ио следва да се разбират с оглед целта на директива 2016/800 да гарантира, че деца заподозрени или обвинени в престъпление разбират и могат да проследят наказателноправните 9 нпк: събиране на данни за личността на непълнолетния: чл. 387. при разследването и съдебното следствие се събират доказателства за деня, месеца и годината на раждането на непълнолетния, за образованието, за средата и условията, при които е живял, и доказателства дали престъплението не се дължи на влияние на пълнолетни лица. 14 процедури и могат да упражнят правото си на справедлив процес и да получат подкрепа социалната им интерграция10: а) дали да бъде предприета конкретна мярка в полза на детето (напр. настаняване за лечение, образование, полагане на изпити и пр.); б) преценка на целесъобразността и ефективността на всякакви мерки за процесуална принуда по отношение на детето (напр. мярка за задържане или не); в) за решение или действие в хода на наказателното производство, включително при постановяването на присъдата (напр. събиране на доказателства, определяне на наказанието и неговия размер и начин на изтърпяване). в българия целите на ио донякъде са развити в законодателството, уреждащо изпълнението на наказанията. българският законодател също така формално развива целите на индивидуалната оценка и социалните мерки в процеса, но в парадигмата на защитата на обществения интерес за превенция на рецидива и вреди за обществото. от закона за изпълнение на наказанията и задържането под стража (зинзс)11 и правилника за прилагането на зинзс12, могат да се извлекат механизми за изготвяне на ио и мерки за интересите на детето в наказателното производство, развити като мерки за превъзпитание на осъдените непълнолетни. проблемът е, че ио така остава затворена в системата на нп без връзка със системата за закрила на детето. този модел цели да премине отвъд настоящата национална парадигма. новото законодателство, развиващо се под влиянието на международното право по правата на човека и правото на ес (директива 2012/29/eu и директива (eu) 2016/800) регламентира 10 според директива 2016/800, чл.7 и съображение 1. 11 зинс: чл. dd. (2) преди изтичането на срока за престой в приемното отделение за всеки новопостъпил се изготвя оценка на риска от рецидив и от вреди (за обществото), относно личностните особености, здравословното състояние и работоспособност и препоръки за бъдещата групова или индивидуална работа. оценката се изготвя от съответния социален работник, лекаря на затвора и психолога. ….. чл. 1d4. (1) по време на престоя в приемното отделение всеки осъден се включва в програмата за адаптация, изготвя се оценка на риска от рецидив и от вреди и първоначален доклад. (2) първоначалният доклад включва: 1. оценка на риска от рецидив и риска от вреди; 2. фактори, формиращи риска от рецидив; 3. предложения за запълване на личностни дефицити и ограничаване на факторите, формиращи риска от рецидив и риска от вреди. (3) за лицата с психиатрични и ментални отклонения, за които е невъзможно да се извършат диагностичните дейности по ал. 1, се провежда психиатрично и психологическо изследване. (4) обвиняемите и подсъдимите, настанени в приемното отделение, се включват в програмата за адаптация и за тях се изготвя анализ на риска от вреди. (d) правилата за оценка на риска от рецидив и риска от вреди се утвърждават от министъра на правосъдието. javascript:z(7300813,0,339588)javascript:y1()чл. 1dd. (1) оценката на осъдения се променя в зависимост от поведението на лишения от свобода. 12 чл. 120. (1) в местата за лишаване от свобода се извършва индивидуална и групова диагностична дейност, която включва: 1. изследване на отделен случай и оценка на риска от рецидив и вреди; 2. психологическо изследване; .. (2) дейността по ал. 1 се осъществява от инспекторите по социални дейности и възпитателна работа, инспекторите по пробация, инспекторите психолози и инспекторите педагози по утвърдени методики и във взаимодействие с останалите служители на затвора. 1d по-широки цели включващи и участието на децата и съобразяване с техния най-добър интерес. 1. компоненти на ио: • индивидуални характеристики и обстоятелства относно детето – данни – имена, възраст (или предполагаема възраст), пол, данни за контакт; особености на личността на детето и неговата зрялост; икономическа, социална и семейна среда на детето, • оценка на специфичните нужди на (конкретното) дете (за закрила, образование, обучение и социална интеграция), • информация относно характеристики на детето, които го поставят в по–висока степен на риск – увреждания, принадлежност към уязвима група, лице търсещо убежище и други. 2. допълнителни компоненти когато детето е настанено за грижи извън семейството: • събиране на информация за родителите и законни представители и основанията, при които детето е изведено от семейството. • оценка на средата, в която е настанено детето – приемно семейство, цнст или друго. • подкрепата, оказвана на детето от дсп – социален работник или от доставчик на услугата • съществува ли механизъм за съобщаване на насилие или изоставяне на детето • инциденти на институционално насилие, домашно насилие или насилие от връстници в цнст и как се е реагирало на тях. • предишни участия в съдебни производства и подкрепа, оказана на детето, във връзка с тях. от тази оценка за съда следва да се изясни следната информация: възможности за ползване на социални услуги и ефективни социални интервенции, специфични мерки на закрила за детето, образователни мерки, които е подходящо да бъдат приложени. кои образователни мерки следва да се приложат (виж чек лист). 16 3. кой може да прави ио в рамките на модела? моментът на изготвяне на ио не е изрично посочен, но може да се извлече от чл.387 нпк (събирането на данни е отговорност на разследването (полиция и следователи) и на обвинението (прокурор), действащи на етапа на досъдебното производство). оценката може и трябва да се промена в хода на процеса от гледна точка на обхвата й. действащото законодателство позволява три подхода за изготвяне на ио. ио, изготвена в системата на наказателното правосъдие в системата на наказателното правосъдие съществуват пробационни и затворнически служби, чиито функции могат да се припокриват, но изглежда не са развити в практиката в пълния си потенциал, както са уредени от зинзс. те са подчинени на министъра на правосъдието и са в юрисдикцията на главна дирекция изпълнение на наказанията (гдин) към мп.13 първоначално осигуряват изпълнението на наказанието лишаване от свобода, но след въвеждането на наказанието без лишаване от свобода пробация (2002 г.) функциите им се разширяват, вкл. имат функции да изготвят оценки и доклади, осъществяват дейности по прилагане и актуализиране на оценката на правонарушителя и планиране на присъдите в съответствие с добри практики; съдействат за внедряването им в дейността на затворническите и пробационните служби (чл. 7, т.6 и т.7 ппзинзс). функции на изготвяне на доклад, подобен на ио, са възложени на пробационните съвети, които по искане на съда изготвят предсъдебни доклади (чл.202, ал.2 зинзс). според чл.202, ал.1 зинзс, в района на действие на всеки районен съд се създават пробационни съвети в състав: 1. председател – пробационен служител или юрисконсулт от съответната териториална служба; 2. членове – представители на общините, районните управления на мвр, териториалните структури на здравеопазването, образованието, социалните грижи и службите по заетостта. в заседанието на пробационния съвет участва прокурор от съответната районна прокуратура. за участие в заседанията на пробационния съвет може да се привличат представители на неправителствени организации. поименният състав на пробационните съвети се определя от главния директор на гдин по предложение на началниците на областните служби “изпълнение на наказанията”. зинзс, наред с това, възлага на специалисти в затворите изготвянето на ио на риска за обвиняеми непълнолетни, с мярка за неотклонение задържане под стража (чл.1d4 зинс). за задържаните под стража непълнолетни, ио има мултидисциплинарен характер – според 13 зинзс: чл. 6. (1) гд “изпълнение на наказанията” е организирана в централно управление и териториални служби. (3) териториалните служби са затворите и областните служби “изпълнение на наказанията”. 17 чл.dd зинзс докладът за оценка на риска на лишения от свобода се извършва от лекар, социален работник и психолог на ареста/ мястото за лишаване от свобода. по време на обученията беше установен проблем по отношение на тази възможност. прокурорите и съдиите не са склонни да използват тази възможност (която предлага поне предполагаемо обучени специалисти от пробационните служби), защото е регламентирана за вече осъдени лица, което би противоречило на презумпцията за невинност.14 възможност за съвместни действия в рамката на нпк в нпк до момента не е предвидено изготвяне на индивидуална оценка. но е възможно частично функциите на ио да се изпълнят от експертизата15 или от събраните данни за детето от овластените за това лица.16 експеризата по нпк се извършва или в досъдебна, или в съдебна фаза и е приложима за всички видове престъпления. без да е изрично уредено, органите на досъдебното производство (полицията) може да събират данни за детето от различни източници. най-вероятно е това да са инспекторите в детските педагогически стаи (дпс) (чл. 7, т. 6 от наредбата за детските педагогически стаи). органите могат да изискат информация от дсп. дсп са органи, саздадени по збппмн и са във функционална връзка и с мкбппмн, които разглеждат делата си, придружени от доклад на дсп. въвличането на дсп – озд в наказателно производство е ориентирано към децата в риск (във връзка с липсата на грижа или защита от насилие), а не с извършителството на престъпление. въпреки това, общият текст на чл.1d, ал.6 от закона за закрила на детето (зздет) е възможност, която се използва в практиката – при всеки случай на дете, заподозряно или обвинено в престъпление може да се изиска социален доклад от дсп, който може да отговори на въпросите на ио – относно личността, нуждите и мерките за закрила в рамките на нп. индивидуалната оценка по зздет. може да се направи на възможно най-ранен етап, но това зависи от личната инициатива на органите на досъдебното производство и преценката на дсп (капацитет и пр.). зздет във връзка с чл.38б нпк задължава за незабавно уведомяване на дирекциите за социално подпомагане (дсп) (чл. 1d, ал. 6 зздет). 14 възможно е обаче прокуратурата и съдебната власт да не са достатъчно запознати с този вариант, тъй като пробационната служба е към министерството на правосъдието. само един съдия спомена, че е използвала тази опция. 15 съгласно § 1, т. 4 на пзр на наредба № 2 от 29.06.201d г. за вписването, квалификацията и възнагражденията на вещите лица “експертиза” е процесуално регламентирана дейност, извършвана по искане на компетентния орган от лица, които притежават специални знания и умения за изследване на определени обекти или други обстоятелства, свързани с изясняването на определени обстоятелства. виж: bcnl, can justice in bulgaria be child friendly? a contextualized analysis of the steps, safeguards and the reluctance in terms of the implementation of directive 2012/29/еu and directive 2016/800/еu, стр.47-48. 16 общ текст – чл.144 нпк и специална уредба за децата, която допълва общата – чл.387 нпк 18 уведомяването на дсп по настоящ адрес/ мястото, където е задържано детето е задължителна стъпка в развитието на случая и е гаранция за участието на дсп. въпреки това участниците в обученията споделиха, че не винаги дсп се уведомява. всички експертизи и становища, вкл. социални доклади се заплащат в рамките на бюджетите на съответните системи17. т.е. още на етап досъдебно производство координацията е възможна дори при действащото законодателство и трябва да се практикува с цел постигане на модела. проблемите при този подход са: 1/ експертизата се възлага на експерт (вещо лице)18, а не на мултидисциплинарен екип, което следва от целите и обхвата на ио според директивата и 2/ обхватът на информацията и задачите на експертизата19. тъй като идва от различни източници, много е вероятно събраната по този начин информация да се съдържа или да е оформена в различни протоколи или експертни доклади като част от общите материали по делото. данните няма да бъдат използвани за заключения относно личните нужди и необходимите мерки, а само като доказателство за целите на разследването/ съдебното производство (за доказване на извършителството и определяне на наказанието според чл.378 нпк). за съда не съществуват ограничения да възлага експертиза и ако е необходимо, изготвянето на допълнителни експертни становища. при възлагане на експертиза/ оценката, e необходимо съдът да формулира параметрите и конкретните ѝ задачи. недостатък на предлаганото решение е обстоятелството, че ако оценката се извършва по искане на съда в рамките на наказателното производство, това може да се случи едва в съдебната фаза. тоест няма гаранции за изготвянето на ио в досъдебната фаза. както показва практиката, в досъдебната фаза често са налице нарушения на правата на децата20 и ще бъде трудно този недостатък да се отстрани в рамките на модела, без промени в практиката на полиция и прокуратура. 17 при всяко дело съдът (б.м. прокурорът е част от съдебната система, сл. той е също задължен, решение № 11 от 4.10.2016 г. на кс по к. д. № 7/2016 г., докладчик съдията румен ненков) или административният орган уведомява дирекция “социално подпомагане” по настоящия адрес на детето, като за уведомлението от съда се прилагат разпоредбите на гражданския процесуален кодекс, а за уведомлението от административния орган се прилагат разпоредбите на административнопроцесуалния кодекс. дирекция “социално подпомагане” изпраща представител, който изразява становище, а при невъзможност предоставя доклад. 18 нпк: чл. 38d. по делата за престъпления, извършени от непълнолетни, досъдебното производство се провежда от определени разследващи органи със специална подготовка. чл. d2. (1) разследващи органи са: 1. следователите; 2. служителите от мвр, назначени на длъжност “разследващ полицай. 19 нпк: чл. 144. (1) когато за изясняване на някои обстоятелства по делото са необходими специални знания из областта на науката, изкуството или техниката, съдът или органът на досъдебното производство назначава експертиза. чл. 387: събиране на данни за личността на непълнолетното лице: разследването и обвинението събират данни за датата, месеца и годината на раждане на непълнолетното лице, образованието, средата и условията, в които това лице е живяло, и данни относно вероятността пълнолетно лице да е повлияло на извършването на предполагаемото престъпление. 20 виж: bcnl, can justice in bulgaria be child friendly? a contextualized analysis of the steps, safeguards and the reluctance in terms of the implementation of directive 2012/29/еu and directive 2016/800/еu, стр. 7-13. 19 координационен механизъм за ио по модела на на зздет това е друга възможност ио да се изготви по модела на координационния механизъм като водещ е съдията, който да възложи оценка на полицията, дсп, дпс и координационна среща за обсъждане на ио. на досъдебната фаза прокурорът може да координира ио. тази възможност създава връзката и координацията между нп и системата за закрила, приносът е и на двете системи и може най-добре да очертае функциите на системите за ресоциализация на детето, което е задача и на наказанието. тази ио има потенциал за реална мултидисциплинарност, въвеждаща капацитета на двете системи, поради което ще бъде ефективно средство за определяне на най-добрите интереси на детето. дискусиите по време на потвърдиха това заключение и в поне едно от населените места, където се проведе обучение, механизмът се използва за изготвяне на ио. изводът е, че действащото законодателство не пречи да се изготви индивидуална оценка на дете, заподозряно или обвинено в престъпление. различните режими освен че дават възможности, още могат да се разглеждат и като пречка за единна система и практика на ио. няма пречка органите на досъдебното и съдебното производство да използват различните уредби, както и да възложат на дпс или дсп мултидисциплинарна ио като определят конкретно кои институции да участват и задачите на ио. би трябвало обаче, при въвеждането на директива 2016/800 законодателят както да поправи българският превод на личностна характеристика с ио, както и да създаде единен режим, което е предпоставка за точното изпълнение на целите на ио.21 деца, жертви на престъпление и на насилие 1. цели и съдържание на ио целта на директива 2012/29/ес е да гарантира, че жертвите на престъпление имат „възможност да участват в наказателно производство“. освен това най-добрите интереси на детето трябва да бъдат основно съображение в наказателното производство, което трябва да се преценява на индивидуална основа.22 ио се фокусира върху специфичните нужди на детето от защита. когато има дете, жертва на престъпление, презумпцията е, че то се нуждае от защита и такава оценка трябва да се извършва винаги. 21 в законопроекта не са отчетени различните режими, създава се нов, с нова терминология, което вече е критикувано от вкс. 22 директива 2012/29/eu, чл. 1 20 според директива 2012/29 целта на ио е да се определят: • специфичните нужди от защита и • да се установи дали и до каква степен жертвите ще се ползват от специални мерки в хода на наказателното производство, поради особената им уязвимост по отношение на вторично23 и повторно виктимизиране, сплашване и отмъщение. 2. компоненти на ио: съгласно директива 2012/29/eu, чл. 22: • личните характеристики на жертвата – обща информация – имена, възраст (или предполагаема възраст), пол, данни за контакт и други характеристики на детето, които го поставят в по–висока степен на риск – увреждания, принадлежност към уязвима група, лице търсещо убежище и други. • видът или характерът на престъплението (напр. тежестта на престъплението, престъпление, подбудено от предразсъдъци или дискриминация), • обстоятелствата на престъплението (напр. свързано по-специално с личните характеристики на жертвите; на жертви, които се намират в отношения или зависимост от извършителя на престъплението, които ги правят особено уязвими – жертвите на тероризъм, организирана престъпност, трафик на хора, основано на пола насилие, насилие при близки взаимоотношения, сексуално насилие или експлоатация или престъпление от омраза и на жертвите с увреждания). поради това ио специално включва: • оценка на потребностите на детето във връзка с преживяното насилие и възможностите на семейството да посрещне адекватно и с фокус върху най-добрият интерес на детето тези потребности; това има значение какви мерки за закрила следва да се предприемат; • оценка на рисковете за детето – рискът от повторно виктимизиране, сплашване и натиск, който може да се дължи на различни фактори (индивидуалните особености на жертвата; вид и характер на престъплението; обстоятелства на извършване) и рискът от вторично виктимизиране, което се дължи на уязвимостта на детето като свидетел и участник в правни процедури; има значение 23 вторичното виктимизиране може да бъде определено като възникването на отрицателни последици за жертвите, които могат да произтичат от участието им в наказателни производства, включително излагането им на контакт с извършителите на престъпленията, съдебните органи и/или широката общественост. 21 за това какви процесуални улеснения мога да бъдат осигурени, както и защитни мерки спрямо детето или неговия близък, жертва на насилие. • оценка на нараняванията на детето и специфични нужди на детето жертва на насилие от лечение, рехабилитация и специална подкрепа по физическото му възстановяване. медицинска експертиза. • специализирана психологична оценка на детето и неговото семейство • предложения за подходящи мерки за закрили и/или подкрепа основани на извод от ио. 3. допълнителни компоненти, когато детето е настанено за грижи извън семейството: – информация за родителите и основанията, при които детето е изведено от семейството. – средата, в която е настанено детето – приемно семейство, цнст или друго. – подкрепата, оказвана на детето от дсп – социален работник или от доставчик на услугата – съществува ли механизъм за съобщаване на насилие или изоставяне на детето – инциденти на институционално насилие, домашно насилие или насилие от връстници в цнст и каква е била реакцията спрямо тях. – предишни участия в съдебни производства и подкрепа, оказана на детето, във връзка с тях. от тази оценка за съда следва да се изясни следната информация: данни за личността на детето, възраст, зрялост, нужди и проблеми, социална и семейна среда, отношение между извършителя и жертвата, специфична уязвимост на детето с оглед на конкретното деяние и средата, в която се отглежда. 4. кой и кога извършва ио: когато детето е пострадало или свидетел на престъпление и има процесуалното качество на свидетел, ио и тук се извършва във формата на експертиза според нпк. тази ио е 22 дискреционна, а не задължителна, но е обвързана с някои специални мерки за защита в нп на детето-жертва. 24 възможност за координирано взаимодействие когато дете е жертва на престъпление, са налице по-ясни нормативни основания за координиране на нп система и системата за закрила на детето. дсп може да инициира ио в най-ранния момент, а именно след като получи сигнал за дете жертва на насилие (чл.36д зздет). при данни за извършено престъпление дсп изпраща сигнал до районната прокуратура за предприемане на мерки по отношение на извършителя по наказателния кодекс (чл.36д, ал.d зздет). когато детето е жертва на домашно насилие, дсп може да сезира или иска от прокурор да предприеме мерки срещу носителия на родителски права.25 когато първият сигнал е подаден до органите на нп, органът трябва да уведоми дсп. координационният механизъм (км) се задейства чрез създаване на мултидисциплинарен екип, който оценява случая и изготвя план за действие за защита на детето (чл.36г – 36д зздет). тази оценка съдържа реквизитите на ио, което означава, че съществува законодателство приличащо на уредбата на ио.26 финалната версия на доклада включва нуждите на детето и мерките, които трябва да се вземат за гарантиране на правата му. така детето може да се възползва от по-благоприятните разпоредби на закона за закрила на детето и закона за защита от домашно насилие. докладът може да послужи като ио в рамките на наказателното производство. всеки от органите на досъдебното и съдебното производство, както и адвокатът и родителят на детето може да поиска това. съществува консенсус между заинтересованите страни относно тази възможност, което беше потвърдено по време на обученията. практиката обаче все още трябва да бъде утвърдена. според института за социални дейности и практики „използването на тази уредба зависи от компетенциите на участниците и много рядко представлява ио по смисъла на директива 2012/29/ес. във всеки случай дсп, независимо или чрез назначаване на доставчик на социална услуга, трябва да оцени сигнала за насилие над детето и да изготви ио. в 24 експертиза може да се назначи и за установяване на специфични нужди от защита на свидетел (чл.144, ал.3 нпк) във връзка с участието му в наказателното производство. терминът „специфични нужди от защита“ е определен в §1, ал.4 от допълнителните разпоредби на нпк, според който „такива „биха били налице, когато е необходимо прилагане на допълнителни средства за защита от вторично и повторно виктимизиране, сплашване и отмъщение, емоционално или психическо страдание, включително за запазване на достойнството на пострадалите по време на разпит“. трябва да се има предвид обаче, че тази дефиниция се отклонява от целите на ио, предвидени в директивата (чл.22, §1). др на нпк размества и смесва двата компонента като разбирането е, че нужди ще са налице ако е необходимо прилагане на защита, а не обратното – конкретно установената нужда да налага средствата за защита. когато свидетелят е дете, ио е винаги необходима. 25 когато насилието е извършено от родител, от лице, на което са възложени грижите за детето, или от лице, на което детето е поверено, дсп може да се обърне към съда или прокурор за предприемане на мерки по отношение на извършителя по зздн (чл.36д, ал.4 зздет). 26 когато насилието е извършено от родител, от лице, на което са възложени грижите за детето, или от лице, на което детето е поверено, дирекция “социално подпомагане” може да се обърне към съда или прокурор за предприемане на мерки по отношение на извършителя по закона за защита от домашното насилие (36д, ал. 4 зздет.) 23 повечето случаи обаче тази оценка служи само за вземане на решение за мярка за закрила по зздет и не се предоставя на разследващите органи, които не го изисквайте.” зздн също не предвижда изрично изготвянето на ио. все пак такава се включва в съдебното производство за защита, тъй като се прилагат правилата на гпк (чл. 13). в производство по издаване на заповед за защита са допустими доказателствата по гпк. доказателства в производство по ал. 1 могат да бъдат и докладите, протоколите и други документи, издадени от дсп, от лекари и психолози, извършили оценка на пострадалия, и документи, издадени от доставчици на социални услуги, лицензирани по закона за социалните услуги. за всеки случай на дете, жертва на трафик, дсп по настоящ/постоянен адрес на детето изготвя доклад за оценка на потребностите на детето и план за действие съвместно с екипа от кризисния център, който се подписва от всички членове на екипа. планът за действие може да включва предприемането на мерки за подкрепа на семейството, с оглед минимизиране на риска от повторно извеждане на детето или въвличане в трафик. до изясняване на ситуацията на детето и изготвянето на социален доклад от озд детето се настанява временно в кризисен център. кризисна интервенция в случаите на дете, жертва на трафик, се осъществява от специалистите на кризисния център, в който е настанено детето. когато детето, потърсило закрила е чужденец, то се настанява в транзитен, регистрационно-приемателен център или на друго място за подслон от държавната агенция за бежанците. оценката на неотложните потребности се осъществява от интервюиращ, ангажиран с неговия случай в процеса на установяване на фактите и обстоятелствата, които са от значение за производството за предоставяне на особена закрила по закона за убежището и бежанците (зуб). съдът може да възложи на доставчик на социални услуги за деца да формира мултидисиплинарен екип за изготвяне на оценка, която да изпълни задачите на ио. тази оценка следва да бъде изготвена от доставчика: • в сътрудничество и взаимодействие с дсп-озд, детска педагогическа стая, други доставчици на социални услуги за деца, работещи на територията на съда, доставчици на образователни услуги, медицински специалисти и други; • с активното участие на детето, неговите родители, попечители, близки и/или лица, полагащи грижи за него. • при отчитане на мнението на детето, неговите възгледи и най-добър интерес. • детска педагогическа стая, както и дсп-озд предоставят на екипа наличната информация за детето. 24 по други граждански и административни производства, оценката е с фокус определяне на най-подходящия начин и условия за явяване на детето пред съда. изводът е, че уредената координация между институциите при насилие или трафик на деца, изготвянето на мултидисциплинарна оценка е по-възможно. въпреки това уредбата е фрагментирана и неясна относно изпълнителите на оценката и нейното съдържание. при това състояние на уредбата се изисква мотивация от органите на нп, както и установени добри контакти и взаимодействие между органите по зздет и нпк. защита на личните данни ио в общия случай ще съдържа чувствителни данни за детето. това означава, че евентуално разпространяване на съдържанието на ио би поставило в сериозен риск емоционалното развитие на детето и запазването на неговото достойнство. действащото законодателство включващо зздет и закона за защита на личните данни е синхронизирано с правото на ес и предоставя необходимите гаранции защита на личния живот на детето. обучения необходимо е всички участници – представителите на правната професия (съдии, адвокати, съдии-изпълнители, прокурори, разследваща полиция) също да бъдат обучени във връзка с възлагане на ио, нейните цели и необходимостта от извършването на такава оценка. изслушване на дете / даване на показания в рамките на нп адекватното изслушване на децата е съществен компонент от модела. съгласно закона за закрила на детето, всяко дете, навършило 10 годишна възраст, участник в административни или съдебни производства следва да бъде изслушано. изслушването следва да се осъществява: • след предварително информиране на детето по какъв повод е изслушването, за какъв казус става въпрос, детето да бъде информирано, че за негова подкрепа ще присъства психолог или друг специалист. информацията следва да е предоставена по достъпен начин; • в подходяща обстановка, съобразена с възрастта и зрелостта на детето и друго негово положение – напр. увреждане (възможност за комуникация с невербални средства) или пол (момиче, жертва на сексуално престъпление се подпомага от лице от женски пол) по възможност не в съдебна зала, където всички са с тоги, но не и в така наречената синя стая, отрупана с плюшени играчки, доколкото такава обстановка е неподходяща за по-големи деца; 2d • при изключване на контакт с обвиняемия, ако става въпрос за дете, жертва на насилие и особено на сексуално насилие (престъпление), напр. чрез видеоконференция; • в присъствие на психолог (специалист), който да подкрепя детето в процеса на изслушване. като част от модела не препоръчваме това да бъде социален работник от отдела за закрила на детето, защото тези социални работници участват формално, нямат умения да подкрепят детето или да съдействат при отстраняване на родителското влияние. съдът може да назначи специалист (психолог или социален работник, служител на доставчик на социални услуги за деца), който да подкрепя детето на този етап. практиката показва, че съдиите предпочитат да назначават вещи лица-психолози, но може да се помисли и за възможността да се ангажират социални работници, служители на доставчици на социални услуги за деца, които са се доказали в тази област; възможно е да присъства и родител, настойник, попечител, друго лице, което полага грижи за детето, или друг близък, когото детето познава, с изключение на случаите, когато това не отговаря на интереса на детето или е налице конфликт на интереси; • ролята на подкрепящия специалист, който присъства на изслушването, да е свързана само с оказване на подкрепа на самото дете, а не да служи като посредник между съда и детето. въпросите следва да се задават от съда. доколкото е налице практика съдът да търси потвърждение от подкрепящия специалист, че детето е изразило свободно своето мнение при изслушването е необходимо да се създаде възможност този подкрепящ специалист да е контактувал с детето преди съдебното заседание, за да може да даде адекватна оценка дали детето изразява свободно своето мнение или е било манипулирано да изрази определено мнение. • за дете с увреждания предоставянето на информация и консултирането трябва да стане в достъпни формати за хора с различни видове увреждания, включително мобилност на изслушването, изслушване чрез компютър и др. подобни и жестов език, на брайл и лесна за четене версия (чл.d3, ал.2, т.6 зху) и • на български език или чрез форми на комуникация (като жестов език или употребата на брайлова азбука или лесно четими варианти)по смисъла на др, §1, т. 3 и 4 от зху, трябва да се предоставят и разумни улеснения за ефективно участие в производството. • за деца бежанци или с увреждания, наред с процесуалните улеснения, предвидени в гпк (назначаване на преводач или тълковник напр.), • да се изслушват и деца с увреждания, включително такива с интелектуални затруднения, независимо от разпоредбата на нпк, че показанията на хора с увреждания, може да не бъдат кредитирани. 26 защитни мерки в наказателния процес, които следват от ио смисълът на ио е да информира действията на органа, който води съответния стадий на производството, за мерки за реализиране на определени права, както и за вземане на решения в интерес на детето. ио предоставя и информация за нуждите на детето и за необходимите мерки във връзка с тях в рамките на процеса и отвъд него. 1. мерки за деца, заподозрени, подсъдими и наказани за престъпление в стадия наказателния процес: прилагане на мерки за процесуална принуда по отношение на детето: ио служи за преценка на целесъобразността и ефективността на всякакви мерки (напр. мярка за задържане или не). кпд изисква задържане и лишаване от свобода на детето да се прилага като крайна мярка и пропорционално на деянието и характеристиките на детето, изведени от ио. като правило, подходящи са мерките в общността. според чл.386, ал.2 нпк мярката за неотклонение задържане под стража се взема в изключителни случаи, а съгласно чл.22, ал.3 нпк – делата, по които обвиняемият е задържан под стража, се разследват, разглеждат и решават с предимство пред останалите дела. мярката се налага при условията на чл.63 нпк и по реда на чл.64-6d нпк. принципът е – да не се налага задържане, да се използват другите мерки за неотклонение без отделяне на детето от средата му. задържането е изключителна мярка и трябва да се прилага при спазване на редица условия и най-вече за най-кратък период от време. нпк допуска дълги срокове за задържането под стража, като не се прави изключение за дете: до два месеца в общия случай и като изключение – до осем месеца, ако лицето е привлечено като обвиняем за тежко умишлено престъпление, и не повече от една година и шест месеца, ако лицето е привлечено като обвиняем за престъпление, за което се предвижда наказание не по-малко от петнадесет години лишаване от свобода или друго по-тежко наказание. друга мярка, която се предприема в зависимост от ио е: прокурорът или съдът взема решение в хода на наказателното производство дали да приложи възможностите, предвидени в нк за отклоняване от нп (чл.61 нк)27 или при постановяването на присъдата 27 нк: чл. 61. по отношение на непълнолетен, извършил поради увлечение или лекомислие престъпление, което не представлява голяма обществена опасност, прокурорът може да реши да не се образува или да прекрати образуваното досъдебно производство, а съдът да реши да не бъде предаван за съдене или да не бъде осъден, ако спрямо него могат да се приложат успешно възпитателни мерки по закона за борба срещу противообществените прояви на малолетните и непълнолетните. (2) в тези случаи съдът може сам да наложи 27 (напр. събиране на доказателства, определяне на наказанието и неговия размер и начин на изтърпяване на наказанието).28 2. мерки за децата жертви в стадия наказателния процес: следва да се определят защитни мерки за дете, жертва на престъпление, в зависимост от нуждите от закрила на детето, идентифицирани от ио и тяхната особена уязвимост в наказателните производства към вторично29 и многократно виктимизиране, сплашване и отмъщение. такива мерки могат да бъдат:1 мерки за изолиране от извършителя при провеждане на разпит; 2 разпит от лице от същия пол 3 един разпит за целия процес 4 допълнителни мерки за закрила на свидетели целящи запазване на живота на детето и семейството. нпк предвижда следните защитни мерки: – незабавна защита на свидетел по реда на чл.123 нпк, когато може да се предполага, че в резултат на свидетелстването е възникнала или може да възникне реална опасност за живота или здравето на свидетеля, на неговите възходящи, низходящи, братя, сестри, съпруг или лица, с които се намира в особено близки отношения. – защита по реда на закона за защита на лица, застрашени във връзка с наказателно производство, – разпит при вземане на мерки за избягване на контакт с обвиняемия, включително в специално оборудвани помещения или чрез чрез видеоконференция или телефонна конференция (чл.140, ал. d нпк) – незабавно уведомяване в случаите, когато: 1. обвиняемият наруши взетата мярка възпитателна мярка, като уведоми за това местната комисия за борба срещу противообществените прояви на малолетните и непълнолетните или й изпрати преписката за налагане на такава мярка. (3) когато прокурорът реши да не се образува досъдебно производство или да прекрати образуваното досъдебно производство, той изпраща преписката на комисията за налагане на възпитателна мярка. 28 нк: чл. 64. (1) когато определеното наказание е лишаване от свобода по-малко от една година и неговото изпълнение не е отложено по чл. 66, непълнолетният се освобождава от изтърпяването му и съдът го настанява във възпитателно училище-интернат или му налага друга възпитателна мярка, предвидена в закона за борба срещу противообществените прояви на малолетните и непълнолетните. (2) по предложение на прокурора или на съответната местна комисия за борба срещу противообществените прояви на малолетните и непълнолетните съдът може и след постановяване на присъдата да замени настаняването във възпитателно училище-интернат с друга възпитателна мярка. (3) правилото на ал. 1 не се прилага: а) когато непълнолетният е извършил престъпление по време на изтърпяване наказанието лишаване от свобода и б) когато е осъден, след като е навършил пълнолетие. (4) правилото на ал. 1 не се прилага и в случаите на повторно осъждане, ако съдът намери, че за поправянето и превъзпитанието на дееца се налага той да изтърпи наказанието лишаване от свобода и когато: а) неговият срок не е по-малък от шест месеца или б) ако деецът вече е изтърпял наказание лишаване от свобода. 29 вторичното виктимизиране може да бъде определено като възникването на отрицателни последици за жертвите, които могат да произтичат от участието им в наказателни производства, включително излагането им на контакт с извършителите на престъпленията, съдебните органи и/или широката общественост. 28 за неотклонение домашен арест или задържане под стража и 2. взетата мярка за неотклонение домашен арест или задържане под стража бъде отменена или заменена (чл.67 нпк). 3. допълнителни защитни мерки за определени групи когато детето е настанено за грижи извън семейството, защитните мерки могат да включват защитен режим на лични отношения с родителите или други роднини и близки, специално наблюдение от дсп, план за реинтеграция, мерки за извършителя на насилието. мерките за възстановяване могат да се реализират чрез насочване към социални услуги по зсу. мерки за подкрепа на детето, които следват от ио защитните мерки ще се прилагат в зависимост от нуждите на детето, заподозряно или обвинено в престъпление, и от степента на уязвимост на детето жертва на престъпление. тези нужди се установяват с ио. в рамките на нп, мерките за подкрепа – социални и образователни – трябва да се реализират с акт на прокурор или съда, когато са идентифициран потребностите от такива от ио. мерки за подкрепа могат да се постановят от съда и в присъдата, когато наказанието е пробация.30 видове мерки за подкрепа: ➢ социални и образователни мерки. ➢ здравни грижи. 4. социални мерки една от целите на ио, според директива 2016/800, чл.7, е да се установи нуждата за детето да бъде предприета конкретна мярка в негова полза (напр. настаняване за лечение, образование, полагане на изпити и пр.). действащото законодателство позволява прилагането на такива мерки. необходимо е сътрудничество и координация между 30 нк: чл. 42а. (1) пробацията е съвкупност от мерки за контрол и въздействие без лишаване от свобода, които се налагат заедно или поотделно. (2) пробационните мерки са: 1. задължителна регистрация по настоящ адрес; 2. задължителни периодични срещи с пробационен служител; 3. ограничения в свободното придвижване; 4. включване в курсове за професионална квалификация, програми за обществено въздействие; d. поправителен труд; 6. безвъзмезден труд в полза на обществото. (4) мерките по ал. 2, т. 1 и 2 се налагат задължително на всички осъдени на пробация, а мерките по ал. 2, т. d и 6 не се налагат на непълнолетни лица, ненавършили 16-годишна възраст. 29 ангажираните институции: органите от нп, дсп и мон, както и доставчиците на социални услуги. 5. мерки при условия на задържане под стража и лишаване от свобода при задържане под стража могат да се приложат мерки, вкл. за реализиране на правото на образование, по реда на зинзс и във връзка със закона за предучилищното и училищно образование (зпоу). общото правило е, че за задържаните под стража се прилагат правилата на изтърпяване на наказанието лишаване от свобода в следствените арести и поправителните домове (чл.247, ал.2 зинзс). изпълнението на тези мерки може да се контролира от съдиите, прокурор и от омбудсмана (чл.6-7 зинзс и чл.28а зо). в случай на задържане обучението на детето продължава в специално училище (чл. 4d зпоу и чл. 162 от зинзс: лишените от свобода, които не са навършили 16 години, подлежат на задължително обучение в училищата в местата за лишаване от свобода. лишените от свобода на възраст 16 и повече години се обучават в училищата по ал. 1 по техен избор). образователната, учебната и квалификационната дейност в местата за лишаване от свобода включва: 1) общо и професионално образование; 2) професионално обучение; 3) ограмотяване и професионални курсове и 4) социално образование. мерки за ресоциализация също са предвидени. съгласно чл. 1d7 – 1d8 зинзс, от инспекторите по социална дейност и възпитателна работа съвместно със служителите от останалите направления на дейност, доброволци и външни експерти с подходяща подготовка се провеждат специализираните програми за индивидуална и групова работа, които имат за цел: 1. мотивиране и насърчаване на законосъобразно поведение; 2. повишаване на социалната компетентност и изграждане на поведенчески умения; 3. преодоляване на зависимости. участието на осъдените в специализирани програми е доброволно. сътрудничеството им в процеса на ресоциализация се насърчава. според чjavascript:y1()л. 1d7а зинзс, преди освобождаване лишените от свобода се включват в програма за подготовка за живот на свобода. извършва се и индивидуална работа. тя включва: 1. предоставяне на информация относно правния и социалния статус и възможностите за облекчаване на условията за изтърпяване на наказанието; 2. помощ при справяне с проблемни ситуации и изграждане на умения за справяне с трудностите; 3. насочване и посредничество с външни организации за решаване на конкретни проблеми; 4. мотивация за активно участие и сътрудничество в подготовката за завръщане към живот в обществото след освобождаване (чл. 1d8 зинзс). в местата за лишаване от свобода се осъществяват образователни, обучителни и квалификационни дейности, достъпни наравно за всички лишени от свобода (чл. 1d9 зинзс). допълнително за непълнолетни могат да се организират туристически излети, посещения на културни събития и спортни събития извън зоните на лишаване от свобода (чл. 164 зинзс). 30 работата по ресоциализацията на лишените от свобода се подпомага от представители на наблюдателни комисии, комисии за борба с противообществените прояви на малолетни и непълнолетни, териториални структури на мтсп, граждански и религиозни сдружения и неправителствени организации (чл.170, ал. 1 зинзс). 6. мерки в наказателния процес в общността когато детето не е в мярка задържане под стража, законодателството не съдържа експлицитни мерки, които органите на нп могат да предприемат. 31 ио установи потребност на детето от: закрила, образование, обучение и социална интеграция, както и при конкретен белег за уязвимост на детето, като например детето е настанено извън семейството на грижа, затруднения в ученето и общуването, увреждане и др. органът, възложил ио трябва да сезира дсп по настоящ адрес на детето (чл.7, ал.2 зздет). дсп трябва да изготви индивидуален план за действие и да предложи мерки за закрила по глава 4 от зздет. или на социална услуга. в рамките на тази подкрепа може да се приложи и механизма по зсу за интегрирана подкрепа между различните мерки, което би означавало например: училището и социалната услугата да действат в общ план за подкрепа, който да се проследява от съда. не би трябвало да има пречка наказателният съд да разпореди специални образователни мерки, предвидени в зпуо, които могат да се осъществят в училището, в което то учи, с привличане на допълнителна подкрепа,напр. насочване към център за подкрепа за личностно развитие (чл.26 зпуо) във форма на индивидуално обучение и др. във връзка с прилагането на директива 2012/29, социални и защитни мерки могат да се предприемат и по закона за социални услуги, закона за защита от домашно насилие и по закона за борба с трафика на хора, вкл. осигуряване на подслон. дсп информира и насочва към услуги в подкрепа на жертвите (чл.74, ал.1). жертвата може да бъде насочена към програми за възстановяване (чл.d във връзка с чл. 6, ал.7, т. 2 зздн). мярката се налага с решение на съд, който със заповедта за защита налага една или повече мерки за защита (чл.16). когато детето е жертва на престъпление или насилие, винаги се предприемат мерки за закрила по зздет. по закона за борба с трафика на хора са предвидени социални услуги, насочени за подкрепа на лицата, които са жертва на трафик. това са приютите за временно настаняване на жертвите на трафика на хора и приютите за последваща реинтеграция. в 31 според чл.386, ал.1 нпк, на детето може да се наложат следните мерки: 1. надзор на родителите или на попечителя; 2. надзор на администрацията на възпитателното заведение, в което непълнолетният е настанен; 3. надзор на инспектора при детска педагогическа стая или на член на местната комисия за борба с противообществените прояви на малолетните и непълнолетните; 4. задържане под стража. 31 приютите се приемат лица, които са заявили, че са жертви на трафика на хора. приемането се извършва по тяхно искане за срок не по-малко от 30 дни. в случаите, когато насилието е в резултат на престъпление, социална подкрепа могат да получат жертвите, които са претърпели имуществени и неимуществени вреди от престъпления от общ характер по закона за подпомагането и финансова компенсация на пострадали от престъпления. формите на подпомагане на пострадалите от престъпления са: 1. медицинска помощ при спешни състояния по реда на закона за здравето; 2. психологическа консултация и помощ от специалисти – психолози от организациите за подкрепа на пострадали; 3. безплатна правна помощ по реда на закона за правната помощ; 4. практическа помощ. ио има значение особено за налагането на наказание пробация, което дава възможност да се приложат с присъдата редица мерки в общността. запознаване на детето с акта на съда детето, респективно неговият настойник, попечител следва да бъдат запознати по подходящ начин с акта на съда и възможностите за обжалване. това може да бъде осъществено от особения представител/служебен защитник на детето, както и от съда. респективно съдът може да даде такива указания на особения представител/служебен защитник. мнението на детето следва да бъде отчетено във връзка с възможностите за обжалване. v. приложения • списък за проверка (чек лист)на ио за съда.